August 2021: Am citit 12 carti si am publicat 10 recenzii de carte

Publicat de

August 2021 a fost o lună foarte plină pentru mine.

După câteva tatonări mai mult sau mai puțin interesante cu diverși angajatori, am găsit, cel mai probabil, locul de muncă care mi se potrivește ca o mănușă într-o industrie în care viziunea mea este către automatizare, obiective clare și rezultate predictibile. Altfel, am ieșit în oraș cât pentru toată prima jumătate a lui 2021, am terminat BattePass-ul la CoD pe Playstation 🙂 și am citit.

În luna august mi-am cumpărat peste 20 de cărți, în medie 6-7 per comandă, și asta deoarece după primele 3-4 deveneam curios asupra altor autori, mi se schimbau preferințele și făceam o altă comandă la care pățeam la fel. Acum m-am dus către filosofie, după un august în care am citit în total 12 cărți de dezvoltare personală, psihologie și ceva filosofie.

Filosofia a fost stoică, aleșii fiind Marcus Aurelius (împăratul) și Epictet (sclavul) care mi-au deschis apetitul și pentru alții care vor urma în iarna asta. Cartea Norei Kreft, care are o bibliografie impresionantă la final și despre care o să scriu zilele acestea deoarece m-a amuzat teribil, m-a făcut să vreau să-i cunosc pe Platon și Socrate, care au ajuns ieri la birou într-o nouă comandă.

L-am descoperit pe Eric Berne, un psihiatru ale cărui teorii stau la baza psihoterapiei individuale, de grup și maritale, dar și a consilierei psihologice și psihologiei educaționale. Surorile gemene Nagoski au fost o alegere excelentă care l-a completat perfect pe Eric Berne și mi-a deschis calea către o altă recomandare, Iron John, iar Hellinger m-a trecut printr-o grămadă de stări. Toate stările.

Simon Sinek a fost, ca de obicei, o gură de aer proaspăt. Recomand 100%.

L-am descoperit și pe Mark Manson care scrie sincer și simți că vorbești cu un prieten care nu te judecă și-ți vorbește fără ocolișuri. Și mă bucur că i-am cumpărat cărțile, deși am crezut că-mi este suficient Gary John Bishop, după un Jeff Keller care m-a speriat puțin la câte tâmpenii pot fi transmise prin cărți. Iar Wiliam H. Mcraven a încheiat motivațional luna.

Iată și cărțile, poate te inspiră vreun titlu.

Filosofie

Psihologie

Lidership

Dezvoltare personală / self-help

Septembrie, vin! Fiert.  :)))

Tu ce-ai citit vara asta? Lasă o recomandare, două, în comentarii. Cu link, cu ce vrei tu, te rog.

Păstrăm legătura!? 🙌

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de mai jos, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Lasă un comentariu: