📚 «Burnout» – Emily & Amelia Nagoski

Burnout este o carte pentru toate femeile care s-au simțit copleșite și epuizate de tot ce trebuie să facă și, cu toate acestea, și-au făcut griji că nu fac “destul”. Adică pentru toate femeile pe care le cunoaștem – inclusiv noi.

Este prima frază din Burnout, o carte scrisă de două gemene. Emily Nagoski are un Ph.D. în Health Behavior, cu minor în Human Sexuality la Universitatea din Indiana. Amelia Nagoski are un Ph.D. în Musical Arts, este dirijor și profesor de muzică la Western New England.

Nu m-am simțit niciodată o femeie copleșită și epuizată și eram pregătit să o las din mâini și să iau de pe raft o carte serioasă, doar că, mi-am dat seama în acel moment, uitându-mă în bibliotecă, că Mark Manson, de exemplu, sau Marcus Aurelius, deși scriu destul de bărbătește nu sunt ocoliți de femei.

E drept, acești autori nu delimitează audiența spunând că sunt cărți pentru bărbați, sunt doar scrise “băiețește”, însă m-a contrariat descoperirea mea și mă bucur că nu am lăsat-o și am adăugat-o în Bibliotecă. M-a prins imediat ce am trecut de paragraful respectiv. 🙂

🛒  O poți cumpăra de aici:
«Burnout» – Emily & Amelia Nagoski

Dacă vrei să aprofundezi puțin subiectul “Tu”, aruncă în coș și:
📚 «Arta subtilă a nepăsării» – Mark Manson
📚 «Jocurile noastre de toate zilele» – Eric Berne
📚  «Unfu*K Yourself» – Gary John Bishop (vezi recenzia)

🔔  Abonează-te la blog prin email (vezi mai jos, la finalul articolului), ori antrenează-ți browserul să-ți trimită notificări când public un articol (vezi clopoțelul din bula albastră de jos). Funcționează și pe mobil (iOS și Android), dar și pe Windows sau MacOS. Mulțumesc.

4 zile și cele 300 și ceva de pagini mai târziu am rămas cu o senzație de bine provocată și de faptul că am înțeles într-un final multe dintre reacțiile femeilor din viața mea. Dar și din ale mele, copleșit și/sau epuizat simțindu-mă la rându-mi de câteva ori în viață.

Cartea m-a cucerit în același mod cum m-au cucerit și cărțile lui Rutger Bregman, autorii bazându-și teoriile (și) pe știință. Și e cu mult mai valoros să tratezi ce înseamnă starea de bine când știi despre ce vorbești, decât atunci când ai o epifanie ca Jeff Keller în 📚 «Atitudinea este totul».

Ce înseamnă burnout?

Termenul tehnic a fost introdus recent, în 1975, de către Herbert Freudenberger, iar acesta a fost definit prin trei componente.

1. epuizarea emoțională – oboseală ce survine atunci când îți pasă prea mult și pentru prea mult timp
2. depersonalizare – lipsă de empatie, de implicare, de pasiune
3. diminuarea sentimentului de împlinire – senzația continuă de futilitate, impresia că nimic din ceea ce faci nu contează

Iar cartea pleacă de la aceste componente, însă surorile Nagoski nu se opresc aici.

Folosind povești reale de viață, definiții și explicații mai mult sau mai puțin tehnice, dar și paralele și exemplificări cu veverițe și prințese din desene animate, cele două gemene tratează foarte multe concepte ce ne pot alimenta preconcepțiile chiar și fără să ne dăm seama, sau mai ales fără să ne dăm seama.

Exemple? Patriarhatul. Iar cartea explică în oglindă și feminismul.

Mi-a plăcut și faptul că fiecare capitol se termină ordonat, precum cele din 📚 «Arta negocierii» a lui Chris Voss, cu toate concluziile aranjate pe bullets, ca la corporație. Dar și faptul că au sintetizat, fără să urmărească acest lucru, întreaga înțelepciune a lui Jeff Keller într-un singur paragraf.

Un singur lucru știm că nu funcționează: să-ți spui că totul este în regulă. Finalizarea unui ciclu nu este o decizie mentală; este o o schimbare fiziologică. La fel cum nu-i spui inimii să bată sau digestiei să continue să proceseze alimentele, nici ciclul nu se încheie printr-o alegere deliberată. Îi dai corpului ce îi trebuie și îi permiți să-și facă treaba, în timpul necesar.

Ciclurile de stres

Cartea pune mare accent pe a închide ciclurile de stres și pe confruntare, concept pe care-l găsim și la Viktor Frankl, în opera lui Marcus Aurelius, dar și prin cărțile mai ușoare precum cea a lui Mark Manson. Mă întreb acum cum ar fi putut să nu-mi placă mie. 🙂

Se discută mult, ziceam, despre cicluri, stres și factorii ce-l provoacă, care pot proveni din orice vezi, auzi, miroși, atingi, guști sau îți imaginezi că ți-ar putea produce rău. Poți fugi, evident, dar pentru că te-ai ocupat de factorii de stres nu înseamnă că ai și gestionat stresul în sine.

Dacă te îndrepți spre un scop anume, atenția și efortul ți se concentrează asupra acelui unic rezultat. Dar, dacă fugi de o amenințare, nu prea contează unde ajungi, atât timp cât ești departe de ea. […] Iar fuga survine atuci când creierul observă o amenințare și decide că șansele de a supraviețui sunt mai mari dacă încerci să fugi.

Dar amenințarea nu dispare, iar problema nu e rezolvată. E acolo, în depărtare.

Mi-a plăcut mult  răspunsul la întrebarea «Cum știi că ai finalizat ciclul?»: La fel cum știi că ești sătulă după masă sau că ai orgasm. Vezi mâncarea în față, dar parcă ai face o pauză. :)))

Reevaluare pozitivă

Mi-a mai plăcut mult conceptul de reevaluare pozitivă.

Este, cumva, sub nivelul de miserupism al fermierului din parabola taoistă despre care am amintit în semnul de carte de aici, reevaluarea pozitivă însemnând că hotărâm ca efortul, frustrarea, obstacolele neașteptate, ori chiar eșecul repetat au valoare – nu doar pentru că sunt pași către un țel de urmat, ci și pentru că reformulăm dificultățile ca oportunități de creștere și de învățare.

Cu alte cuvinte este forma prin care un pesimist poate trece în tabăra optimiștilor.

Optimistul se așteaptă întotdeauna la lucruri bune și crede automat că lucrurile rele, dacă apar, sunt evenimente temporare și izolate ce nu vor avea un efect de durată. La polul opus, pesimistul nu se așteaptă neapărat la un rezultate bune și are toate șansele să considere că lucrurile rele, dacă apar, sunt semne ale unor probleme mai ample, cu un efect de durată.

🛒  O poți cumpăra de aici:
«Burnout» – Emily & Amelia Nagoski

Dacă vrei să aprofundezi puțin subiectul, aruncă în coș și:
📚 «Arta subtilă a nepăsării» – Mark Manson
📚 «Jocurile noastre de toate zilele» – Eric Berne
📚  «Unfu*K Yourself» – Gary John Bishop (vezi recenzia)

🔔  Abonează-te la blog prin email (vezi mai jos, la finalul articolului), ori antrenează-ți browserul să-ți trimită notificări când public un articol (vezi clopoțelul din bula albastră de jos). Funcționează și pe mobil (iOS și Android), dar și pe Windows sau MacOS. Mulțumesc.

Iubirea ca modalitate de auto-cunoaștere

Iubirea este o temă care îmi place (am deschis semne de carte cu asta și majoritatea semnelor sunt pe acest subiect), despre care descopăr layere noi în fiecare carte , ori experiență povestită de alții. Nici surorile Nagoski nu fac rabat de la iubire, iar emoția fluturilor din stomac își găsește loc de cinste în carte, cu exemple și demostrație științifică asupra beneficiilor.

Iată o concluzie apropo de valorile pe care le împărtășim când iubim.

Când împărtășești încredere, autenticitate și cunoaștere în context cu cineva, ne schimbăm, și este un proces înspăimântător, plăcut și important în același timp. Ajungem să cunoaștem anumiți oameni, pe cei potriviți, la fel de intim ca pe noi înșine și, făcând asta, ne descoperim și pe noi într-un mod inedit și profund.

Și da, de multe ori avem nevoie de reevalurări pozitive, mai ales într-o lume dominată de standarde și etichete puternic definite de rețelele sociale cum ar fi, de exemplu, Instagram, mulți din jurul nostru renunțând la autenticitate, la ei, pentru a trăi ca pe Instagram, tot pe Instagram.

Cum spuneam și pe Facebook imediat după ce am terminat-o, «Burnout» atinge și subiectul “nebunei” din tine. 🙂 Cum să o înțelegi, cum să o contracarezi și cum să te împrietenești cu ea, stabilind un fel de relație prin cunoaștere în context, raportându-te la “nebună” la fel cum te raportezi și la prieteni.

Despre recunoștință

Am să închei acest articol cu recunoștința.

Din când în când vedem statusuri pe Faceboook și stories despre multe lucruri pentru care lumea din jurul nostru este recunoscătoare. Și, înțeleg din Burnout, că nu există cărți de dezvoltare personală pentru femei care să nu atingă acest subiect oarecum sensibil, care, de multe ori, poate să trezească în noi reproșuri deoarece am uitat să fim recunoscători.

Dar a uita este destul de normal, iar gemenele atribue acest fapt asimetriei dintre avantaje și dezavantaje, iar, foarte important, a fi recunoscător pentru lucrurile bune nu înseamnă că cele grele sunt eliminate. Tot acolo sunt.

Gratitudinea nu are de-a face cu ignorarea problemelor. Ea funcționează oferind instrumentele necesare luptei, progresului. Este reevaluare pozitivă, concentrată și distilată îm forma sa cea mai pură.

Deobicei lumea este recunoscătoare pentru diferite lucruri ce țin, în majoritatea cazurilor, de zona pecuniară. Nu intrăm in detaliu, știți la ce mă refer, sunt pline rețelele sociale precum Instagram, Facebook sau Youtube de destinații, fesieri, mașini, piscine și alte lucuri pentru care lumea este recunoscătoare.

În realitate însă…

Există două tehnici care au funcționat foarte bine și niciuna nu include “recunoștința pentru ce ai”. Cheia este să exersezi “recunoștința pentru cei pe care-i ai” și “recunoștința pentru felul cum se întâmplă lucrurile“.

Dar pentru aplicabilitatea acestora, pentru detalierea celor de mai sus, plus multe alte lucruri pe care nu le-am inclus în recenzia de față va trebui să cumpărați cartea. O recomand cu ambele mâini.

🛒  O poți cumpăra de aici:
«Burnout» – Emily & Amelia Nagoski

Dacă vrei să aprofundezi puțin subiectul, aruncă în coș și:
📚 «Arta subtilă a nepăsării» – Mark Manson
📚 «Jocurile noastre de toate zilele» – Eric Berne
📚  «Unfu*K Yourself» – Gary John Bishop (vezi recenzia)

Spor la citit!