Nu-mi baleste gura la o sarma, desi am multi ani de “cariera” occidentala.

Nu vreau sa vorbesc de motivele pentru care ai plecat din tara si nici de cele pentru care te-ai intors. Nici tu nu te-ai intors pentru dorul de ROMANIA, ci pentru dorul de locul tau, acolo unde era cineva drag, ca daca nu era nimeni drag, n-aveai nici un motiv sa te intorci.

Daca esti atent la videoclipul de mai sus, domnii Baciu nu s-au intors pentru România, ci pentru Dolhesti. E important. Emotiile lor au legatura strict cu satul lor, nu cu România ca un tot uniform. In momentul de fata, nu poti rezona emotiv cu România, din motive pe care le intalnesti zilnic dar tu ai ales sa le ignori, sau, si mai grav, nu le mai vezi. Scuipatii pe strada aproape pe orice artera circulata din Bucuresti, cozile si umilinta de la Adm. Fin., de la Judecatorie, de la Primarie etc… Si mai am, dar n-am chef…

Dupa cum foarte frumos (si emotionant de adevarat) afirmi in inceputul articolului: “Am zis acasa atator usi…”
Imi permit sa presupun ca plecarea din caminul primei copilarii (cu exceptia cazului in care prin natura lucrurilor familia ti-ar fi fost de tip nomad – ca si obiceiuri, NU ca si fire -, imi permit sa presupun ca ruperea de “casa copilariei” a reprezentat o trauma – chiar daca te-ai mutat pe strada vecina, sau chiar si pe aceeasi strada, la cateva sute de metri. In principiu ar trebui sa fi urmat pe rand ALTE traume, provocate de parasirea cartierului, a localitatii, a regiunii – dar tot timpul te-ai simtit ACASA.
DE CE?
Din cauza limbii comune? Nu cunosteai alta limba in care sa te fi putut intelege cu lumea?
Sau din cauza similitudinii de atitudine a oamenilor si a obiceiurilor culinare?
Din Cluj sau Alba Iulia ajunge sa faci cateva ore de sofat, si ajungi in Oas, sau in Bihor, sau in Banat, sau in Oltenia (sau chiar in Muntenia), sau in secuime (sau chiar in Moldova)… Numa’ Dobrogea-’i mai departisor! Si presupun ca si daca n-ai locuit in toate aceste regiuni STII ca firile oamenilor si “bucataria regionala” n-ar putea fi mai diferite nici daca ar apartine altor tari… (Eventual doar daca ar apartine altei culturi.)
Atunci? CE te facea sa te simti “acasa” cam oriunde? Patriotismul deprins in copilarie? Simbolurile de stat (steag, stema, imn)? Sunt FOARTE importante, nimic de zis – pt a pastra unitatea, pt a nu regresa rupandu-ne in formatiuni mai mici, dar IA gandeste-te, te rog: oare CHIAR acestea te facusera sa te simti “acasa”? Daca da – felicitari; DAR sper ca n-ai uitat ca UE are SI EA drapel si stema (nu sunt chiar sigur in privinta imnului), si noi NE-AM AFILIAT! DE CE sa nu te simti acasa si in alte “regiuni” din Uniunea Europeana, ca doar EA TOATA a devenit “casa noastra” comuna?
Presupun ca am aberat destul in cadrul acestei “dizertatii”, asa ca ma opresc aici – mai cu seama ca eu aduc argumente logice in “combaterea” unui sentiment, ceea ce e TOTDEAUNA o strategie gresita (argumentele rationale POT sa fie acceptate logic, si comportarea SE POATE modifica pe baza lor, dar SENTIMENTELE e MULT mai greu sa fie deviate). Poate totusi ca vreodata cand ai ceva mai mult timp disponibil (spre exemplu cand “se ia curentul”) – daca nu esti chiar rupt de oboseala astfel incat sa adormi quasi-instantaneu – poate iti vei aminti si de “spusele” mele, si te vei “apleca asupra lor” – macar cu logica, daca nu si cu sufletul.
EU am facut-o. Si mi-am schimbat optica.
Din pacate (?) nu si sentimentele…

Nu sunt de parere ca “acasa” pentru un roman inseamna im mod special Romania. Numesti un loc “acasa” pentru ca acolo e viata ta, acolo te simti bine, acolo sunt prietenii tai, etc nu pentru ca locul ala se cheama Romania, Germania, Spania sau mai stiu eu cum.

Parerea mea.