Este profund îngrijorător faptul că informația pe care o consumăm prin intermediul știrilor devine baza noastră de înțelegere a lumii. Apoi ea crează un filtru prin care vedem lucrurile și care influențează felul în care simțim, vorbim și interacționăm față de problemele globale, locale și chiar personale.
Informația copleșitor negativă și senzaționalistă pe care o primeam prin intermediul știrilor părea excesiv de conflictuală prin tonul ei și mi-a transmis sentimentul că lumea se duce de râpă și nu avem cum să reacționăm în niciun fel, cu excepția abstinenței totale.
Asta m-a îngrijorat. Deși eram motivată să mă informez permanent despre ce se întâmplă în lume, eram tot mai atrasă de ideea de fericire a ignoranței. Mă întrebam: oare câți mai simțeau ca mine?
– Jodie Jackson
După «Citește! Te rog, citește!» de Felicitas von Lovenberg, am citit două cărți despre consumul de știri, prima fiind cea din titlu, «Esti ceea ce citesti», o carte scrisă de Jodie Jackson. Jodie locuiește la Londra, are un master în Psihologie Pozitivă Aplicată de la Universitatea din East London, și este autoare, cercetătoare și partener la The Constructive Journalism Project.
«Esti ceea ce citesti» a fost publicată în 2019, iar în 2020 Baroque Books & Arts a adus-o și în România. Are 190 de pagini și tratează impactul negativ pe care-l au știrile asupra noastră, promisiunea autoarei fiind aceea că această carte ne va ajuta să stabilim o relație mai suportabilă cu știrile din mainstream și că vom înțelege efectul pe care-l au asupra cititorului.
Acum, pentru cineva care nu-și ia știrile, nu se documentează și nu aprofundează teorii din orice domeniu de interes de pe Facebook, cartea nu face vreo descoperire fundamentală, dar este un material coerent și bine organizat care merită citit. Face ordine în părerile și informațiile pe care le avem deja în această direcție și vine la pachet și cu studii, explicații psihologice, ori soluții.
Tratează subiecte precum percepția și obiectivitatea jurnaliștilor, interpretarea greșită sau inducerea în eroare din partea mass-media, importanța știrilor proaste sau negative pentru încasările unei publicații, volumul de știri consumat, expunerea prelungită la știri proaste, efectele negativity bias asupra sănătății mentale, dar și soluții pentru noi, consumatorii.
Există 6 căi eficiente de a ne modifica dieta mediatică într-un mod care ne va ajuta să fim mai informați, mai angajați și mai îndreptățiți:
- să devii un consumator responsabil
- să consumi jurnalism de bună calitate
- să nu rămâi prizonier în filter bubble
- să fii pregătit să plătești pentru conținut
- să citești dincolo de știri
- să citești știri axate pe soluții
Iată recomandările autoarei Jodie Jackson pentru cei care consumă știri în aceste vremuri în care, că vrem sau nu, că ne place sau nu, că acceptăm sau nu, majoritatea covârșitoare a mass-mediei înlocuiește jurnaliști buni și onești (potențial scumpi) cu echipe care se pricep la audience engagement și nu la a căuta și transmite o știre către public.
Contează mai mult titlul unei știri decât știrea în sine. Iar on top of that, alegerile pe care le facem online – likeurile, comentariile și shareurile pe care ne semnăm în social media, pe click-urile pe care le facem pe Google și siteurile pe care le vizităm în Chrome – ne țin prizionierii fluxurilor personalizate de informație care ne bombardează continuu cu ceea ce ne-ar atrage atenția.
Informația ne ține captivi, consumul nostru fiind foarte hedonistic și apelăm la el ori de câte ori avem de umplut un timp mort dintre alte activități, ori serile în care obosiți fiind (mostly tot de către știri – să nu uităm că trăim o pandemie și nu o entorsă) preferăm să ne anesteziem tot cu știri și social media. Iar salvarea ar fi în mici sacrificii pe care ar trebui să le facem pe termen scurt.
Vorbim în principiu de înlocuirea treptată a activităților pasive descrise mai sus cu alte activități care, deși nu ne lasă o senzație de bine imediată, ne face bine pe termen lung.
🛒 O poți cumpăra de aici:
📚 «Ești ceea ce citești» – Jodie Jackson | 🛒
O recomand împreună cu:
📚 «Arta de a trăi fără știri» – Rolf Dobelli | 🛒
📚 «Citește! Te rog, citește!» – Felicitas von Lovenberg | 🛒
Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.
Lectură plăcută!