Ca să nu uit

Am fost la vot, da.

Mă duceam oricum (am scris acum ceva vreme și de ce o să o tot fac), însă când îl vezi și pe victor ponta cum se încălzește pe banca de rezerve… numai acasă nu-ți vine să stai. Sau, fie. Mie, unul, nu-mi vine să mai stau acasă. Mă frustrează că uităm așa de repede și nu înțeleg cum unii oameni încă mai sunt acceptați de societate. Pentru ei este doar un joc. Pentru alții a însemnat moartea. Iar noi plătim trimestrial sănătatea și primim în continuare bacterii și boli.

Și am ajuns în punctul în care, pe 26 mai, a trebuit să votăm dacă suntem de acord sau nu cu infracțiunile de corupție. Stai așa, ce?

Trecând peste orice nivel de tupeu sau nesimțire la care s-a ajuns, în fața acestui buletin de vot nu puteam decât să mă bucur că la conducere nu au ajuns și pedofili, violatori, sau criminali, pentru a le confirma că nu sunt de acord nici cu faptele lor. În ritmul ăsta, ne puteam trezi oricând că votăm jus primae noctis și predam nevasta în noaptea nunții baronului local, exact ca în Evul Mediu.

Am fost la vot pe seară, după o zi plină. Ieșise suficient de multă lume la vot, se simțea că era bine, dar tot m-am dus. Așa, măcar pentru moralul celor cu care mi-am ciocnit la un moment dat privirea, seara, prin Piața Victoriei, plus că am sărbătorit astfel și prima zi de când a ieșit Dăncilă prim-ministru în care am urmărit știrile și m-am uitat și la TV. 🙂

Am încheiat-o alături de câțiva prieteni pe o terasă, cu o cuba-libre în mână, bucuroși că a ieșit atât de multă lume la vot, altfel am fi rămas cu impresia că am luat-o razna singuri la glumele cu plăcuțe de înmatriculare și sticle pe plaja din Vama Veche.

Ca să nu uit.