Despre ce ziceam aici, via Alex.

Romanul nu a stat niciodata bine cu nervii. Daca unul striga “Ia-o sus, Becali!” se mai trezesc inca 50 care sa urle acelasi lucru. Daca da unu cu pumnul intr-un club, se mai trezesc cel putin 2 sa-si incerce falangele in maxilarul vecinului. Proportional, deh.

Asa si cu revolutia lui peste.

Vin 100 de insi sa bea un ceai, in frig. ProTV, cu calm, raporteaza hectarul. Realitatea si Antenele dubleaza raportarea, folosesc verbe si substantive care-ti ridica parul pe mana doar la auzul pronuntiei grave, pentru ca, intr-un final, sa ai senzatia ca, de fapt, oamenii aia nu au baut ceai. Ci sange. Si ca erau vampiri. Care se mancau intre ei! Si-ti vor manca si familia, dupa ce termina cu a lor! Si cu cainii comunitari!

De ce televiziunile de stiri agraveaza situatia?

E retorica, ofcorsea, insa e trista. Pentru ca (si nu de ieri, de azi) simt ca nu am cum, efectiv, sa ma lupt cu audienta asta. Imi e prea greu. Sunt atatea de facut intr-atat de putin timp, incat simpla implicare mi se pare un defavor. Mie.

Prefer sa ma adaptez, insa poate-s eu MULT prea egoist. Ca lenes n-am iesit.

Corina Dobrescu este profesor de fizica la Colegiul National Tudor Vianu din Bucuresti, rotita ce a facut ca Romania sa obtina locul 1 la Olimpiada Internationala de Fizica. Citatele urmatoare sunt dintr-un interviu pe care l-a acordat publicatiei qmagazine.ro.

Q Magazine: În România se tot bate monedă pe faptul că absolvenţii de liceu de anul acesta sunt parte a unei generaţii… ratate. Sunteţi cadru didactic. Cine consideraţi că sunt principalii vinovaţi pentru situaţia dezastruoasă de la Bac?

Corina Dobrescu: Eu cred că este normal ca majoritatea elevilor să nu promoveze examenul de Bacalaureat. Mai cred că, de fapt, rezultatele de la Bac de anul acesta reflectă realitatea: societatea nu mai pune preţ pe şcoală şi, în general, pe educaţie.

Q: Generaţia adolescenţilor de acum e mai slab pregătită decât generaţiile anterioare? Sunt tinerii mai delăsători?

C.D.: Nu cred că generaţia actuală este mai slab pregătită. Cred că nivelul de pregătire este acelaşi, dar anul acesta s-a văzut de fapt realitatea. Întotdeauna au fost, pe de o parte, elevi care au dorit să înveţe, să se afirme, şi pe de alta, elevi pe care nu îi interesa procesul de învăţare. Din păcate, aceştia din urmă nu voiau să recunoască acest fapt.

Bonus.

Q: Apropo de sistemul Educaţiei. Ministrul Funeriu este foarte contestat în această perioadă. Dvs. cum comentaţi activitatea domniei sale?

C.D.: Eu, ca profesor de fizică, nu pot să fac comentarii la adresa activităţii domnului ministru.

De aici.

Am admirat dintotdeauna oamenii al caror discurs este decent, indiferent de situatie. V-au atras si voua atentia. Sunt sigur. Sunt acei oameni care, intr-o intalnire, de exemplu, vorbesc incet, argumentat si cursiv. Acei oameni care nu ridica niciodata tonul si linistesc divergentele doar prin atitudine.

Sub sloganul tineretului liberal “Născut liber”, cei de la TNL Giurgiu, organizaţia municipală, au organizat o petrecere la ştrand în costume de baie. Pentru ca lumea să nu se plictisească, şefii tineretului au angajat animatoare pentru a încinge atmosfera. (gandul.info)

Daca asta ajunge pe sticla, s-au ras liberalii pe bot de toate babele si mosnegii din tara asta! Pe vremea lor, maica…

Rata de promovabilitate la bacalaureat în sesiunea iunie – iulie a fost de 45,72%, cu 1,25% mai mult decât înainte de recorectarea celor peste 80.000 de lucrări contestate de elevi, a anunţat, sâmbătă, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. (Mediafax)

Indiferent de rezultate, puteti fi siguri de un lucru. Cei care au dat bacul nu au nicio vina. Este seria cea mai inteligenta din cate au fost pana acum, motiv pentru care notele trebuiau sa porneasca de la 5 in sus. Din oficiu. Profesorii sunt de vina. Niste spagari. Si cei care au inventat camerele video. Alti spagari, care nu au urmarit decat sa strice viitorul copiilor.

In plus, am observat ca a fost un curent in blogosfera/twittosfera prin care se mai trezea cate unul sa recunoasca faptul ca a copiat la bac. A fost supportive? Intreb pentru ca nu l-am inteles. Eu nu am copiat la bac si am luat un pic peste 8.50 (nu mai tin minte exact). Nici la examenul de admitere la facultate si am iesit al 5-lea pe lista (20 de sutimi mi-au lipsit pentru 10).

Asta ma face vreun fraier?

Ma gandesc ca ar fi sanatos pentru multi sa fie putin mai realisti cu ceea ce pot face sau ceea ce sunt. Abia de aici incepi sa tragi spre mai bine, neriscand astfel, clipa de clipa, sa cazi in penibil. La bac, la facultate, la job. Ori sa devii vreun frustrat pentru te si miri ce motive. Toata viata.

Am o postare veche, din 2006, in care tinerele sperante ale patriei pun intrebari in legatura cu forma corecta de scriere a diferitelor cuvinte pe care le intalnesc. Un lucru bun, de altfel, nimeni nu s-a nascut absolvent de litere, insa, astazi, una dintre aceste sperante a realizat bezna in care ii traiesc suratele.

Doamneee cum s-a nu sti s-a scrii in limba romana drq voi cu cine ati facut romana cu doamna de serviciu :)))

aici

Este, cu siguranta, una dintre consecintele faptului ca printul moare.

3 franturi / ganduri.

1. Cand eram mic (acum vreo 25 de ani, gen), oamenii de la tara aveau mare admiratie pentru cai, insa si pentru cei care aveau cai (sau cel putin un cal). Era, oarecum, un semn al celor mai gospodari oameni din sat. Postasul venea cu calul!

2. Prin 2004 am facut un tur complet al judetului Buzau. Multe sate sarace, insa cu foarte mult pamant nelucrat. Il recapatasera, taranii, de muncit il muncea pulea, plin fiind de ciulini. Viata-i greu. Tineretu-i cu ochii in TV si discotecile din fostele Camine Culturale, batranilor ce sa le mai ceri?

Si nu ma indoiesc ca e o stare generala, in toata tara.

3. In 2011, oamenii si autoritatile omoara caii pentru ca nimeni nu-i vrea, insa poate aduce cateva mii de euro unora care au descoperit ca Italia se pare ca ar fi interesata de soarta lor, la un salamel si-o fripturica, asezonate cu un pahar de vin. Cum pielea mea, ma intreb, s-a facut trecerea asta?

Cititi si ascultati:
- VIDEO SOCANT. Cai salbatici prinsi in padurea Letea si dusi la abator
- Ieri liberi, maine salam. ONG-urile lupta pentru salvarea cailor din Delta
- Salvati temporar. 2 cai din Letea au murit, ceilalti au nevoie de ingrijiri

Si una mai veche, mai spre normalitate. Cel putin aia pe care o cunosc eu. De Boboteaza pe stil vechi tinerii din Letea participa la botezul cailor

Cabral si Manafu au destinatia ajutorului din partea voastra. Daca va intereseaza.

Masura senin veselia noastra, probabil din instictul de a cersi. Nu voia nimic insa. Dadu sa plece, m-am apropiat, intrebandu-l daca are nevoie de ceva. A inceput sa planga, borbolosind ceva despre o casa in Ferentari din care a fost dat afara. Si ca e tigan.

Distanta pana la un zambet si un multumesc din palarie a fost de 10 lei.

Trei ore mai tarziu, langa Herastrau, un nene de aproape aceeasi varsta cu cel de mai sus, insa cu mult mai putine griji, m-a luat preventiv la pula pentru ca am parcat la 10cm de bara BMW-ului alb din dotare, si, drept urmare, nu avea loc sa iasa.

Mai conta faptul ca pana la masina din spatele lui mai parcai un scooter si, in timp ce imi tinea mie teoria “sunt patit“, a avut destul loc sa-si demonteze bicicleta pentru a o baga in portbagaj?

Distanta pana la un zambet ar fi fost de cateva hectare. Numai ale lui.

Limba engleza am invatat-o in scoala. Vocabular insa, am obtinut urmarind filme pe calculator, fata titrare. Iar socul initial pe care l-am avut cand mi-am dat seama ca ~ NIMENI nu cunoaste limba engleza in Spania (unde am locuit vreo 3 ani) a fost destul de mare.

Eu nu stiam la vremea aceea decat sa numar pana la 7 si sa spun bruneta pe limba lui Cervantes, ei nu puteau sa-mi vanda nici macar o paine in engleza pana nu imi atinteam de la ochi pana la degete atentia-ntr-una.

Si nu a fost nevoie decat de acces la un televizor pentru a-mi da seama care era principala cauza. Toate filmele erau dublate in spaniola. Si, astfel, a urmat o perioada in care am folosit la greu DC++ si, ulterior, rmDC ++.

E obositor sa-ti vezi actorii preferati pociti in alta limba decat cea pe care o vorbesc nativ. Plus ca pierdeam o gramada de replici, subtilitati sau jocuri de cuvinte. Si pana ma prindeam ce a vrut sa zica, se termina filmul.

Apropo de asta, sunt curios cum ar putea fi tradus un film de actiune in care se injura non stop? Tot cu “Du-te dracului?“, ca pe vremea Irinei Nistor?

Ma joc cu empatia de vreo 20 de ani de acum, am o fire curioasa, imi place sa privesc oamenii fara sa intervin. Sa le urmaresc gesturile mainilor, mimica fetzelor, pasii. Sa inteleg, sa simt. Iar dupa ce s-a terminat finala de la Romanii au talent, nu mi-am dorit decat sa ma retrag cateva clipe intr-un colt de scena.

Nu mai ramasese decat unul sau doua reflectoare pornite, care bateau inspre locul unde aveau loc sedintele foto si interviurile video pentru protv.ro si Stirile ProTV. Masa juriului era inconjurata de neni care strangeau niste cabluri, iar peste tot erau copii care vanau autografe, prieteni si rude ale finalistilor, amestecati printre vedetele MediaPro.

Eram inca sub influenta spectacolului, imi era ciuda ca nu au castigat cei de la Ballance, insa cum podiumul nu-i prinsesera si pe ei mi-ar fi placut ca Valentin sa fi iesit macar pe locul 2. Ianau mi s-a parut mereu un arogant si jumatate. Cat despre Tutu, el a ridicat prea mult mana in sus catre cer. Mult prea mult pentru mine.

Si atunci i-am vazut. Fericiti. Uluiti. Zambind tamp, bucurandu-se unul pentru celalalt, imbratisandu-se, batand palmele, felicitandu-se unul pe altul chiar daca nu au prins podiumiul (de parca mai conta), aplaudand si ridicandu-se in brate.

Valentin Luca a fost primul care s-a apropiat in fuga de Adrian sa-l imbratiseze, imediat ce s-a iesit din emisie. Au urmat cei din Akikai, care l-au acoperit pur si simplu, in urale. Ii scandau numele. De undeva din spatele scenei s-a apropiat timida si Medea. Cu Florescu. Iar in bratele celor de la Ballance nu s-a mai vazut nici picior de Eminem din balcani.

Ianau radea fericit. Sunt sigur ca pentru Adrian, pe care-l privea multumit, insa si pentru el. Sora lui Adrian a incercat sa ajunga la el. A fost oprita de un bodyguard, Adrian intrase in interviuri. Nu a durat mult, iar acesta i-a facut semn sa mearga repede la frate-su.

Au stat imbratisati mai bine de jumatate de minut, timp in care Medea si Valentin Luca s-au apropiat iarasi de el, pentru a-l incuraja. Plangea, radea, iar lacrimile-i tasneau iarasi. Aratau toti ca o familie mare si tind sa cred ca devenisera una.

Erau obositi, insa fericiti si veseli. Cu totii.

Marti si miercuri am citit mai tot ce se putea citi online despre finala. La un moment dat, am dat peste opinia unui jurnalist (cred) care, cu o falca in cer si una in pamant, tragea concluzia ca romanul nu a votat talentul, executia, valoare samd, ci povestea.

WOW. Asta da concluzie, mai ales ca nu s-a asteptat nimeni, concluzie apasat argumentata cu citate din Filantropica, in 3500 de caractere. Pielea mea, parca se nascuse intr-o fabrica elvetiana de ceasuri. Ori fusese samurai intr-o alta viata.

Si m-am oprit din citit.

Pana la urma, oricine ar fi iesit, numarul celor nemultumiti ar fi fost acelasi. Majoritatea, si anume. Sa fim seriosi. Un orfan? O dansatoare? Un barman? Niste karatisti? Un copil care face tzaca-bum din buze? Altul care invarte mingi in varful unei cozi de trandafir pentru a impresiona doua gagici intinse pe sezlonguri?

Pai asta-i tzara, bai, nene?!?!?!? Ce eram si ce-am ajuns!

Unde-i, fratioare, Aurel Vlaicu, sa dea doua ture cu-n avion facut de manuta lui prin sala? Unde-i Babes, sa ne mai incante cu o pilula, ceva, poate una sa ne ia mintile de data asta?! Unde-i Eminescu sa ne zica 2 versuri carora studentii la litere le pot dedica o lucrare de dimploma? Astea talente!

Daca e sa ma intrebati pe mine, Romania are nevoie de oameni ca finalistii de la Romanii au talent. De oameni poveste. De oameni care pana la 22 de ani au spalat masini, tinand insa ascunsa o voce care ridica o tara in picioare. De romani care taie respiratii printre straini, necunoscuti fiind insa in propria lor tara. De copii in fata carora ingenunchezi de drag.

Si imi dau seama ca e mai putin important cine castiga, atata vreme cat suntem capabili sa intelegem ca poti lasa ceva in urma ta, indiferent de ceea ce esti sau faci in acel moment. Nu suntem cu totii niste talente, normal, insa cateva inghitituri de optimism ar schimba un pic perspectiva unei mentalitati cenusii. Nu credeti?

Este trist sa observi cum, la mai bine de 20 de ani de la revolutie, romanul are aceleasi frustrari generate de lipsuri ale lui sau ale parintilor, fie ca vorbim de cele materiale, fie ca vorbim de indobitocirea informationala de dinainte de ’89.

Este si mai trist insa sa-ti dai seama ca nici capitalismul pe care ni l-am dorit, impuscat insa de hotiile la care am asistat neputinciosi si care, astfel, au saracit sufletul romanului, nici deschiderea granitelor care ar fi trebuit sa deschida ochi si nu sa tampeasca creiere, nu au ajutat la nimic.

Si am impresia ca nu numai ca incercam, insa si reusim cu succes sa nu ne mai bucuram de nimic, ne strangem chiorchine la gratare si ne enervam de bucuria altora, in fata careia suntem mai perfectionisti decat permite legea si, cum nu mai e deja un secret, mult mai priceputi.

Ne eliberam inutil plamanii inspre o Romanie pe care, aparent, nimeni nu o vrea astfel, insa nu lasam in urma noastra decat un cap rezemat intr-o palma. Saraci si nemultumiti.