📖 Filosoful stoic Epictet despre “hate” si futilitatea “disputelor” din social media

Am citit aseară 🛒  «Manualul» scris de Epictet, un filosof ce se presupune că s-a născut în anul 50 și a trăit aproape 90 de ani. A ajuns dintr-un simplu sclav să profeseze filosofia la Roma, a fost consilier al unor împărați precum Nero sau Domițian (ambii au sfărșit tragic), dar și un foarte bun orator.

Manualul a avut o influență foarte mare asupra lui Marcus Aurelius și a operei sale (Marcus s-a născut la 25 de ani de la moartea lui Epictet), iar alături de acesta și de Seneca, Epictet a aparținut ultimei faze a stoicismului, denumită neostoicismul roman.

Epictet a fost un foarte bun orator – operele lui fiind redactate de alții -,  motiv pentru care, deși folosește destul de multe metafore, interpretarea fiind a cititorului, scrie pe înțelesul tuturor. Marcus Aurelius este mult mai pretențios în exprimare. Se vede diferența dintre sclav și împărat.

Până public o recenzie, vă las cu două învățăminte extrase din Manual, vorbele lui Epictet fiind, pe lângă sănătoase, și incredibil de atemporale, iar noi putem încerca să filosofăm un pic, zic. 🙂

Primul.

42. Când cineva îți face rău sau te vorbește de rău, amintește-ți: “El face sau vorbește socotind că-l privește pe el”. Nu își poate da seama ce ți se potrivește ție, ci doar ce i se potrivește lui. Dacă i se pare că ceva este rău, doar el are de suferit, pentru că s-a amăgit.

Dacă cineva ia un raționament adevărat ca fiind fals, nu raționamentul are de suferit ci persoana care s-a înșelat. Dacă acționezi în conformitate cu asta, atunci vei fi blând cu cel care te învinuiește. Vei spune despre el: “Așa i s-a părut”.

Unul dintre lucrurile pe care-mi place să cred că le-am învățat în ultimii 4-5 ani, încercând să citesc și să ascult mult mai mult decât public, a fost faptul că astfel de acțiuni pasive te ajută să înțelegi mult mai bine oamenii și să-ți faci o imagine corectă (studiată) despre experiențele și cunoștințele celui care vorbește (ori care te vorbește de rău).

Trebuie doar să ai răbdare și să asculți.

Abia ulterior poți răspunde.

Eviți, astfel, în cazul lui Epictet, un conflict inutil, calitate cauzată de lipsa imaginilor corecte.

Și tot Epictet spune că:

33. […] Este nesigur și să intri în subiecte jenante. Când se întâmplă așa ceva, dacă se ivește prilejul, arată-ți dezaprobarea față de cel ce a făcut-o, daca nu, fă, prin tăcerea ta, sau prin înroșirea feței, sau printr-o încruntare, să-i fie limpede că vorbele ți-au produs supărare. […]

În condițiile relatate anterior, confruntarea din citat este una benefică.

Și cel de-al doilea.

46. […] Dacă se iscă o discuție despre principii într-o mulțime, să taci cât mai mult căci este mare primejdie să scoți o vorbă pe care n-ai gândit-o. Iar când cineva îți spune că nu pricepi nimic, iar tu nu te lași prins în dispută, atunci să știi că ești stăpân pe situație.

Pentru că oile nu le aduc păstorilor iarba să le arate cât au mâncat, ci își digeră hrana pe dinăuntru și scot pe dinafară lână, și lapte, tot așa și tu, nu desfășura principii dinaintea mulțimii, ci arată faptele izvorâte din principiile pe care le-ai digerat.

Vorba multă, sărăcia omului. Iar despre vorba multă am citit și la Chris Voss. Dar cuvintele acționează imediat (impact emoțional), atragând aplauze – like-uri & comentarii -, ca să legăm și de titlul articolului. Însă, chiar dacă durează până la a obține rezultate, acțiunile sunt însă singurele care vor face diferența și pot oferi altceva decât aplauze.

Invocăm, iarăși, răbdarea.

Maxima enim, patientia virtus.

Bonus.

45. Cineva se spală repede: să nu spui că se spală prost, ci repede. Cineva bea mult vin: să nu spui că bea prost, ci mult. Căci mai înainte de a-i desluși gândul, cum poți ști că face ceva prost? Așa nu ți se va întâmpla ca despre unele să-ți faci o impresie prin rațiune, iar cu altele să fii de acord pur și simplu.

* photo by Tyler Lastovich on Unsplash