Dupa 20 de ani de libertate

Acum 20 de ani eram la bunici. Tin minte ca era o dimineata racoroasa si ma uitam zgribulit cum tataie umplea in curte butoaie cu apa rece.

- Ce faci tataie? intreb.
- Uite, provizii, raspunde el in timp ce insuruba capacul de plastic la unul din butoaie.
- Pandele nu speria copilul, se auzi o voce din spatele meu
- E baiat mare, trebuie sa stie. Daca otravesc astia apa?, continua el, schimband butoiul
- Dar ce s-a intamplat? intreb inca somnoros
- Ce rosu e cerul. Cred ca au murit multi oameni si din cauza asta…

M-am intors. Mamaie privea in zare, acoperindu-si gura a ingrijorare cu mana dreapta. Dupa cateva minute m-a chemat la telefon. Era mama care ne anunta ca o sa mai stam la tara pentru inca cateva zile, ca vor incerca sa ajunga si ei si ca e posibil sa facem sarbatorile aici.

Nu faceam inca legatura, nu intelesesem unde si de ce mor oameni, insa, in copilaria mea, eram sigur ca se intamplase ceva legat de ce asculta tata in bucatarie in fiecare noapte, sudand tigarile una dupa cealalta. Aveam sa inteleg in urmatoarele zile ca Ceausescu nu va mai fi presedintele RSR si ca lumea a iesit pe strazi. Si se trage.

Sunt amintiri de azi in urma cu 20 de ani. Aveam 11 ani, insa imi aduc si acum aminte de cozile pentru ratia de ulei, de cartele de paine pe care luam 2 paini / zi (eram 4 membri), de tacamuri si de glumele care se faceau din cauza acestora.

Si tin minte ca mamei ii placeau foarte mult cantecele lui Valeriu Sterian.