44% din aplicarile de pe Bestjobs provin de la absolventii de facultate

Publicat de

În această perioadă, de după încheierea anului universitar, pe siteurile de locuri de muncă cresc cifrele aplicărilor pe job-uri entry-level sau care nu necesită experiență. La Bestjobs, acestea au ajuns la 44% din volumul total, în creștere cu 10% față de lunile anterioare și cu peste 30% comparativ cu aceeași perioadă din 2020.

Uite o idee pentru BestJobs. Cred că ar fi fost interesant de aflat cum stăm cu raportarea și la perioada de dinainte de pandemie. În ani precum 2019 sau 2018, în care verile erau relaxate și nu neprietenoase ca cea din 2020, din care îmi aduc aminte inclusiv de un val de îmbolnăviri în august-septembrie.

Cei mai mulți tineri fără experiență s-au orientat către joburi precum reprezentant sau consilier vânzări, software developer, programator Java și alte poziții din domeniul IT & Telecom, joburi în zona de digital cum ar fi specialist social media, asistent marketing sau junior web & graphic designer, dar și poziții de contabil junior, consultant proiecte tehnice sau inginer.

Cererea din partea angajatorilor a fost de peste 20.000 de poziții entry-level.

Salariile pentru poziții care nu necesită experiență încep de la:

  • 400 de euro în domeniul Vânzărilor,
  • 900 euro în IT & Telecom,
  • 500 de euro în Financiar/Contabilitate
  • 500-800 de euro în zona de digital,
  • 700 de euro pentru pozițiile tehnice,
  • 500-800 de euro pentru ingineri, în funcție de specializare.

Cei mai mulți tineri fără experiență și-au căutat loc de muncă în ultima lună în București, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov și Iași, orașe care sunt centre universitare importante ale țării.

Chiar dacă le lipsește interacțiunea cu piața muncii, în profilul aplicanților se observă că cei mai mulți sunt vorbitori de limbi străine. Statistica arată astfel.

  • 45% dintre ei știu o singură limbă străină,
  • 28% au bifat două limbi străine în CV,
  • 17% dintre aplicanții nu cunosc altă limbă în afara celei materne.

În plus, aproape 80% dintre tineri au notat în CV că au permis de conducere.

Păstrăm legătura!? 🙌

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de mai jos, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Lasă un comentariu: