Segmentul 45+ si provocarile la angajare

Publicat de

Un studiu eJobs desfășurat la începutul lunii august ne relatează mai multe despre provocările segmentului 45+ la angajare. Sunt câteva lucruri interesante de aflat printre cifrele studiului, iar la finalul articolului am să revin și cu frustrări personale pe care le-am avut, deși nu am intrat (încă) în acel segment.

64% dintre participanții la un nou studiu eJobs, consideră vârsta un impediment atunci când își caută un job nou. Sondajul a fost realizat în perioada 26 iulie-10 august, pe un eșantion de 1.276 de specialiști/salariați cu studii superioare, manageri, muncitori, șomeri, casnici și patroni/asociați care fac parte din categoria de vârstă 45+.

Următoarele obstacole pe care candidații de peste 45 de ani spun că le întâmpină la angajare sunt faptul că au prea multă experiență (overqualified), așteptările salariale ridicate și lipsa de oportunități profesionale în domeniul pentru care sunt pregătiți. Peste 59% dintre cei angajații consideră că, deși sunt suficiente joburi pentru segmentul de vârstă din care fac parte, sunt preferați tinerii.

Și angajatorii recunosc că aceasta este categoria de candidați cu cele mai multe provocări la angajare, principalele motive invocate fiind nivelul scăzut de digitalizare și de flexibilitate. Pe de altă parte, trebuie să ținem cont și de faptul că ei reprezintă categoria de vârstă care aplică cel mai puțin: din 1,1 milioane de aplicări, câte înregistrăm lunar în platformă, doar 103.000 vin din partea acestui segment de candidați.

Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România

Conform sondajului:

  • 38% dintre aceștia fie nu folosesc tehnologia la jobul actual, fie întâmpină constant greutăți în utilizarea acesteia
  • 53,4% își exprimă părerea în echipă doar când li se cere acest lucru, în timp ce 12,8% nu își expun deloc punctul de vedere la locul de muncă de frica pierderii jobului în favoarea cuiva mai tânăr
  • 41,9% dintre candidații de peste 45 de ani fie nu au subiecte comune de discuție cu colegii lor, fie cred că există diferențe de mentalitate cauzate de vârstă.

***

La orice petrecere, conferință sau meeting la care particip, dacă vine vorba de vărstă mi se spune întotdeauna că am 37-38 de ani, deși am trecut de 40 de vreo 3 ani deja. Nu am avut niciodată reale probleme în a-mi găsi un loc de muncă, iar acest lucru s-a datorat și acestui blog, ori blogului refresh.ro pe care l-am ținut 10 ani de zile.

Recent, am trecut printr-un proces de angajare; am mai amintit de acest lucru pe blog.

Din fericire pentru mine, lucrând în digital de când mă știu, fiind la curent cu tot ce mișcă în zona mea profesională, urmărind și testând majoritatea trendurilor din tehnologie și (social) media, dar și comunicând despre toate acestea pe blog, SM și prin intermediul presei, nu am simțit mare parte dintre provocările de mai sus.

Am simțit însă frustrarea de a fi overquialified. Cu cât cunoști mai multe în domeniul în care activezi și poți face mult mai multe lucruri și mult mai eficient, cu atât devine mai frustrant când auzi, de exemplu, „dacă te angajez, îmi pleci în 3 luni de plictiseală„. Plus că îți crește costul și, chiar dacă tu ești dispus să tai un procent, angajatorul poate avea o replică asemănătoare cu cea de mai sus.

Am simțit frustrarea vitezei mici a deciziilor. De-a lungul vieții am fost angajat, de obicei, în poziții în care nu s-au aflat foarte mulți, am călcat pe cărări unde iarba nu era neapărat bătătorită înaintea mea și am făcut, de multe ori, primii pași. Sunt companii, departamente, tehnologii care ori sunt noi, ori trebuie crescute, iar angajatorul nu are un istoric pe care să se bazeze.

M-am atașat însă imediat de oameni și companii care fac lucrurile să se întîmple ieri. Care se auto-depășesc încercând să facă lucrurile mult mai eficient, automatizat pe cât este posibil (nu întotdeauna se poate, sunt zone care nu se vor automatiza decât parțial) și corect. Și am plecat de fiecare dată când jocul devenea unul finit.

Iar cheia pentru a nu ajunge în procentele majoritare din studiul eJobs cred că este tehnologia, a cărei dezvoltare are un ritm incredibil de accelerat de 10 ani deja. Cu cât ești conștient de asta, te specializezi, dar și testezi și încerci să-ți dai seama de next steps, cu atât îți va veni la fel de ușor să-ți găsești un loc de muncă pe viitor, indiferent de vârstă și de pregătire.

Tehnologia nu-ți dă timp să îmbătrânești și nu e neapărat o afirmație spusă în spirit de glumă. 🙂

* photo by Alex Kotliarskyi on Unsplash

Păstrăm legătura!? 🙌

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de mai jos, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Un comentariu

Lasă un comentariu: