Doua lucruri ma enerveaza in viata asta. Cand cineva imi fute timpul si cand sunt prost. Sau, bine, cand imi dau eu seama ca sunt prost :-). Iar astazi le-am indeplinit cu talent pe amandoua, mortii lor de dactilografe si nenii care au inventat o mizerie de procedura de inmatriculare a unei conserve.
Si sa ne fie clar, totul pe lumea asta e pe bani. Si conteaza al dracului de tare sa ai 10 lei in buzunar atunci cand pici intr-un canal. Sa-i ai sa-i scoti cu o mana afara, altfel nu te trage nimeni d-acolo. Iti multumesc mama, e unul dintre cele mai bune sfaturi pe care mi le-ai dat.
Si asa am un chef sa o intind iarasi teleleu prin lume… Mi se pare ca imbatranesc intr-o rutina tampita pe care nici macar nu o stabilesc eu. Care imi este, de cele mai multe ori, impusa de un sistem in care nu mai cred si, desi-l parazitez in liniste si cu succes, tare imi e teama ca o sa ajung sa-l dispretuiesc din toata inima.
Vorba vine, pana acum nu a invins nimeni sistemul! :P
pai daca ai conserva poti umbla teleleu indiferent de factori spre deosebire de mobra. tu decizi ce te tine sa nu pleci.
congrats. o sa ma uit dupa ea :))
cre ca ai vorbit prea mult in spaniola in ultima vreme:))))
M-a batut prea mult aerul la coada la dactilografe si politie, cred. Ma fac eu mare!
Eu am invatat ca daca am o problema de rezolvat, in functie de cat de mult solicit persoana respectiva, sa am la mine fie un pachetel de cafea, fie o cutie de bomboane, fie flori si toate demersurile imi vor fi inlesnite.
Zilele trecute am avut treaba pe la primarie si dna de la ghiseu statea de vorba cu o colega si glumeau, radeau, erau vesele, ii barfeau pe Iri si Moni, Oana si Pepe, etc. Nu m-a lasat sa astept, DAR, a intors spre mine o privire atat de sictirita, mi-a aruncat din varful buzelor un “Ce doriti?” de imi venea sa imi cer scuze de deranj si sa imi iau talpasita fara sa mai intreb nimic. Nu am dus cafele, bomboane, nimic, pentru ca, la naiba, pentru o intrebare nu trebuia sa ii cumpar bunavointa, in fond sa raspunda la intrebarile cetatenilor era treaba pentru care era exista acolo, nu facea nimic special pentru mine. M-a uimit in schimb trecerea asta brusca de la o stare la alta, de parca era intentia dumneaei sa imi arate ca am deranjat-o. Nu asteptam prietenie din partea dumneaei sau veselie, dar o trecere din asta brusca de la o stare la alta e fie teatru in asteptarea a ceva, fie un mare sictir (real si sincer) pentru cetateni, fie o tulburare psihica. Si inclin sa cred ca era prima varianta.
Iti dai seama cum ar fi daca ar trebui sa faci asta zilnic? I did it… sunt ok acum, tratamentul m-a mai pus pe picioare; parul se regenereaza, cu toata ca firele albe tot albe raman.
pe’acelasi principiu merg si eu… mereu s`ai la tine un ban in buzunar… nu stii ce se iveste