📚 Despre A FI si A IUBI intr-o cultura mercantila si narcisista, dominata de consumerism si goana dupa avere, in «Arta de a fi» si «Arta de a iubi» de Erich Fromm

Publicat de

Am decis ca pentru aceste două cărți să scriu un singur articol și, astfel, să le recomand împreună. Oricum, le-am citit una după alta, după Platon, care a intrat destul de greu, Socrate fiind ceva… Voiam să alternez cu o carte de dezvoltare personală, dar am zis să-l citesc pe Fromm și mi-a plăcut atât de mult «Arta de a fi» încat am citit și «Arta de a iubi».

Am publicat trei semne de carte din cele două amintite în titlul articolului. Două din Arta de a fi, aplicabilă într-o lume dominată de consumerism, de goana neobosită de a venera verbul a acumula, după faimă și rețete false de fericire, și un semn de carte din Arta de a iubi, care dezbate iubirea într-o cultură mercantilă, narcisistă și satisfăcătoare. Jocuri finite, zero profunzime.

Ambele carți au fost publicate de Editura Trei în 2019; A fi are 192 de pagini, A iubi are 182. Au fost două cărți pe care le-am devorat, vinovată fiind claritatea lui Fromm în a explica concepte pe care le cunoaștem, însă, din diferite motive, iar aici am putea aminti frica (de penibil, de sărăcie), ori presiunea socială, le ignorăm, preferând de cele mai multe ori să ne anesteziem.

Erich Fromm s-a născut in 1900 la Frankfurt și a fost psiholog social german, psihanalist, sociolog și filosof umanist, cu o viziune politică socialist democrată. A murit în 1980, în Elveția, și, deși cărțile și teoriile lui au fost scrise înainte de era internetului, sunt brutal de aplicabile, conținând aceleași adevăruri despre care am amintit și când am vobit de Mark Manson.

Claritatea despre care am vorbit mai devreme m-au făcut să-i comand ieri, cu ocazia unei reducere de 50% pe unul dintre magazinele online de cărți din România, încă alte 4 cărți (le: 5, de fapt). Îmi place și apreciez gândirea-i psihanalitică freudiană, dar și influențele lui Karl Marx, care alături de Friedrich Engels, a fost unul dintre cei mai mari influenceri ai istoriei politice a secolului trecut.

🛒  Le poți cumpăra de aici:

📚  «Arta de a iubi» – Erich Fromm » 🛒
📚  «Arta de a fi» – Erich Fromm » 🛒

Ți le recomand împreună cu:
📚  «Arta subtilă a disperării» – Mark Manson | 🛒
📚  «Banchetul sau Despre iubire» – Platon | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Arta de a fi

Arta de a fi este cu atât mai aplicabilă în secolul nostru, cu cât acesta este dominat de rețele sociale precum Facebook, Instagram și TikTok, și de alienarea majorității, pierderea multor capacități raționale, pierderea în nihilism, comoditate, impostură, precum și implicațiile psihologice pe care acestea le au asupra noastră și asupra (lipsei) binelui și fericirii.

Apropo de impostură…

În sferele artelor și literaturii, impostura este de asemenea necontrolată. Publicul, chiar și publicul educat, și-a pierdut în mare măsură capacitatea de a recunoaște diferența dintre ceea ce este autentic și ceea ce este fals. Acest defect este cauzat de mai mulți factori.

Primul este orientarea pur cerebrală a celor mai multi oameni. Ei citesc sau ascultă doar cuvinte și concepte intelectuale și nu ascultă cu „a treia ureche”, cea pentru verificarea autenticității autorului. […]

Celălalt motiv al dificultății noastre de a judeca diferența dintre autentic și impostură rezidă în atracția hipnotică exercitată de putere și faimă. Dacă numele cuiva sau titlul unei cărți devine renumit datorită unei reclame abile, persoanele obișnuite  vor fi gata să creadă ceea ce pretinde cartea. […]

Fromm nu a prins internetul, însă a putut să identifice clar efectul celei de-a doua revoluții industriale a omenirii.

În prima revoluție industrială, energia fizică animală și umană a fost înlocuită de energia mecanică a mașinăriilor. În a doua revoluție industrială, gândirea și memorarea sunt înlocuite de computere.

Însă, cel mai mare dar al progresului modern care ar fi trebuit ca energia eliberată să fie canalizată către alte sarcini, mai elevate, creative, sau de altă natură, nu a făcut decât să ducă la imitație, respingerea oricărui efort și instalarea unei doctrine „fără durere”; la detașarea emoțională și sociala, la dispariția solidarității, nihilism, alienare.

Elibererea realizată de mașinării a dus la idealul lenei absolute, al ororii față de orice efort real. Viața bună este viața lipsită de efort; necesitatea de a face eforturi mari este considerată, așa cum era și înainte, o rămășiță medievală, iar oamenii fac eforturi mari doar dacă sunt cu adevărat forțați, nu de bunăvoie.

Vrem să trăim bine, dar ajungem să cunoaștem depresia și anxietatea, confundând binele cu un potențiometru al confortului personal în detrimentul oricărei apropieri umane. Preferăm să ne plimbăm, de exemplu, noaptea, într-un bolid de mii de euro, decât apropierea unei alte ființe umane și o conversație. Preferăm obiectificarea oamenilor de lângă noi. Zero efort emoțional.

Cartea se incheie cu o concluzie interesantă.

Dacă starea de bine este țelul suprem al eforturilor omului, ies în evidență două moduri specifice care conduc la atingerea acestui obiectiv: străpungerea narcisismului și străpungerea structurii de proprietate a existenței individului.

🛒  Le poți cumpăra de aici:

📚  «Arta de a iubi» – Erich Fromm » 🛒
📚  «Arta de a fi» – Erich Fromm » 🛒

Ți le recomand împreună cu:
📚  «Arta subtilă a disperării» – Mark Manson | 🛒
📚  «Banchetul sau Despre iubire» – Platon | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Arta de a iubi

Iar dacă Arta de a fi poate fi considerată o carte de dezvoltare personală scrisă cu mult mai bine de un psiholog decât de un civil, Arta de a iubi este mut mai profundă. Arta de a iubi continuă cumva teoriile din Arta de a fi, însă are ca punct central emoția iubirii pe care Fromm o întoarce pe toate părțile prin prisma psihologiei, așa cum Socrate a privit-o prin filosofie în Banchetul lui Platon.

Avem, astfel, un punct de vedere al unui psiholog cu o gândire neo-freudiană.

Absolut superb. 🙂

Cartea tratează teoria iubirii, răspunsul la problema existenței umane, dragostea dintre părinți și copii dar și obiectivele iubirii fraterne, materne, eroice, erotice, de sine și de Dumnezeu, după care analizează dezintegrarea emoției în societatea occidentală contemporană dar și practica iubirii. Este o avalansă de concepte și intuiții profunde despre iubire.

Cartea treatează iubirea ca răspuns la problema existenței umane și se termină cu următoarea concluzie.

Dacă este drept, așa cum am încercat să arăt că iubirea este singurul răspuns sănătos și satisfăcător la problema existenței umane, atunci fiecare societate care exclude, relativ, dezvoltarea iubirii, trebuie să piară până la urmă datorită faptului că neagă necesitățile fundamentale ale naturii umane.

A vorbi despre iubire nu este nicidecum o „predică”, pentru simplu motiv că aceasta înseamnă a vorbi despre nevoia supremă din fiecare ființă umană. Faptul că această nevoie a fost lăsată într-un con de umbră nu înseamnă că ea nu există cu adevărat.

Să analizezi natura iubirii înseamnă să-i descoperi absența generală din zilele noastre și să faci o critică a condițiilor sociale care au dus la această absență. A avea credință că iubirea este posibilă ca fenomen social, și nu doar ca fenomen excepțional individual, înseamnă a nutri o credință rațională bazată pe o cunoaștere profundă a naturii umane în esența sa.

Am să vă las plăcerea de a o descoperi singuri, fiind o carte pe care cred că putem să o catalogăm ca una foarte bună pentru a o folosi ca introducere în psihologia freudiană, căreia îi tot dăm târcoale prin multe alte cărți de psihologie.

🛒  Le poți cumpăra de aici:

📚  «Arta de a iubi» – Erich Fromm » 🛒
📚  «Arta de a fi» – Erich Fromm » 🛒

Ți le recomand împreună cu:
📚  «Arta subtilă a disperării» – Mark Manson | 🛒
📚  «Banchetul sau Despre iubire» – Platon | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

Păstrăm legătura!? 🙌

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de mai jos, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Un comentariu

Lasă un comentariu: