M-am întors din luna Aprilie, iar “de ce te-ai întors?” este prima întrebare pe care o primesc de fiecare dată când mă reîntâlnesc cu cineva. Și nu sunt prea multe de spus. Sau nu e vreo poveste de spus (încă?). 🙂 Am de rezolvat câteva lucruri, atat vechi cât și mai noi, lucruri pe care, hai-hui, de la distanță, nu le-aș putea rezolva cu oricât de multă bunăvoință și răbdare m-aș putea înarma eu. Nu știu cât stau, ori dacă mai plec. Momentan muncesc, mă joc, învăț, citesc și-mi ocup mai tot timpul în zonele astea. All good.
Pe refresh.ro nu o să mai scriu. Am avut o tentativă și câteva planuri la întoarcerea în țară, însă le-am ucis rapid. Cel mai probabil o să mut tot conținutul pe costin.ro; domeniul refresh.ro e dat deja. Scriu însă pe costin.live despre jocuri pentru PlayStation 4. Gamingul este un microb pe care-l am de când mă cunosc, cu pauze doar în perioadele din viață în care m-am uitat la filme / seriale. Și aici am avut câteva tentative de naming anul acesta, tentative pe care le-am închis zilele trecute. Sunt mult mai confortabil așa.
Și am lansat 0743GAMING.
Iar colegii au pus încă de vineri seară pe WordPress un plugin pentru a-i ajuta pe cei care trimit newslettere prin WhatsApp să automatizeze un pic procesul de abonare. Dar revin pe tema asta. 🙂
Altel toate bune. Sper să ne citim mai des pe aici.
PS. Pe costin.ro am pus momentan aceeași temă de pe .live – îmi place mie fontul ăsta -, doar că varianta light, până mă decid ce și cum fac și aici. Asta ca să știi de ce o să găsești poze descentrate, ori vreun widget prin sidebar care dă erori. Mă ocup! 🙂
Eu cred ca adevaratul motiv este acela ca lui Mickey ii era dor de Romania 🙂
LikeLike
ahhahahhahaah, băi, total greșit. În toată istoria Spania, Micky a fost cel mai câștigat. A stat foarte mult pe afară, pe acoperișuri. Aici stă pe geam, la etajul 6 și suspină, degeaba de altfel – e mort de frică -, la porumbei. 🙂
LikeLike
Voiam sa-ti scriu, stand afara, cum de nu s-a pierdut…dar mi-am adus aminte cat de “plin de energie” este si nu se departeaza el foarte mult de casuta. 🙂
LikeLike
hhhahaaahhahh s-a mai schimbat, dar nu cu mult.
dormea pe acoperisul care dădea în terasă, să vadă ușa mereu :-)))))))
LikeLike
Si tot n-ai spus de ce te-ai intors. :))
LikeLike
Eh, eu am zis. 🙂 Sunt lucruri personale.
LikeLike