Pentru ca eu ma tot uit la comentariul asta…
Îi admir pe oamenii care se sinucid. Să te omori cere mult curaj şi mi-e teamă că eu nu voi avea niciodată atît de mult. Sunt oameni puternici, care se cunosc, dar iau această decizie. Faptul că nu a scris pe Twitter sau pe blog despre ce se întîmpla cu ea este normal pentru o persoană care ştie să discearnă între cele două lumi: online şi offline. de aici.
… si jur ca nu-mi revin.
Si nu pentru ca si ăsta si-ar putea lua viata daca ar avea curaj (Data fiind situatia, nu cred ca era vreo ironie, oricat de fina ar fi ea. Sunt maestrul ironiilor fine, zic.), ci pentru ca prin a fi puternic sau a ma cunoaste eu inteleg cu totul si cu totul altceva.
Si nu vreau sa stiu vreodata, Doamne fereste, cum e sa te trezesti dimineata altfel decat a zambi cand vad pe geam soarele sus, nucul din fata casei la locul lui sau pisicile scotandu-mi permi albi mustacindu-ma de foame, dupa cum va povesteam aici.
PRimul meu tweet pe subiectul acesta. RT @ecostin Tu cat de multi ii admiri pe oamenii care se sinucid? http://goo.gl/fb/SW0qO (costin.ro)
Sad and sick, in the same time. cum adica iti trebuie curaj!? Dar nu iti trebuie mai mult ca sa continui viata si sa ii ajuti pe cei ce au nevoie de tine? Eu zic ca e un gest de egoism si deplasat psihic. Aiurea, zic, aiurea.
nu e in alb si negru, sunt multe nuante de gri in povestea fiecarei sinucideri
intrebarea asta ma face sa-ti fac cadou o carte, data viitoare cind ne-om vedea
http://abcnews.go.com/GMA/Books/story?id=6799398&page=1
Greu cu oamenii. Greu sa-i judecam pe cei din jur, greu sa-i intelegem. Sunt oameni care s-au gandit si n-au curaj, sunt oameni care au curaj, dar nu s-au gandit, sunt oameni care nu s-au gandit si o fac. Este trist cand cineva decide sa plece dintre noi, cand avea tot drumul in fata. Legat de comentariu, nu stim cine e persoana care l-a lasat, ce gandeste si ce are de gand sa faca…
Era o vb mare si adevarata
E usor sa mori e greu sa traiesti …
Cretini is multi ….
@Cristina: din pacate, am avut altfel de exemple in viata, in situatii identice cu cea din cartea la care te referi. De aici si reactia mea de mai sus. Si, sincer, nu cred ca imi doresc sa stiu mai multe in sensul acela. :-(
In rest, ai dreptate. Moartea (deci SI sinuciderea) nu are cum sa se intample altfel decat cu multe nuante de gri. E imposibil.
@Sorin: Nu judec pe nimeni. Fiecare face exact ce vrea cu viata lui. Legat de comentariul respectiv, apasa, Doamne iarta-ma, pe link-ul ala inainte sa mai lasi vreun comentariu de dragul de a-ti vedea numele scris undeva.
Tu cat de multi ii admiri pe oamenii care se sinucid?: Pentru ca eu ma tot uit la comentariul asta… Îi admir pe … http://bit.ly/ft3cmg
ca sa te sinucizi cred si eu ca trebuie curaj (eu de exemplu nu cred ca as avea curajul sa fac asta), dar de aici si pana la a ridica asta la rang de virtute mi se pare ca e cale lunga si de nerecomandat sa o strabati…
Nu ai ce sa admiri la sinucigasi. Sa iti inchei asa brusc si negucetat toate socotelile cu viata mi se pare cea mai mare lasitate.
Nu ma simt confortabil sa pronunt cuvantul…nu m-as putea gandi cu admiratie la el ci cu speranta, grija, atentie pentru tot ce e bun si frumos in jur.
Cred că s-a exprimat greşit de la un cap la altul. Eu personal am tratat cu respect pe cei care au luat astfel de decizii dar nu cu admiraţie. Şi ca să mă explic: am înţeles că mecanismele viaţă, moarte, supravieţuire etc. sînt prea complexe ca să le judecăm sau să le apreciem la justa lor valoare. Am mai înţeles că de la fericire la nebunie (în sensul să dai bunădimineaţa la găini!) este doar un pas.
Am întîlnit în viaţa mea un om înstărit, chiar le avea pe toate, care vorbea singur pe stradă şi am mai întîlnit doi oameni ai străzii, un el şi o ea care se iubeau ca doi nebuni (avînd în vedere felul în care se priveau şi îşi zîmbeau) şi care în momentul în care le-am întins o bancnotă mi-au zîmbit şi mi-au zis că ei nu au nevoie de bani! Deci e foarte greu să exprimi în cuvinte starea pe care o trăieşte un om oarecare de pe stradă darămite sentimentele, trăirile unui sinucigaş. În plus niciunul dintre noi nu a experimentat situaţia, eu nu ştiu de ce ne oferim părerea în stînga şi în dreapta. E ca la droguri: nimeni nu consumă dar toţi zic că sînt nasoale! Cine îţi dă dreptul să dai astfel de verdicte? Faptul că majoritatea spune la fel?
Mai vroiam să atrag atenţia asupra unui amănunt: nu sînt mulţi cei care ştiu că e mai valoros nucul din faţa casei decît casa în sine! Dar vinovată de această neştiinţă este tocmai societatea care i-a orbit cu “bunătăţile” ei. Ciudat, nu?
@Meneopol: Multumesc!
O parere buna nu am iti dai seama insa.. eu nu inteleg gestul lor pentru ca mai ales daca s-a sinucis cineva, si protestul nu a avut efect, de ce mai incearca si altii? E un gest de lasitate parerea mea sa te sinucizi. Sunt impotriva acestora.
Fiecare e in lumea lui. Atat timp cat se sinucid si nu se apuca sa omoare pe altii care vor sa traiasca tot sunt mai buni decat criminalii ::))
Serios vb acum si mie mi se pare ciudat comentariul, insa fiecare le stie pana la urma pe ale lui si sinucigasii clar sunt intr-o depresie din care nu resusesc sa iasa.
depinde de contextul cultural din care provesti sinuciderea…
in unele culturi sinuciderea era un act de virtute.
la daci. sau la japonezi de ex.
dar si cazul sotiei care se lasa arsa de vie pe rugul sotului in India.
exemplu mai contemporan: teroristii care se arunca in aer odata cu victimele lor.
btw: in interiorul Hammas au existat dezbateri ani de zile daca femeile se pot sinucide si ele. Desi ele doreau, teologii islamici nu au fost initial de acord. pana la urma au acceptat.
cum nu erau de acord nici ca barbatii casatoriti sa se transforme in bombe vii…
asadar eu cred ca e un act de curaj.
la europeni, la crestini in special, sinuciderea e privita ca un pacat si totodata lasitate.
@McGogoo: nu vorbim despre samuraii care isi sacrificau viata pentru onoarea lor si a imparatului. Nici despre muierea din India sau teroristi. Vorbim despre un om care se arunca in fata trenului, de la etajul 3 sau ia un pumn de pastile.
ontopic: Ca sa raspund la intrebarea din articol nu pot spune ca ii admir pe oamenii care se sinucid. Admiratia e un sentiment pozitiv iar atitudinea mea fata de sinucidere e una de respingere amestecata cu frica. Ma sperie hotararea lor de a-si lua viata tocmai prin forta pe care ei o capata in momentul in care gasesc “solutia finala”. Gandurile li se limpezesc iar ceea ce predomina e scenariul sinuciderii. Un sinucigas nu-si va trada niciodata intentiile, tocmai de teama de a nu fi oprit tocmai cand a capatat curaj. Nu vorbesc din carti, am avut ocazia sa stau de vorba cu oameni care au incercat sa isi ia viata, sau care intentionau sa se omoare, insa planurile le fusesera spulberate de rude sau de prieteni care ii gasisera la timp si ii oprisera. Si am mai trecut prin experienta nefericita de a asista la sinuciderea unui om, intr-o seara de octombrie, in urma cu un an, la metrou: http://onutzza.blogspot.com/2009/10/la-metrou-iv.html
Nu ii admir, ii dezaprob, dar nu ii judec. Si nu ii judec tocmai pentru faptul ca niciunul dintre noi nu suntem scutiti de a dezvolta o depresie atat de puternica incat sa nu mai conteze nici soarele care sclipeste pe cer, nici verdele odihnitor al frunzelor de nuc din fata casei sau joaca pisicutelor, ci doar dorinta de a nu mai fi. Pentru ca atunci cand nu esti bine nu mai conteaza nimic.
offtopic: Buna seara si bine te-am gasit. Nu iti stiam blogul insa l-am descoperit via refresh.ro pe care am intrat dupa ce am vazut scrisa adresa site-ului pe ecusonul tau la Roblogfest. L-am vizitat in ideea de a-l salva in bookmarks si a vedea ulterior poze de la eveniment, pentru ca am vazut ca ai facut numeroase fotografii.
as vrea sa va impartasesc din cele traite de mine in ultima vreme.as putea sa va spun ca am probleme cu anxietatea si depresia odata ce am si ganduri suicidale.nu am fost mereu asa simt cu adevarat de vreo 2 ani problemele astea care mi-au distrus viata.lipsa de energie,vid mintal ai impresia ca nu mai poti sa gandesti deloc,stari foarte triste,si mai ales grijile exagerate si nerealiste intr-un fel.adica incerci sa gasesti rezolvari la mii de probleme care ar putea sa apara.pot sa zic ca e groaznic sa simti mereu o teama fara obiect mereu sa vezi numai scenarii negative,sa ai ideatie sucidara,in acelasi timp sa stii ca aceste ganduri nu sunt la locul lor ca sunt complet deplasate si ca sunt nerealiste doar ca nu reusesti sa le schimi sau sa le alungi.cel mai greu e sa lupti cu propria minte sa simti ca nu mai esti un intreg ca sufletul tau nu mai e in armonie cu restul.deci nu imi spuneti mie cei care criticati ca stiti cum e sa te simti asa si sa traiesti mereu cu teama si ganduri de moarte.e cel mai debilitant sentimentsi nu l-as dorii nici celui mai mare dusman sau nici ultimului criminal.intaleg ca are legatura cu psihicul si poate e si selectie naturala.dar cine nu trece prin asa ceva nu cred ca are dreptul sa judece sau sa rada.pt ca nu as dorii sa simta prin cineva apropiat lui sau chiar personal cum e sa vezi totul asa de gri inchis.sa nu credeti ca sunt de laudat cei ce recurg la asta,nu chiar e ceva aiurea sa iti suprimi singur viata.ce sa zic pe final nu pot sa zic decat ca imi pare rau de toti care trec prin asa ceva sau care au recurs la asta.doar ca nu pot sa ii judec poate durerea lor era infinit mai mare.