Posted by Dacă te preocupă să înțelegi comportamentele umane, dar și emoțiile care le schimbă – chiar și brusc, câteodată -, ori le fac să iasă la suprafață – bine ascunse de fiecare, apropo și de teoria lebedelor negre despre care amintește Chris Voss în Arta Negocierii și pe care o dezvoltă Nassim Nicholas Taleb în »Lebeda neagră» -, acest semn de carte te poate ajuta.
Dar, înainte de acest articol, te invit, te rog, să citești și articolul De unde provine greutatea în a ne schimba felul de a fi, ori obiceiurile (vechi)?. Este un semn de carte despre schimbare, valori și despre răspunsul nostru emoțional la acestea, pe care l-am publicat după ce am citit «Arta subtilă a disperării» de Mark Manson, în timp ce citeam «Arta de a fi» de Erich Fromm.
Citatele de mai jos sunt extrase din «Curajul de a fi vulnerabil», o carte scrisă de americanca Brené Brown, o cercetătoare care, după câteva mii de interviuri pe care le-a analizat în 12 ani de studiu, a publicat, cel mai probabil, cel mai amplu studiu asupra acestor două emoții asemănătoare cu frica. Vorbim despre rușine și vulnerabilitate, într-o carte meticulos scrisă, de 300 de pagini.
Din experiența mea, poți afla o mulțime de lucruri despre cultură și valorile unui grup, familii sau organizații, punând următoarele zece întrebări:
- Care comportamente sunt recompensate? Dar pedepsite?
- Unde și cum își cheltuiesc oamenii resursele (timp, bani, atenție)?
- Ce reguli și așteptări sunt urmate, întărite și ignorate?
- Oamenii se simt suficient de siguri pe ei, încât să vorbească despre ceea ce simt și să ceară ajutorul?
- Care sunt “vacile sacre”? Cine-i va scăpa de ele pe ceilalți, cel mai probabil? Cine va dori să le apere?
- Care povești sunt mereu repovestite în cadrul grupului și ce valori transmit ele?
- Ce se întâmplă când cineva eșuează, când îi dezamăgește pe ceilalți sau comite o greșeală?
- Cum este percepută vulnerabilitatea (nesiguranța, riscul sau expunerea emoțională)?
- Cât de des întâlnite sunt rușinea și învinuirea și cum iau ele naștere?
- Care este toleranța grupului față de disconfort? Disconfortul născut din învățarea și încercarea de lucruri noi, din faptul de a da și de a primi reacții este o normă de grup, sau, mai de grabă, confortul este o valoare a grupului?
[…] cred că forța acestor întrebări stă în puterea lor de a scoate la lumină zonele cele mai întunecate ale existenței noastre: sentimentul de înstrăinare, detașarea emoțională și lipsa de valori personale. Nu numai că aceste întrebări ne ajută să înțelegem o cultură – ele pun în evidență anumite discrepanțe între “ceea ce spunem” și “ceea ce facem“, sau între valorile pe care le susținem și valorile pe care le punem în practică.
Și un text despre apartenență și adaptare.
Le-am cerut unor copii de clasa a opta să formeze mici echipe și fiecare să-mi spună care e diferența dintre adaptare și apartenență. Răspunsurile lor m-au lăsat cu gura căscată:
- Apartenența înseamnă să te afli printre oameni alături de care-ți dorești să fii, iar ei te primesc cu inima deschisă. Adaptarea înseamnă să fii printre oameni alături de care îți dorești să fii, dar pe ceilalți nu-i interesezi, cu adevărat.
- Apartenența înseamnă să fii acceptat pentru tine însuți. Adaptarea înseamnă să fii acceptat pentru că ești la fel ca toți ceilalți.
- Atunci când aparțin unui grup, simt că sunt eu însumi. Trebuie doar să fiu la fel ca ceilalți, ca să mă adaptez.
Răspunsurile erau cum nu se poate mai potrivite.
costin.ro 