Sambata, in parcul Obor, un copil de nici 8 ani venise impreuna cu parintii sa isi aleaga una dintre pisicile de la Robi, spre adoptie. Cu mult bun simt, toti 3. Mult bun simt. Genul ala de familie linistita, cu grija unul fata de celalalt, care te face sa-ti fie drag de ei.
Mi-am adus astfel aminte de toate animalutele pe care le-am avut de-a lungul timpului. Pestii, broasca testoasa pe care mama o hranea cu omleta, Bush, o corcitura de caine lup si doberman, pisicile de la tara de la tata pe care le hraneam din biscuitii numarati de la bunica :-).
Mi-am adus aminte de acasa, de familie, de copilarie, de mine. Genul ala de amintiri pe care le simti, fizic, insa nu le mai vizualizezi. Multe le-am uitat, insa mi-au ramas ca un sentiment de bine, de confort.
Si mi-am dat seama ca am ramas cu sfaturi bune, cu idealuri sanatoase, cu o doza (din pacate, de multe ori) mult prea mare de loialitate, cu o dorinta fizica de a avea o casa pe pamant careia sa-i pot spune acasa, de a da totul pentru familia mea si, evident, de a vedea intreaga lume. Adica exact ce nu au avut ai mei si mi-au transmis mie, mai departe.
La cat de mizere si rapide sunt lucrurile care se intampla in anii astia in Romania, dureroase si, de multe ori fara niciun viitor pentru majoritatea populatiei, sunt sigur ca am sa fac tot posibilul ca ai mei copiii sa traiasca in liniste.
Cat despre mine, ma stiti. Dupa un timp, am reale probleme in a-mi stapani nodul din gat. Eu sunt din copilaria mea. Sunt din copilaria mea ca dintr-o tara. Multumesc.
[...] fi trebuit sa fie a unei colege, soarta insa… :-). A fost luata sambata, de la Robi, colega nu l-a adoptat, inapoi nu-mi da mana sa-l mai duc. Mai bine sta la mine, desi e cam [...]
[...] ciornele nepublicate de pe acest blog un post despre dragoste: despre cat de important e cum sa-ti cresti copilul, despre corectitudine si minciuna, despre intimitate, despre loialitate si indiferenta, despre [...]