Sambata, in parcul Obor, un copil de nici 8 ani venise impreuna cu parintii sa isi aleaga una dintre pisicile de la Robi, spre adoptie. Cu mult bun simt, toti 3. Mult bun simt. Genul ala de familie linistita, cu grija unul fata de celalalt, care te face sa-ti fie drag de ei.

Mi-am adus astfel aminte de toate animalutele pe care le-am avut de-a lungul timpului. Pestii, broasca testoasa pe care mama o hranea cu omleta, Bush, o corcitura de caine lup si doberman, pisicile de la tara de la tata pe care le hraneam din biscuitii numarati de la bunica :-).

Mi-am adus aminte de acasa, de familie, de copilarie, de mine. Genul ala de amintiri pe care le simti, fizic, insa nu le mai vizualizezi. Multe le-am uitat, insa mi-au ramas ca un sentiment de bine, de confort.

Si mi-am dat seama ca am ramas cu sfaturi bune, cu idealuri sanatoase, cu o doza (din pacate, de multe ori) mult prea mare de loialitate, cu o dorinta fizica de a avea o casa pe pamant careia sa-i pot spune acasa, de a da totul pentru familia mea si, evident, de a vedea intreaga lume. Adica exact ce nu au avut ai mei si mi-au transmis mie, mai departe.

La cat de mizere si rapide sunt lucrurile care se intampla in anii astia in Romania, dureroase si, de multe ori fara niciun viitor pentru majoritatea populatiei, sunt sigur ca am sa fac tot posibilul ca ai mei copiii sa traiasca in liniste.

Cat despre mine, ma stiti. Dupa un timp, am reale probleme in a-mi stapani nodul din gat. Eu sunt din copilaria mea. Sunt din copilaria mea ca dintr-o tara. Multumesc.

Uneori, chiar si cea mai trista melodie iti poate fura cate un zambet in locul unei lacrimi. Alteori trebuie sa poti fura in zambet in locul unei lacrimi. Uneori trebuie sa inveti sa treci mai departe. Uneori treci, deseori singur.

Sa aveti o sambata linistita. Si sunati-va parintii.

Aseara am avut o discutie cu doi oameni din online despre downshifting, plecand de la penibilitatea unei simple propozitii, “O sa fie bine“, pe care o auzim, de obicei, intr-un context in care cel care o spune se gandeste cu totul si cu totul la altceva. Un fel de gunoi verbal, zic.

Am cunoscut, recunosc, de foarte putine ori, oameni aflati in pozitia in care si-ar fi rupt o mana pentru alti oameni sau care au dus batalii ce nu erau neaparat ale lor, insa in care au crezut din toata inima. Greu, insa si frumos :-), pentru ca avem nevoie de furtuni in viata. Insa si de foarte multa liniste.

Si ii vad cum inca mai cred in unele, gustul amar al dezamagirii fiind infim in comparatie cu forta care poate misca lucruri in bine, in altele au renuntat, prostia, minciuna si ipocrizia nefacand casa buna impreuna, insa toate, adunate, i-au inrait si i-au indepartat de valorile in jurul carora au crescut, purtati fiind si de viteza, statutul social si alte mizerii ale 21th.

Acum depinde de ceea ce intelege fiecare prin bine si cat de dispusi sunt oamenii sa-si rupa, from time to time, cate o mana.

I’ve been here once.

Obligat de imprejurari, sunt momente in viata cand poti ajunge sa participi la maraton, competitie la care nu poti aspira decat de cateva ori in viata. Nu e ca in handbal, un meci in fiecare duminica, la fel de bine cum nu poti alerga un maraton in pauza de masa.

Daca esti unul dintre favoriti, ai automat parte de mai multi antrenori alaturi de care muncesti si iti impui ca la competitii sa scoti un anumit timp. In functie de cat de importanti sunt pentru tine, obiectivele si maratoanele alese se pot schimba. Tehnica se schimba. Pregatirea si ea. Viata, nu mai zic.

S-o rupi la goana.

Din fuga insa, nu mai poti fi atent la ce se intampla. Tu ai un scop bine definit si vezi doar locurile din care poti lua o gura de apa, din mers. Mai auzi din cand in cand incurajarile si sfaturile catorva dintre antrenorii care te sustin de pe margine.

La final insa, inevitabil, iti dai seama ca unul dintre antrenori se scobeste in nas, un altul citeste ziarul, vreo 3 au iesit la o bere cu maratonisti mai vechi, trecuti prin lucrurile astea, iar altii au plecat intr-o binemeritata vacanta.

N-ai fost nici #1, deci ai fi putut sa incetinesti fara nicio problema, from time to time, o parte dintre antrenori sunt plictisiti, iar ceilalti dau a lehamite din mana. Nu ca ti-ar fi pasat de toti, insa cei de care ai fi avut nevoie s-au aplecat sa se lege la sireturi.

Si nu-i mai vezi din cauza multimii. Nu-i mai auzi, nu mai poti sa vorbesti cu ei si privesti inlemnit la puhoaiele de suporteri si de reporteri. Moment in care iti dregi glasul, tragi saliva peste gura uscata de atata absurditate si iti dai seama ca ai alergat pentru nimic.

Iar eu nu stiu pe unde dracului zace ala care se leaga la sireturi, sa-i carpesc doua palme. Am gasit insa doi suporteri care au acceptat sa-mi explice niste lucruri.

… pe domeniu propriu. Pffffffff ce repede au trecut!

Nu am sa va plictisesc cu numar de posturi, numar de comentarii, trafic, incasari, si alte prostioare ce acest gen, ci am sa ma rezum la doar 2 lucruri:
1) peste 300 de clipuri video ce insumeaza ~500,000 de afisari
2) faptul ca am blogat din 8 tari din Europa.

The next step pentru mine este sa plec in jurul lumii si sa am un blog de turism. Exista evident si un plan si un principiu de viata :-). Pentru ca, frate, am trait primii 18 ani de viata intr-un cartier din Buzau in care lumea se trezea dimineata, mergea la munca, venea la 5 si facea de mancare sau juca table sau tenis cu piciorul in fata blocului. Iar in week-end plecau la tzara.

Cat de fucked up poate fi acest mod de viata? :-) Dar despre toate acestea, intr-un episod viitor. Hai, la multi ani! :-)

Am zis acasa atator usi, insa unei singure tari.

Ciudat, insa acum 3 ani cand m-am intors in Romania fara niciun viitor inainte si fara niciun sprijin de niciunde, am simtit acelasi lucru. Veneam de la bine la… nimic, insa desi nu stiam ce o sa fac, stiam ca e mai bine acasa.

Iar in fraza precedenta acasa inseamna Romania, deoarece in locul pe care l-am numit acasa timp de 18 ani, rezist cu greu mai mult de cateva ore, insa imi e dor mai mult decat orice altceva pe lume. Imi e dor sa intorc timpul cu 20 de ani si sa-l opresc acolo.

Si nu sunt singurul care gandeste asa. Pun pariu ca mai toti care au depasit niste ani afara, lacrimeaza si la vederea unei sarmale.

Aprilie 2008 – Iulie 2009

941,313 Visitors
1,031,691 Visits
2,186,232 Pageviews
2.12 Pages/Visit
63.75% Bounce Rate
00:01:23 Avg. Time on Site
91.23% % New Visits

Search Engines 760,015.00 (73.67%)
Direct Traffic 195,761.00 (18.97%)
Referring Sites 75,814.00 (7.35%)
Other 101 (0.01%)

Se puteau dubla lejer cifrele.

1.057,81 US$