Asa si cu revolutia lui peste.

Vin 100 de insi sa bea un ceai, in frig. ProTV, cu calm, raporteaza hectarul. Realitatea si Antenele dubleaza raportarea, folosesc verbe si substantive care-ti ridica parul pe mana doar la auzul pronuntiei grave, pentru ca, intr-un final, sa ai senzatia ca, de fapt, oamenii aia nu au baut ceai. Ci sange. Si ca erau vampiri. Care se mancau intre ei! Si-ti vor manca si familia, dupa ce termina cu a lor! Si cu cainii comunitari!

De ce televiziunile de stiri agraveaza situatia?

E retorica, ofcorsea, insa e trista. Pentru ca (si nu de ieri, de azi) simt ca nu am cum, efectiv, sa ma lupt cu audienta asta. Imi e prea greu. Sunt atatea de facut intr-atat de putin timp, incat simpla implicare mi se pare un defavor. Mie.

Prefer sa ma adaptez, insa poate-s eu MULT prea egoist. Ca lenes n-am iesit.

Q Magazine: În România se tot bate monedă pe faptul că absolvenţii de liceu de anul acesta sunt parte a unei generaţii… ratate. Sunteţi cadru didactic. Cine consideraţi că sunt principalii vinovaţi pentru situaţia dezastruoasă de la Bac?

Corina Dobrescu: Eu cred că este normal ca majoritatea elevilor să nu promoveze examenul de Bacalaureat. Mai cred că, de fapt, rezultatele de la Bac de anul acesta reflectă realitatea: societatea nu mai pune preţ pe şcoală şi, în general, pe educaţie.

Q: Generaţia adolescenţilor de acum e mai slab pregătită decât generaţiile anterioare? Sunt tinerii mai delăsători?

C.D.: Nu cred că generaţia actuală este mai slab pregătită. Cred că nivelul de pregătire este acelaşi, dar anul acesta s-a văzut de fapt realitatea. Întotdeauna au fost, pe de o parte, elevi care au dorit să înveţe, să se afirme, şi pe de alta, elevi pe care nu îi interesa procesul de învăţare. Din păcate, aceştia din urmă nu voiau să recunoască acest fapt.

Bonus.

Q: Apropo de sistemul Educaţiei. Ministrul Funeriu este foarte contestat în această perioadă. Dvs. cum comentaţi activitatea domniei sale?

C.D.: Eu, ca profesor de fizică, nu pot să fac comentarii la adresa activităţii domnului ministru.

De aici.

Am admirat dintotdeauna oamenii al caror discurs este decent, indiferent de situatie. V-au atras si voua atentia. Sunt sigur. Sunt acei oameni care, intr-o intalnire, de exemplu, vorbesc incet, argumentat si cursiv. Acei oameni care nu ridica niciodata tonul si linistesc divergentele doar prin atitudine.

Sub sloganul tineretului liberal “Născut liber”, cei de la TNL Giurgiu, organizaţia municipală, au organizat o petrecere la ştrand în costume de baie. Pentru ca lumea să nu se plictisească, şefii tineretului au angajat animatoare pentru a încinge atmosfera. (gandul.info)

Daca asta ajunge pe sticla, s-au ras liberalii pe bot de toate babele si mosnegii din tara asta! Pe vremea lor, maica…

Rata de promovabilitate la bacalaureat în sesiunea iunie – iulie a fost de 45,72%, cu 1,25% mai mult decât înainte de recorectarea celor peste 80.000 de lucrări contestate de elevi, a anunţat, sâmbătă, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. (Mediafax)

Indiferent de rezultate, puteti fi siguri de un lucru. Cei care au dat bacul nu au nicio vina. Este seria cea mai inteligenta din cate au fost pana acum, motiv pentru care notele trebuiau sa porneasca de la 5 in sus. Din oficiu. Profesorii sunt de vina. Niste spagari. Si cei care au inventat camerele video. Alti spagari, care nu au urmarit decat sa strice viitorul copiilor.

In plus, am observat ca a fost un curent in blogosfera/twittosfera prin care se mai trezea cate unul sa recunoasca faptul ca a copiat la bac. A fost supportive? Intreb pentru ca nu l-am inteles. Eu nu am copiat la bac si am luat un pic peste 8.50 (nu mai tin minte exact). Nici la examenul de admitere la facultate si am iesit al 5-lea pe lista (20 de sutimi mi-au lipsit pentru 10).

Asta ma face vreun fraier?

Ma gandesc ca ar fi sanatos pentru multi sa fie putin mai realisti cu ceea ce pot face sau ceea ce sunt. Abia de aici incepi sa tragi spre mai bine, neriscand astfel, clipa de clipa, sa cazi in penibil. La bac, la facultate, la job. Ori sa devii vreun frustrat pentru te si miri ce motive. Toata viata.

Doamneee cum s-a nu sti s-a scrii in limba romana drq voi cu cine ati facut romana cu doamna de serviciu :)))

aici

Este, cu siguranta, una dintre consecintele faptului ca printul moare.

1. Cand eram mic (acum vreo 25 de ani, gen), oamenii de la tara aveau mare admiratie pentru cai, insa si pentru cei care aveau cai (sau cel putin un cal). Era, oarecum, un semn al celor mai gospodari oameni din sat. Postasul venea cu calul!

2. Prin 2004 am facut un tur complet al judetului Buzau. Multe sate sarace, insa cu foarte mult pamant nelucrat. Il recapatasera, taranii, de muncit il muncea pulea, plin fiind de ciulini. Viata-i greu. Tineretu-i cu ochii in TV si discotecile din fostele Camine Culturale, batranilor ce sa le mai ceri?

Si nu ma indoiesc ca e o stare generala, in toata tara.

3. In 2011, oamenii si autoritatile omoara caii pentru ca nimeni nu-i vrea, insa poate aduce cateva mii de euro unora care au descoperit ca Italia se pare ca ar fi interesata de soarta lor, la un salamel si-o fripturica, asezonate cu un pahar de vin. Cum pielea mea, ma intreb, s-a facut trecerea asta?

Cititi si ascultati:
- VIDEO SOCANT. Cai salbatici prinsi in padurea Letea si dusi la abator
- Ieri liberi, maine salam. ONG-urile lupta pentru salvarea cailor din Delta
- Salvati temporar. 2 cai din Letea au murit, ceilalti au nevoie de ingrijiri

Si una mai veche, mai spre normalitate. Cel putin aia pe care o cunosc eu. De Boboteaza pe stil vechi tinerii din Letea participa la botezul cailor

Cabral si Manafu au destinatia ajutorului din partea voastra. Daca va intereseaza.

Masura senin veselia noastra, probabil din instictul de a cersi. Nu voia nimic insa. Dadu sa plece, m-am apropiat, intrebandu-l daca are nevoie de ceva. A inceput sa planga, borbolosind ceva despre o casa in Ferentari din care a fost dat afara. Si ca e tigan.

Distanta pana la un zambet si un multumesc din palarie a fost de 10 lei.

Trei ore mai tarziu, langa Herastrau, un nene de aproape aceeasi varsta cu cel de mai sus, insa cu mult mai putine griji, m-a luat preventiv la pula pentru ca am parcat la 10cm de bara BMW-ului alb din dotare, si, drept urmare, nu avea loc sa iasa.

Mai conta faptul ca pana la masina din spatele lui mai parcai un scooter si, in timp ce imi tinea mie teoria “sunt patit“, a avut destul loc sa-si demonteze bicicleta pentru a o baga in portbagaj?

Distanta pana la un zambet ar fi fost de cateva hectare. Numai ale lui.

Eu nu stiam la vremea aceea decat sa numar pana la 7 si sa spun bruneta pe limba lui Cervantes, ei nu puteau sa-mi vanda nici macar o paine in engleza pana nu imi atinteam de la ochi pana la degete atentia-ntr-una.

Si nu a fost nevoie decat de acces la un televizor pentru a-mi da seama care era principala cauza. Toate filmele erau dublate in spaniola. Si, astfel, a urmat o perioada in care am folosit la greu DC++ si, ulterior, rmDC ++.

E obositor sa-ti vezi actorii preferati pociti in alta limba decat cea pe care o vorbesc nativ. Plus ca pierdeam o gramada de replici, subtilitati sau jocuri de cuvinte. Si pana ma prindeam ce a vrut sa zica, se termina filmul.

Apropo de asta, sunt curios cum ar putea fi tradus un film de actiune in care se injura non stop? Tot cu “Du-te dracului?“, ca pe vremea Irinei Nistor?

Nu mai ramasese decat unul sau doua reflectoare pornite, care bateau inspre locul unde aveau loc sedintele foto si interviurile video pentru protv.ro si Stirile ProTV. Masa juriului era inconjurata de neni care strangeau niste cabluri, iar peste tot erau copii care vanau autografe, prieteni si rude ale finalistilor, amestecati printre vedetele MediaPro.

Eram inca sub influenta spectacolului, imi era ciuda ca nu au castigat cei de la Ballance, insa cum podiumul nu-i prinsesera si pe ei mi-ar fi placut ca Valentin sa fi iesit macar pe locul 2. Ianau mi s-a parut mereu un arogant si jumatate. Cat despre Tutu, el a ridicat prea mult mana in sus catre cer. Mult prea mult pentru mine.

Si atunci i-am vazut. Fericiti. Uluiti. Zambind tamp, bucurandu-se unul pentru celalalt, imbratisandu-se, batand palmele, felicitandu-se unul pe altul chiar daca nu au prins podiumiul (de parca mai conta), aplaudand si ridicandu-se in brate.

Valentin Luca a fost primul care s-a apropiat in fuga de Adrian sa-l imbratiseze, imediat ce s-a iesit din emisie. Au urmat cei din Akikai, care l-au acoperit pur si simplu, in urale. Ii scandau numele. De undeva din spatele scenei s-a apropiat timida si Medea. Cu Florescu. Iar in bratele celor de la Ballance nu s-a mai vazut nici picior de Eminem din balcani.

Ianau radea fericit. Sunt sigur ca pentru Adrian, pe care-l privea multumit, insa si pentru el. Sora lui Adrian a incercat sa ajunga la el. A fost oprita de un bodyguard, Adrian intrase in interviuri. Nu a durat mult, iar acesta i-a facut semn sa mearga repede la frate-su.

Au stat imbratisati mai bine de jumatate de minut, timp in care Medea si Valentin Luca s-au apropiat iarasi de el, pentru a-l incuraja. Plangea, radea, iar lacrimile-i tasneau iarasi. Aratau toti ca o familie mare si tind sa cred ca devenisera una.

Erau obositi, insa fericiti si veseli. Cu totii.

Marti si miercuri am citit mai tot ce se putea citi online despre finala. La un moment dat, am dat peste opinia unui jurnalist (cred) care, cu o falca in cer si una in pamant, tragea concluzia ca romanul nu a votat talentul, executia, valoare samd, ci povestea.

WOW. Asta da concluzie, mai ales ca nu s-a asteptat nimeni, concluzie apasat argumentata cu citate din Filantropica, in 3500 de caractere. Pielea mea, parca se nascuse intr-o fabrica elvetiana de ceasuri. Ori fusese samurai intr-o alta viata.

Si m-am oprit din citit.

Pana la urma, oricine ar fi iesit, numarul celor nemultumiti ar fi fost acelasi. Majoritatea, si anume. Sa fim seriosi. Un orfan? O dansatoare? Un barman? Niste karatisti? Un copil care face tzaca-bum din buze? Altul care invarte mingi in varful unei cozi de trandafir pentru a impresiona doua gagici intinse pe sezlonguri?

Pai asta-i tzara, bai, nene?!?!?!? Ce eram si ce-am ajuns!

Unde-i, fratioare, Aurel Vlaicu, sa dea doua ture cu-n avion facut de manuta lui prin sala? Unde-i Babes, sa ne mai incante cu o pilula, ceva, poate una sa ne ia mintile de data asta?! Unde-i Eminescu sa ne zica 2 versuri carora studentii la litere le pot dedica o lucrare de dimploma? Astea talente!

Daca e sa ma intrebati pe mine, Romania are nevoie de oameni ca finalistii de la Romanii au talent. De oameni poveste. De oameni care pana la 22 de ani au spalat masini, tinand insa ascunsa o voce care ridica o tara in picioare. De romani care taie respiratii printre straini, necunoscuti fiind insa in propria lor tara. De copii in fata carora ingenunchezi de drag.

Si imi dau seama ca e mai putin important cine castiga, atata vreme cat suntem capabili sa intelegem ca poti lasa ceva in urma ta, indiferent de ceea ce esti sau faci in acel moment. Nu suntem cu totii niste talente, normal, insa cateva inghitituri de optimism ar schimba un pic perspectiva unei mentalitati cenusii. Nu credeti?

Este trist sa observi cum, la mai bine de 20 de ani de la revolutie, romanul are aceleasi frustrari generate de lipsuri ale lui sau ale parintilor, fie ca vorbim de cele materiale, fie ca vorbim de indobitocirea informationala de dinainte de ’89.

Este si mai trist insa sa-ti dai seama ca nici capitalismul pe care ni l-am dorit, impuscat insa de hotiile la care am asistat neputinciosi si care, astfel, au saracit sufletul romanului, nici deschiderea granitelor care ar fi trebuit sa deschida ochi si nu sa tampeasca creiere, nu au ajutat la nimic.

Si am impresia ca nu numai ca incercam, insa si reusim cu succes sa nu ne mai bucuram de nimic, ne strangem chiorchine la gratare si ne enervam de bucuria altora, in fata careia suntem mai perfectionisti decat permite legea si, cum nu mai e deja un secret, mult mai priceputi.

Ne eliberam inutil plamanii inspre o Romanie pe care, aparent, nimeni nu o vrea astfel, insa nu lasam in urma noastra decat un cap rezemat intr-o palma. Saraci si nemultumiti.

Nu am mai tinut cont de indicatiile de la inceputul spectacolului.

In spate aveti o camera, ni s-a spus. Ridica mana! Acolo e. Randurile de sus, va rog, NU VA RIDICATI. Veti obtura transmisia! Pe dracu. Cum sa nu te ridici? M-as fi facut mare cat scena si as fi aplaudat cu peretii, insa nici asa nu le-as fi putut multumi pentru cele 3 minute in care toata sala si-a tinut respiratia.

Nu-i bai ca nu au iesit campioni. Nu-mi (mai) pare rau, lor nici atat. Nu conteaza nici macar ca ceea ce fac ei nu e un talent, ci munca. Ani de munca si de sacrificii pentru 9 minute de show per reprezentatie, dupa cum imi povesteau la after party-ul finalei Romanii au talent ce a avut loc intr-un club din Bucuresti.

Ballance a avut singurul numar din finala dupa care aplauzele au durat cam tot atatea minute cat reprezentatia. Am simtit cu totii ca nu vor castiga, insa nici asta nu a mai contat. Au fost magnifici. In-futui-credibili! Au impartasit cu publicul si telespectatorii bucuria de a face un lucru PERFECT, din placere.

Bravo Ballance!

Oraşul Deva a fost împânzit cu zeci de cadavre de maidanezi împuşcaţi în timpul nopţii. Martorii oculari povestesc cum au fost executaţi din mers, din maşini de teren.

Au venit cu maşina, iar aici, în sensul giratoriu, au deschis geamul, au strigat câinele, iar când animalul a pornit spre maşină, un bărbat a scos pe geam o armă cu aer comprimat cu otravă, în loc de tranchilizant. După aceea, au plecat. Am rămas înmărmurită. Nu am mai ştiut cum să reacţionez. Căţeluşa pe care au împuşcat-o a murit în aproximativ 15 minute, povesteşte o martoră despre cele intimplate miercurea trecuta.

(sursa)

Nu o sa-mi cumpar pistol pentru a impusca caini. Stiu sa ma feresc si fara ca voi sa va treziti a doua zi cu lesuri pe strazile din Bucuresti. Fara sa vedeti, alaturi de copii, prietene, mame ori bunici, animale moarte, zambind fix de pe marginea trotuarului.

Ci pentru ca orice actiune este urmata de o reactiune.

Iar daca maidanezii aia morti nu mai pot reactiona, nu acelasi lucru il pot spune despre mintea unui zevzec care astazi trage ca tampitul in tot ce-i mic si misca, cu arma prin oras, iar maine i se va parea atat de natural sa traga si in mine, deoarece merg cu doar 50km la ora prin localitati.

PS. Nu sunt in nicio asociatie ce protejeaza animalele, nu o sa ma vedeti prea curand intr-una. Incepe insa, usor, usor, sa ma doara prostia, lenea si dezinteresul autoritatilor (pentru astia imi spuneati sa ma duc la vot? Nu, multumesc.), precum si imbecilitatea unora dintre noi.

Happiness is like a cat. If you try to coax it or call it, it will avoid you. It will never come. But if you pay no attention to it and go about your business, you’ll find it rubbing up against your legs and jumping into your lap.

William Bennett (wiki)

Citatul de mai sus l-am gasit intamplator, in urma cu ceva vreme buna, si mi s-a parut misto de tinut minte pentru modestia lui. Mi-am adus aminte de el sambata noapte, urmarind mimica si gesturile celor care s-au calificat in finala Romanii au talent.

Sunt oameni care au o problema cu a alege. Pentru mine e cu mult mai avantajos sa locuiesc in chirie. Sincer. Imi pot permite lucruri pe care altfel, daca m-as infige in rate la banca, s-ar transforma in frustrari.

In plus, cand am plecat din Buzau, mi-am dat seama ca viata nu e liniara, asa cum o stiam. Trezit -> munca -> acasa -> gratare in weekend / tenis cu piciorul, fotbal si rummy non stop, in fata blocului, in restul saptamanii -> mers la somn.

Iar concediile nu trebuie sa existe pentru curatenia de Paste, de Craciun, ori o mini-excursie la bunici. Slava Domnului, pe mine m-au crescut cu mancarime in talpi. :-)

Sunt oameni pentru care altii aleg in locul lor.

Tristetea e ca, de cele mai multe ori, influenta e indirecta. Pielea mea. Vecinii au VW? No problemo. Noi ne cumparam BMW. Ce mai conteaza ca mananca covrigi toata saptamana? Merge in we cu BMW-ul?

Cat despre urmasi, daca tat-su si mama-sa au fost in stare sa vada lumea si sa se trezeasca cu zambetul pe buze in fiecare dimineata, ei o vor cuceri. Si sunt sigur de asta. Prefer sa le ofer mentalitatea de a putea ajunge sa aleaga, decat sa-i vad sclavi.

Prefer sa-mi spuna “Aseara am fost si-am mancat o ciorba la Ruse” si nu “Anul acesta am avut deja o iesire din tara! Sa vedem la anul ce-o fi…“.

Viata fara a alege e precum contorul pe care l-am primit in peretele casei, in seara aceasta. Tu consumi, altii numara pentru tine. Din prima zi.

Y este año le pido al cielo…

Trupa Ballance

In platou.

Nu le-as rata pentru nimic in lume, diferenta dintre ceea ce se vede la TV si glumele pe care le fac juriu, Bartos si Smiley in pauze, ori trairile pe care le ai la cativa metri de concurenti, fiind uriase.

Plus ca, urmarind organizarea de aseara din platou, nu pot sa ma gandesc decat la ceasurile elvetiene ramase in urma. La propriu.

Nu am vazut niciodata un show mai bine organizat, pus la punct pana la cel mai mic detaliu, de la pozitionarea in scena a prezentatorilor, camerelor ori luminilor, pana la interviurile exclusive din culise, pentru protv.ro.

Totul se intampla la secunda, numaratoarea inversa gasindu-ne de fiecare data infipti in scaune, cu ochii cat cepele pe scena.

Ne citim diseara pe Twitter!

Astfel, 8,95 % dintre participantii la studiu recunosc ca au fost nevoiti sa ofere diferite atentii pentru a se angaja in sistemul bugetar, fata de doar 2,96 % care au declarat aceeasi situatie pentru mediul privat. Peste 45 de procente (46,31%) declara ca au cunostinte care au dat mita pentru un loc de munca, in timp ce alti 5,42% dintre respondenti afirma ca au refuzat sa ofere bani sau atentii, desi le-au fost solicitate pentru angajare.

(studiu myjob.ro)

Incepi sa-ti pui problema achizitionarii unei masini in momentul in care compania de taxi iti stie toate adresele la care iti poate trimite o masina. “Am sursele mele…” imi spunea razand o domnisoara de la Taxi 2000 cand am intrebat-o, acum cateva saptamani, de unde stie ca la ora aceea eram la cutare adresa.

Devine tot mai evident ca trebuie sa-ti cumperi o masina in momentul in care dai numai peste taximetristi care tin mortis sa-ti demonstreze ca ei sunt cei mai cei soferi de pe pamant, ca vorbitul la telefon nu e periculos, iar faptul ca a intrat in intersectie fara sa se asigure e doar confirmarea faptului ca e vecin cu tine si cunoaste zona.

Masinile care veneau din toate partile erau doar simple obstacole.

Aseara, ultimul taximetrist care m-a dus acasa punea la cale o intalnire amoroasa, avand de ales intre o bruneta si o blonda. Stiu asta cu siguranta deoarece ii povestea unui prieten, la telefon, cu lux de amanunte.

Ce mai conta ca in loc sa faca dreapta pe Vasile Lascar a luat-o frumusel pe Viitorului? Tot in Bucuresti eram, strazile sunt paralele, iar GPS-ul de pe bord era doar pentru decor.

Cu cateva ore inainte, un nene la 50+ dadea indicatii unui coleg prin telefon. Nu a fost multumit, asa ca a sunat alt coleg pentru confirmare dupa care l-a sunat pe primul pentru a-l linisti. “Da, mah, acolo e, ti-am…“.

- Nu va suparati, trebuie sa o luati la dreapta, l-am intrerupt.
- Hai ca vorbim mai incolo… m-am ocupat, spuse in telefon. V-ati suparat cumva pe mine? se intoarse.

Se ocupase, fi-i-ar taximetria de ras, de 10 minute!

- Nu, insa probabil nu ar trebui sa vorbiti la telefon in timp ce conduceti, am spus.
- Tu nu-ti fa griji. Nu exista sofer mai bun ca mine! Ce, nu ai incredere in mine?
- Daca imi permiteti, nu. Singura persoana in care am incredere sunt eu.
- Pai tu ai permis de 3 ani, eu de 30, a spus. In plus stiu si zona.
- Asta nu justifica cu nimic faptul ca puteti vorbi la telefon in timp ce conduceti.
- Ce tare esti in gura. Si mai suntem si vecini. Pai nu ne-om vedea la o bere prin zona?

Cum nu i-am raspuns, a repetat invitatia la destinatie.

- Nu beau bere.

L-am lasat bombanind. Cu siguranta ma injura pentru ca nu am avut incredere in el, ca nu-mi place berea, ca nu ies cu el sa povestim despre vecinii de pe strada, ca l-am rugat sa nu mai vorbeasca la telefon, cu cotul rezemat de geam, in timp ce conducea, ca Dumnezeu stie cu ce-l mai nemultumisem.

Eu pe el.

Mi-ar placea taxiuri ca in State. Cu geam. Cu GPS pe care sa-l foloseasca si cu taximetristi care sa nu vorbeasca in timpul serviciului la telefon. Adica exact ce gasesti din ce in ce mai rar la Taxi 2000.

Sau imi cumpar o masina.