Bună zi am avut astăzi. Liberă și bună.
Iar acum vreo ora am deschis TV-ul, aplicația Youtube (nu am cablu TV), iar primul clip care mi-a apărut a fost o înregistrare a Știrilor ProTV din această seară. Mbon. Oareșce nostalgie.
Play. Nu am mai văzut o știre de multa vreme, însă Dăncilă a apărut imediat pe ecran, din aceeași poziție de premier al României.
Nu m-a șocat.
Ce m-a șocat au fost următoarele cifre de mai jos, rezultate în urma unei verificări, prima de altfel, a unităţilor sanitare din România după criterii internaţionale, legate de igienă, proceduri şi spaţiu alocat bolnavilor (sursa).
– 85% dintre instituţiile sanitare fie private fie de stat au picat examenul
– 95% dintre spitalele româneşti au confirmat că au avut pacienţi care au intrat cu o boală şi au luat o alta, în timpul tratamentului
Iar cu ocazia asta am aflat și faptul că, săptămânile trecute, 30 de nou născuți au fost diagnosticaţi cu stafilococ auriu, toți născându-se la maternitataea Giulești (sursa). Eu îmi aduc aminte de maternitatea asta ca de Colectiv.
De ce mai funcționează?
95% dintre spitalele din România sunt, de fapt, focare de infecție, iar astăzi, pe Viorica Dăncilă au durut-o Ordonanțele de Urgență cu privire la Codurile penale (aici).
M-a mâncat? M-a.
Acum nu-mi iese din cap faptul că românul plătește în fiecare lună (sau trimtrial, fie) pentru a juca ruleta rusească chiar și de la o simplă durere de măsea. Și înțeleg că nici nu mai contează dacă unitățile sanitare respective sunt private, ori de stat.