Posted by Despre Platon am mai amintit de câteva ori pe blog, în recenzia cărții «Ce este dragostea, Socrate?» de Nora Kreft, cartea nemțoaicei având un setup inspirat din cel al cărții din titlul acestui articol, dar și într-unul din semnele de carte, în care am citat un pasaj dintr-un discurs al lui Phaidros de slăvire a lui Eros (vezi Ce-ar fi daca societatea ar fi formata din iubitori si iubitii lor?).
Mi se pare amuzant că, deși l-am cumpărat pe Platon pentru a-l citi, de fapt, pe Socrate, m-am suprins comandând săptămâna ce a trecut încă trei cărți ale acestuia, tot despre Socrate. Mi-a plăcut mult Banchetul – pasajul de istorie din prefață, multitudinea de personaje, setupul, istoria, dar și discursurile și construcția acestora. Și m-a suprins (plăcut) naturalețea homosexualității.
🛒 O poți cumpăra de aici:
📚 «Banchetul sau Despre iubire» – PlatonMai adaugă în coș și:
📚 «Ce este dragostea, Socrate?» – Nora Kreft (vezi recenzia)🔔 Abonează-te la blog prin RSS, prin email introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!
Am citit-o pe îndelete, impresionat (și) de prefața care numără 75 de pagini (practic, încă o carte), un adevărat studiu al vremurilor, al personajelor și al discursurilor fiecăruia dintre cei care au fost prezenți la acel banchet și i-au dedicat câte o cuvântare elogioasă lui Eros (Cupidon, cum este el cunoscut pe pandantive și alte lănțișoare :)). Vinovat este Pentru Creția, cel care a tradus și cartea.
Conform lui Platon, banchetul despre care se vorbește în carte are loc în ianuarie 416 î.Hr., iar povestea acestuia de către Apolodor în 404 î.Hr., cu 5 ani înainte de executarea lui Socrate, acesta făcându-se vinovat de crima “de a nu recunoaște zeii recunoscuți de cetate și de a introduce divinități noi; în plus, se face vinovat de coruperea tinerilor”. A murit bând cucută (obligat).
Bancheturile erau o obișnuință a acelor vremuri în lumea bună din Atena. Se strângeau mai mulți la cineva acasă, se mânca și se bea până la epuizare, dar se și filosofa pe o anumită temă propusă de gazdă, fiecare comesean luând, pe rând, cuvântul. În Banchetul lui Platon, după cum spune și titlul, subiectul propus a fost dragostea, iar cuvântările l-au elogiat pe Eros.
Banchetul este un continuu dialog printre aceste declarații, dialog care ar fi trebuit să se încheie magistral cu Socrate dacă nu ar fi venit și Alcibiade, un politician atenian ajuns general, șef al grupării democratice, care, beat fiind, a încheiat Banchetul cu o povestire despre Socrate care l-ar fi amăgit într-o seară în care Alcibiade îi declarase dragostea acestuia.
Iată ce-i spunea acestuia într-o seară când, într-un final, Socrate a acceptat să rămână peste noapte la el.
Mă gândesc că, dintre toți oamenii care m-ar putea iubi, numai tu ești vrednic de asta și mi se pare că, deși mă iubești, șovăi să mi-o spui. Iar eu nu cred că este o nesocotință să nu te bucuri de mine, precum și, în măsura în care ai avea nevoie, de tot ce am eu, avere, prieteni, tot.
Pentru mine nimic nu este mai însemnat decât desăvârșirea mea, de câtă m-aș dovedi eu în stare, și nu cred că pentru asta aș putea găsi ajutor mai de seamă decât tine. Prin urmare, dacă nu m-aș dărui unui om ca tine, m-aș simți mult mai rușinat în fața celor cu minte decât aș fi în fața celor mulți și fără minte dacă al face-o.
După cum v-ați dat deja seama, Alcibiade, ca și alții care au participat la Banchet, a fost homosexual. Iar Socrate nu, acesta iubindu-i platonic pe toți; ca un tată, sau frate, cum a observat și Alcibiade dimineața, trezindu-se neatins de Socrate.
Revenind la Banchet și la elogierea zeului iubirii de către Socrate, acesta-și începe pledoaria dialogând cu comesenii despre ce a spus fiecare, după care amintește de Diotima, o preoteasă din Mantineea (apare și în ultimul capitol din cartea Norei Kreft – «Ce este dragostea, Socrate?»), aceasta fiind, de fapt, persoana despre care Socrate susține că l-a învațat ce-i dragostea.
Un sumar al conceptului de iubire, așa cum se dezvăluie aceasta în dialogul dintre Diotima și Socrate, îl face Petru Creția în prefață, dar am să-l preiau și aici, la finalul acestui articol, nu înainte de a vă recomanda cartea cu ambele mâini. Mie mi-a plăcut maxim și mi-a deschis apetitul și pentru alte opere ale lui Platon.
Iată structura și rezultatele iubirii la care îl supune Diotima pe Socrate:
A. Obiectul iubirii
- a iubi înseamnă a dori ceva ce-ți lipsește;
- a iubi înseamnă a dori ceva frumos;
- a iubi înseamnă deci a dori ceva bun (frumosul fiind doar un caz particular al binelui);
- a dori ceva bun înseamnă a dori să-l ai, și să-l ai mereu;
- a dori posesia perpetuă a ceva bun înseamnă a năzui la fericire;
- toți oamenii doresc fericirea ca posesie perpetuă a binelui;
B. Natura iubirii
- prin mereu trebuie să înțelegem nemurirea;
- năzuind către posesia perpetuă a binelui năzuim la nemurire;
- năzuința noastră la nemurire este un fel de a fi divin și de a dobândi beautitudinea divină;
- năzuința noastră la nemurire este un fel de instinct al nemuririi de origine divină; ea ia în noi forma unui preaplin de rodnicie care aspiră să procreeze;
- instinctul procreației, ca năzuințăla nemurire, deci la condiția divină, este un preaplin de rodnicie care nu se poate împlini decât în prezența frumuseții, pentru că doar ea concordă cu divinul (urâtul fiind, prin raport divin, discordant); așadar iubirea este dorința de a procrea, de a ne descărca de preaplinul rodniciei noastre procreând întru frumos;
- frumusețea nu este deci obiectul iubirii, ci un catalizator; ea singură nu poate ajuta să ne descărcăm de preaplinul dorinței (în prezența urâtului, dorința devine suferință); obiectul iubirii este cel determinat sub A.
Cam asta-i treaba cu dragostea. 🙂
🛒 O poți cumpăra de aici:
📚 «Banchetul sau Despre iubire» – PlatonMai adaugă în coș și:
📚 «Ce este dragostea, Socrate?» – Nora Kreft (vezi recenzia)
costin.ro 