Posted by Acest articol este o continuare la 16 citate stoice despre timp din cartea 📚 «Alt timp nu am» (Lucius Annaeus Seneca).
📚 «Alt timp nu am» este o carte pe care am citit-o în noiembrie anul trecut, finalul lui 2021 fiindu-mi destul de prins în filosofie, nu neapărat stoică, cu autori diverși printre care și Donald Robertson, Nassim Nicholas Taleb, Marie Robert, Seneca, dar și Shunryu Suzuki, Dominique Loreau, Marie Kondō, ori psihiatrul Ichiro Kishimi, un mare admirator al lui Alfred Adler.
📚 «Alt timp nu am» este publicată de Editura Seneca, are puțin sub 180 de pagini și conține două dialoguri: Despre scurtimea vieții (De brevitate vitae), un dialog între Seneca și Paulinus – Pompeius Paulinus, o rudă a soției lui Seneca, și Despre viață fericită (De vita beata), un dialog între Seneca și Novatus – Annaeus Novatus a fost fratele lui Seneca (și-a schimbat ulterior numele în Iunius Gallio).
Stoicismul a fost (și este) destul de critic la adresa hedonismului, curent pe care consumerismul anilor pe care îi trăim și rețelele sociale l-au dus rapid într-o extremă ce pare a fi greu de recuperat – fapt semnalat și de către psihiatrii și psihologii din ultimele decenii (vezi 📚 «A avea sau a fi» de Erich Fromm), cu tot trendul ascendent al curentului stoic.
În acest articol am ales să public câteva citate despre fericire, bogatie si placere, citate pe care le-am subliniat cu highlighter-ul în dialogul dintre Seneca și Novatus, fratele lui, din Despre viață fericită (De vita beata). Obișnuiesc să subliniez cu highlighter-ul în toate cărțile pe care le citesc, pentru momentele în care le recitesc, iar Seneca este, din acest punct de vedere foarte generos. 🙂
Here it goes. 🙂
Despre viața fericită (De vita beata)
Câtă vreme rătăcim la întâmplare, fără să urmăm o călăuză, ci doar freamătul și strigătele de tot felul ale celor care ne cheamă în diverse direcții, viața ni se va irosi în diverse direcții, viața ni se va irosi între drumuri rătăcite și se va scurta, oricât ne-am strădui, din răsputeri, zi și noapte.
Când drumul duce în sens contrar, graba este cea care provoacă îndepărtarea.
Când mă gândesc la câte am spus, îi invidiez pe cei muți.
Odată ce a fost îndepărtat tot ce ne ațâță și ne provoacă teamă, urmează pacea neîntreruptă, libertatea.
Este fericit omul care nu cunoaște un bine mai mare decât acela pe care și-l poate oferi singur.
L-aș putea numi fericit pe omul care se ține departe atât de dorință, cât și de teamă, prin darul rațiunii, fiindcă și pietrele sunt lipsite de teamă și tristețe și nu mai puțin dobitoacele; totuși, nimeni nu le-ar putea numi pe acestea fericite, pentru că sunt lipsite de înelegerea fericirii.
Fericit este cel împăcat cu condiția sa și cel care iubește ceea ce are.
Plăcerea tinde către punctul în care încetează și, de când începe, ea are reprezentarea sfârșitului.
Virtuțiile se vor afla acolo unde este acord și unitate: dezacordul însoțește viciile.
Faci o greșeală când mă întrebi de ce caut virtutea. […] De ce îmi pomenești păcerea? Eu caut ce este bine pentru om nu pentru pântecele său.
Eu îmbrățișez plăcerea, eu o țin în frâu; tu te bucuri de plăcere, eu mă servesc de ea.
Nu Epicur i-a împins către o viață depravată, ci ei, dedați viciului, își ascund depravarea în sânul filosofiei și aleargă cu toții în direcția în care aud că este elogiată plăcerea și nu iau în considerație cât de sobră și de cumpătată este acea plăcere a lui Epicur, ci se reped în zbor spre un singur nume,căutând un fel de justificare și o acoperire pentru poftele lor.
Ei pierd astfel singurul lucru bine care le mai rămânea în răutatea lor, rușinea păcatului: căci se laudă cu cele de care ar trebui să roșească și se fălesc cu viciul.
Cel care urmărește plăcerea nu își cumpără plăceri ci se vinde pe sine plăcerilor.
«Totuși, ce anume împiedică să se amestece laolaltă virtutea și plăcerea și să se împlinească binele suprem, care să fie în același timp și moral și plăcut?»
Răspunsul este că partea morală nu poate fi decât morală, iar binele suprem nu își va păstra integritatea dacă va vedea în sine ceva diferit de partea sa mai bună
Să nu ne lăsăm tulburați de cele pe care nu stă în puterea noastră să le evităm.
Dacă un om s-a așezat dincolo de dorința de a avea ceva, ce i-ar putea lipsi?
Pretinde de la mine nu să fiu la fel ca cei mai buni, ci mai bun decât cei răi.
Discutați despre viața unuia, despre moartea altuia și, când auziți numele unor bărbați deveniși ari datorită unor merite deosebite, lătrați precum latră cățeii mci când întâlnesc persoane străine; căci este în interesul vostru ca nimeni să nu pară mai bun, de parcă virtutea altuia ar fi un reproș pentru lipsurile voastre.
Înțeleptul nu se socotește nedemn de nici unul dintre darurile sorții: nu iubește bogățiile dar le preferă; nu le primește în suflet, ci în casă.
Dacă băgăția îmi va scăpa printre degete, nu îmi va lua nimic în afară de ea însăși, în timp ce, dacă te va părăsi pe tine, tu vei rămâne împietrit și te vei simți deposedat de tine însuți. În ochii mei, bogăția ocupă un loc oarecare, în ai tăi, locul cel mai important; în fine, bogăția este a mea, în schimb tu îi aparții.
Oriunde se găsește o ființă umană, se găsește și prilej de a face un bine.
În casa bărbatului înțelept bogăția are locul unui sclav, iar în a celui prost, locul unui stăpân.
Vezi și pagina Biblioteca, poate te inspiră și alți autori sau cărți.
Lectură plăcută!
costin.ro 