Un gand bun

Imi aduc aminte ca atunci cand era mic, si iacata ca se fac vreo 25 de ani de atunci :-), Craciunul era un adevarat ritual la noi in familie. Era unul dintre acele momente de familie pe care le petreceam cu totii, la bunici.

Cateva zile la cei din partea mamei, cateva zile la cei din partea tatalui. Zapada multa, mancare buna, ca la tara, rasete, cantece si povesti pana dimineata, la gura sobei. Si bunici ale caror istorii trebuiau sa dea ocol de cateva ori camerelor calduroase in care adormeam.

M-am marit insa. Deh, visul meu de mic. Daca eram baiat destept nu-mi mai doream cu atat de multa ardoare sa ajung baiat mare, insa despre asta poate vorbim alta data. :-).

M-am marit, va spuneam, iar iarna a fulguit si pe la noi prin familie, majoritatea devenind in ultimii 10-15 ani fulgi de nea. Unii stralucesc pe geamurile inghetate, altii povestesc in continuare in umbrele pe care le lasa flacarile din soba pe perete, cei mai dragi insa, se topesc in palma, in fiecare an. Zambind cald. :-)

Mi-am facut insa cunostinte prin toate colturile tarii sau ale lumii, colturi pe care le-am vizitat sau in care am trait, oameni care, in ciuda vitezei in care respiram, mi-au ramas aproape. Oameni care se bucura cand aud de bine din celalalt capat de tara, oameni pe care internetul imi permite sa-i colind si sa le trimit un gand bun.