📚 «Cu fiecare zi mai aproape» – Irvin Yalom

De vineri seară am revenit la Schopenhauer (citesc 📚 «Arta de a trăi fericit» cu o introducere de Friedrich Nietzsche), pentru că mi-am adus aminte de el în timp ce citeam 📚 «Cu fiecare zi mai aproape» a lui Irvin Yalom (mi-am propus o lună care să se numească Februaryalom): Schopenhauer zicea că nu-și dă timpul unei cărți dacă aceasta nu-l convinge din primele pagini.

📚 «Cu fiecare zi mai aproape» este o carte pe care Irvin Yalom a scris-o în tandem cu o pacientă, Ginny Elkin, descriind fiecare ședință de terapie din două unghiuri diferite, al pacientului și al psihanalistului. Nu e primul psihiatru care face asta, doar că, citindu-i și pe alții, motivația mi se pare prea comercială. Și i-am dedicat mai mult decât câteva pagini. Aproape jumătate de carte.

Ginny e un personaj feminin cu ceva (mai multe) issues sexuale, care amintește spre deloc de tatăl ei și se consideră o palidă expresie a mamei. Intrase, după cum spune Yalom, direct în “camera raporturile sexuale cu mai mulți bărbați” netrecând și prin “anticamera amorurilor și alinturilor adolescentine” și nu-și putea elibera impulsurile sexuale, deși îi plăcea apropierea fizică a bărbaților.

Ginny este o tipă slăbuță fizic care nu a cunoscut orgasmul în timpul unui raport sexual (avea o voce interioară care se ocupa de asta), dar l-a experimentat prin masturbare, lucru care aparent nu era ceva ce totuși o satisfăcea și, mai mult decât atât, ajungea să se simtă și vinovată deoarece “s-ar fi putut păstra” pentru un bărbat (ex. Karl, prietenul ei).

Yalom mi se pare de multe ori plicticos de descriptiv, aproape ca un film românesc prost din primele două decade post-comuniste, în care o acțiune dura extrem de mult iar accentul se punea pe mișcări repetitive. Exemple? Pași mulți în noapte, în care accentul era de pe mișcarea picioarelor, unul după altul, ori mâncatul unei ciorbe, accentul fiind pe fiecare lingură dusă la gură. 🙂

În plus, o bună parte din ce am citit mi s-a părut a fi și o continuă joacă de transfer și contratransfer dintre Yalom și Ginny (înțeleg că e destul de comun când vine vorba despre un personaj precum Ginny), ceea ce mi-a adus aminte de un pasaj din autobiografia lui Yalom, «Călătoria către sine», în care soția lui îl întreba câte din fanteziile-i sexuale mai trebuie să cunoască întreaga Americă.

Nu cred că e o carte proastă (waste), ci doar o carte care, cel mai probabil, e mult mai potrivită pentru cineva care profesează și are răbdare cu ambițiile literare ale lui Yalom. Scriind asta mi-am adus aminte și de 📚 «Când corpul spune nu – Costul stresului ascuns» a lui Gabor Maté. Cu diferențele clare de subiect și abordare, sentimentul meu a fost, în mare, același.

Now back to Schopenhauer. 🙂