Tind sa cred ca cei mai interesanti din punct de vedere al costumelor si picturilor dintre mexicani (uruguayenii au stat foarte slab la capitolul asta, probabil si din cauza faptului ca au fost doar cateva sute), japonezii sau danezii au fost totusi mexicanii.

Voi ce ziceti?

^{Vezi povestea acestuia: Un samurai in Africa de Sud}

Hahhaahaha, de data asta i-am pandit, locurile pe care le-am avut la meci fiind la tribuna 2. Tipul din imaginea de mai jos se uita la meci!

Fiind noapte si, prin urmare, frig de inghetau pietrele, atmosfera in afara stadionului nu a egalat-o pe cea de la Mexic cu Uruguay, iar fiecare se incalzea dupa metode proprii. Pe danezi, de exemplu, ii puteai gasi pe oriunde mirosea a drojdie si hamei, in timp ce japonezii (in special japonezele) alergau de colo-colo, facand poze si clipuri video cu oricine le iesea in cale.

Ca era danez, brazilian, sud-african, portughez sau roman (aha, eu si cu Piticu; nu am mai intalnit niciun alt roman prin Africa de Sud) nu a contat pentru samuraii, karatistii, ninjălăii (:D) sau gheisele din Tara Soarelui Rasare. Straluceau bliturile aparatelor foto precum exploziile bombardamentelor din timpul WW.

Pe stadion eu fost un pic peste 27,000 de oameni, dintre care poate doar in jur de 5000 au fost suporteri din Japonia si Danemarca, superiror numeric fiind japonezii. Restul erau sud-africani, si, din cate am inteles, destul de multi aveau bilete gratuite.

Teh vlogfather is fighting for an iPad! :-) In aceeasi ordine de idei, mi ti l-am batut pe Cristi la biliard de l-am ascultat cu urechea.

* Post scris pentru concursul “Incarca-ti bateriile!”, organizat de Varta Romania.

Cred ca nu o sa putem intelege niciodata, din fata televizoarelor sau chiar din tribuna, ce simte un jucator de fotbal ajuns la Cupa Mondiala dupa marcarea unui gol.

La acest lucru ma gandeam aseara, incercand sa empatizez cu Honda, in timp ce-i urmaream mimica fetei, gesturile si multumirile pe care le trimitea suporterilor aflati realmente in delir, imediat dupa ce a marcat primul gol pentru Japonia.

Adevarul e ca e destul de freaky cand, odata ajuns intr-un centru comercial, constientizez ca suntem singurii albi pe o raza de cativa kilometri :-).

JorjH si stif sunt cei doi fericiti castigatori ai celor doua vuvuzele date ca premiu in acest concurs pe care l-am organizat cu o zi inaintea plecarii in Africa de Sud.

Gratie internetului mobil provided by Vodafone Romania si cu ajutorul Vivaz-ului de la Sony Ericcson, telefon mobil care a jucat astazi la dublu (atat ca modem cat si ca video camera in acelasi timp :-D), extragerea s-a putut efectua intr-o mica jungla artificiala din curtea hotelului.

Dupa ce m-am intors din Soweto si m-am uitat peste sutele de fotografii facute, in incercarea de a-mi aminti fiecare detaliu al zilei petrecute acolo, m-am gandit ca nu sunt prea deplasat pentru a face o astfel de gluma.

Cred totusi ca am exagerat, deoarece, punand cap la cap toate informatiile primite in aceste zile de la zeci de persoane pe care le-am intalnit si cu care am discutat, asta este doar un nivel de saracie pe care cultura noastra, a romanilor, nu il poate digera corect din prima.

Eu unul, cel putin, am crezut ca persoanele surprinse in imaginile acelea sunt prieteni, ceea ce ar fi justificat din punctul meu de vedere sa-si aranjeze coditele unul altuia sau sa-i scurteze parul copilului, in fata casei.

Nu. Locuitorii de rand din Africa de Sud sunt chiar atat de saraci. Iar in aceasta dupa amiaza, intr-un satuc apropiat unde am ajuns cu iama-nene (da, stiu, revin cu detalii, nu e chiar asa cum se povesteste), am intalnit un frizer mai… instarit, care avea chiar si… firma, fiind in acelasi timp si cizmar si detinator de telefon mobil pe post de telefon public.

^{Frizerie in Africa de Sud – click pe imagine pentru marire}