📚 «Ce spui dupa Buna ziua?» – Eric Berne | #mustread #analizatranzactionala

Posted by

Cred că Eric Berne și psihologia tranzacțională sunt dovada științifică a faptului că în viață nu există scurtături, iar orice reușită reală și sănătoasă a noastră – iar aici nu mă refer la cele pecuniare pe care personal le consider simple șabloane – implică multe layere de atins, înțeles, conștientizat, schimbat, lucrat cu.

Cartea de față pune în discuție patru intrebâri: Cum spui “Buna ziua”?, Cum răspunzi la “Bună ziua”?, Ce spui după “Bună ziua”? și, în principal, trista problemă: Ce face toată lumea în loc să spună “Bună ziua”? La aceste intrebări voi răspunde în continuare pe scurt, iar explicarea raspunsurilor va ocupa tot restul prezentului manual de psihiatrie, care se adresează în primul rând terapeutilor, în al doilea rând pacienților aflați în curs de vindecare și în al treilea rând tuturor celor care vor să asculte.

📚 «Ce spui după Bună ziua?» este e fapt o metaforă, dar, în același timp, unul dintre cele mai bune titluri ale unei cărți pe care le-am citit și a fost scrisă de un psihiatru. Este o carte pe care cei care au urmat un profil real în timpul liceului (și sunt interesați de comportamente) o vor devora, deoarece Berne a reușit ceea ce, cumva, celor care servesc cifre și proceduri de dimineață până seara le-ar plăcea să se întâmple: o reprezentare rațională a comportamentelor și emoțiilor.

Acum, nu te aștepta să găsești o ecuație a durerii provocate de o despărțire, a deznădejdii în urma unei concedieri, a durerii priciniuite de un deces în familie, ori a frustrărilor pe care le ai deoarece nu reușești să-ți explici anumite comportamente pe care le poți considera, la un moment dat, realmente cretine, însă(!) Berne și toată teoria asta a lui în ceea ce privește analiza tranzacțională îți oferă mecanismele de înțelegere pentru a avea o ipoteză cel mai probabil foarte aproape de realitate.

Pentru că, oricât ai vrea, nu poți rezolva o problemă, dacă nu ai definit corect ipoteza, iar în ceea ce privește psihicul nostru, ipoteza este destul de complexă și are multe aspecte, ca să citez un film foarte bun românesc. De asta spuneam mai sus că nu există scurtături. Evident, viața poate fi trăită și fără atâtea cunoștințe, dar acest lucru este caracteristic și unei râme. Iar oameni ca Berne ne ofere posibilitatea de a anticipa inclusiv comportamentele umane sociale.

Analiza tranzactională este o teorie a personalității și a acțiunii sociale și o metodă clinică de psihoterapie, bazată pe analiza tuturor tranzacțiilor posibile între doi sau mai mulți oameni, pe baza stărilor Eului definite specific, având drept repere un număr finit de tipuri stabilite (nouă complementare, 72 incrucișate, 6.480 duplex și 36 unghiulare). Numai vreo 15 dintre acestea apar în mod curent în practică; restul prezintă un interes mai mult academic. Orice sistem sau abordare care nu se bazează pe analiza riguroasă a tranzacțiilor simple, descompunându-le în stările Eului specifice care le alcätuiesc, nu este analiză tranzactională. Definiția de mai sus își propune, de fapt, să stabilească un model pentru toate formele posibile de comportment social uman.

Pentru cei care au deschis pentru prima oară ecranele telefoanelor mobile sau ale laptop-urilor pe costin.ro, am scris despre câteva astfel de exemple în urmă cu câteva săptămâni, în încercarea de a explica grafic o… banală ceartă, de exemplu, folosind cele trei stări ale Eului amintite de Berne în citatele de mai sus: Părinte, Adult și Copil. Articolul este 📖 Cum poti explica grafic o cearta? | modelul Parinte Adult Copil si analiza tranzactionala, iar una dintre imaginile folosite este cea de mai jos.

Acum, 📚 «Ce spui după Bună ziua?» a lui Berne analizează comportamentele umane de-a lungul întregii vieți, segmentând pe vârste, câteodată și pe sexe (mi-am reconfirmat faptul că sunt un feminist, deși am, atât conștient, dar mai ales inconștient, destul de multe layere patriarhale în mine, datorate în mare parte culturii din care provenim), analiza tranzacțională fiind o întreprindere nu neapărat complexă pe cât de interesantă, raportată chiar și scenariilor de viață (foarte interesantă partea asta din carte!).

Este de asemenea posibil să clasificăm serii lungi de tranzacții, mergând chiar până la durata unei vieți întregi, astfel încât comportamentul uman social semnificativ să poată fi anticipat, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

📚 «Ce spui după Bună ziua?» are un pic peste 550 de pagini, a fost publicată pentru prima oară de Eric Berne în anul 1972 în California și publicată în Româna de Editura Trei în 2006. Este împărțită în 5 părți și 27 de capitole în total, iar preferatele mele au fost părțile a II-a (Programarea parentală) și a III-a (Scenariul în acțiune), două capitole care descriu fiecare etapă a vieții (de la copilărie până la moarte) și diferite scenarii de viață și jocurile pe care le jucăm între noi*.

* vezi cartea 📚 «Jocurile noastre de toate zilele» de același Eric Berne.

📚 «Ce spui după Bună ziua?» este o carte care mi-a consumat o săptămână și jumătate (la dialogurile socratice scrise de Platon mi s-a mai întâmplat așa), însă sper ca la un moment dat în viață să pot și studia analiza tranzacțională. 📚 «Ce spui după Bună ziua?» este una dintre acele cărți pe care consider că ar trebui să le citim obligatoriu, poate încă din timpul facultății. Cred că-i perfectă pentru perioada în care plecăm de acasă și începem să facem primele greșeli serioase în viață.

Iată și un platouaș, să nu plecați cu mâna goală. 🙂

🛒  O poți cumpăra de aici:

📚  «Ce spui după Bună ziua?» – Eric Berne | 🛒

Și pentru că vorbim despre cărți must read, vă mai recomand și cărțile de mai jos, acestea fiind cărți pe care le recomand, vorba aceea, cu ambele mâini.

📚 «Când pielea ta e în joc» – Nassim Nicholas Taleb | 🛒
📚  «Jocul infinit» – Simon Sinek | 🛒
📚  «A avea sau a fi» – Erich Fromm | 🛒
📚  «Homo Sapiens, o istorie plina de speranta» – Rutger Bregman | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

Lectură plăcută!

Lasă un comentariu:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s