Nu ai nevoie de mai mult de 1 secunda si doi ochi caprui mai senini decat orice albastru si mai vioi decat orice verde pentru a-ti da seama ca dragostea inseamna sentimentul ala de bine pentru care alergi ca tampitul sa ajungi cat mai repede acasa si nu cauti orice motiv pentru a intarzia cat mai mult.
Ai nevoie insa, cateodata, chiar si de o viata pentru a-ti da seama ca, fara libertate, o relatie nu poate deveni in timp decat un chin. Ca, atunci cand iubesti, “a cere” nu exista, iar “a primi” e un privilegiu si nu un drept. Si cateodata e o provocare sa stii sa primesti.
Pentru ca asa e frumos. Iar eu am avut noroc si am aflat toate acestea in aceeasi secunda, intr-o seara, in fata la TNB, in urma cu 11 ani. Gasiti pe aici (descarca .pdf-ul) o mica poveste a frumosului. :”>
PS. Veti avea nevoie de imaginile de mai jos pentru ilustratie ;-).
Paris, 2002
RT @eCostin: Pentru ultima data http://goo.gl/fb/gEyXu (costin.ro)
RT @eCostin: Pentru ultima data http://goo.gl/fb/gEyXu (costin.ro)
RT @eCostin: Pentru ultima data http://goo.gl/fb/gEyXu (costin.ro)
Pentru ultima data (descărcați pdf-ul, merită!) http://bit.ly/eNDyNX via @ecostin
Ce frumoasa e dragostea… dar de ce trebuie sa fie si atata suferinta… de ce nu da d-zeu intelepciunea de care e nevoie ca sa stii sa pastrezi marea iubire…
L-am pierdut o data…
Am acordat libertate, rabdare, incredere. In mintea mea de copil timid si lipsit complet de experienta, in ciuda varstei de 20 si ceva , am crezut ca acestea sunt mai importante… Si aveam asa emotii cand il vedeam incat nici nu putea sa vorbesc prea mult cu el… Ma cuibaream in bratele lui puternice si gaseam fericirea suprema. Citeam mesajele lui si eram emotionata pana la lacrimi. Simteam fluturasi in stomac si cand ma gandeam la el, iar cand il vedeam mi se inmuiau picioarele. Vroiam sa fiu tot timpul cu el, dar in acelasi timp imi era teama. Ca nu sunt suficient de buna pentru el.
Lipsa de experienta , timiditatea, neincrederea in mine – si s-a dus. O alta fata cu parul castaniu si ochi caprui l-a luat. Greu a fost. Anii au trecut. In stare de letargie. Si am vazut ca dragostea nu dureaza trei ani. Poate dura o viata de om. Si poate si mai mult.
S-a intors. Au fost ani cu framantari pentru el. Cu incercari multe. A venit si a spus ca eu ii fac bine, Eu il iubesc, ma bucura nespus ce aud. Si intru din nou in acea stare de emotie care ma paralizeaza de cele mai multe ori. Si care face si o simpla conversatie dificila. Atat de mult il doresc…
Il strang in brate sa stie ca stiu ca este framantat in perioada asta a vietii lui si ca ii sunt alaturi Nu ii pun intrebari, nu ii cer explicatii, nu am reprosuri… Dar de ce nu vin cuvintele… De ce nu sunt puternica si increzatoare. Mai ales ca il iubesc asa de mult. De ce nu sunt asa cum ii plac lui femeile.
Anii trecuti au fost grei pentru mine. M-au lasat ca o foaie goala…stearsa… Mi-a spus intr-o seara ca nu sunt cum trebuie sa fiu. Cred ca tocmai l-am pierdut din nou…La 7 ani dupa ce l-am cunoscut prima oara si la 6 ani dupa ce ne-am despartit prima oara.
Poate D-zeu face o minune…dar prin ce sunt eu speciala incat sa merit o minune…In disperarea mea eu tot sper. Daca totusi…
Va ramane mereu iubirea mea, lumina mea. Poate cel mai bine stiu sa il iubesc de la distanta. Si raman asa de trista din nou. Si vor mai trece 7 ani si altii…
dragostea trebuie so traiesti si sa ai cuie so inpartasesti