Restrictiile Xiaomi din SUA au fost anulate in instanta

Posted by

Pe 30 ianuarie Xiaomi dădea în judecată Statele Unite ale Americii pentru o declarație a lui Trump (Companie Chineză Militară Comunistă), dar și un ordin ulterior, din noiembrie 2020, care interzicea companiilor americane de valori mobiliare și de investiții să mai colaboreze cu Xiaomi.

Asta ar fi însemnat ca toți investitorii instituționali americani din Xiaomi să-și retragă participațiile în companie până în noiembrie, iar aici vorbim despre Qualcomm Inc. (procesoare), BlackRock Inc. (investiții), Vanguard Group Inc. (investiții) și State Street Corp (servicii financiare și bancare).

O comunicare din partea Xiaomi România semnalează faptul că pe 12 martie instanța a impus Departamentului de Apărare al Statelor Unite ale Americii să înlăture implementarea sau aplicarea desemnării Xiaomi ca o Companie Chineză Militară Comunistă.

În urma prescrierii ordinului, instanța a anulat integral și cu efect imediat restricțiile Ordinului Executiv 13959 impuse cetățenilor SUA de a achiziționa titluri de valoare Xiaomi și cerința ca aceștia să își cedeze acțiunile.

Xiaomi reiterează faptul că este o corporație publică, pe acțiuni, condusă independent, care le oferă consumatorilor produse electronice doar pentru scopuri civile și pentru uz comercial.

Xiaomi consideră că decizia de a fi desemnată drept o Companie Chineză Militară Comunistă este arbitrară și tendențioasă, iar judecătorul a fost de acord cu punctul de vedere al companiei.

Xiaomi își va continua demersul și va cere instanței ca această desemnare să fie declarată ilegală și să fie înlăturată complet.

Xiaomi este o companie tânără și energică din domeniul tehnologiei. De-a lungul anilor, le-a oferit consumatorilor din întreaga lume produse electronice uimitoare, cum ar fi telefoane sau televizoare inteligente, la prețuri oneste.

Xiaomi vrea să colaboreze cu partenerii săi globali pentru a le permite oamenilor din întreaga lume să se bucure de o viața mai bună prin intermediul celor mai moderne tehnologii”, au declarat reprezentanții Xiaomi.

Documentul oficial este aici.

One comment

Lasă un comentariu:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s