Cea mai buna campanie pro-vaccinare…

Publicat de

… pe care am văzut-o eu este clipul Superbet cu Ilie Dumitrescu care rulează pe TV de aproape o săptămână. Și uite cum o companie de pariuri sportive, un (fost) fotbalist celebru și un mesaj uman și decent comunică ceea ce niște scandalagii care au ajuns circumstanțial la putere nu pot să o facă altfel decât prin a aplica diferite mecanisme ale fricii.

Nu că n-ar fi în stare, doar că nu au timp, ori, mai rar (subtil much), se declară profund îngrijorați de situație. Că de aia i-am votat. Să se îngrijoreze și să ne și comunice treaba asta. Rar. Și, astfel, în timp ce de câteva săptămâni deja murim cu sutele, iar alte două mii horcăie prin ATI, ei nu reușesc să-și capitoneze scaunele preferate.

Da, știu. Pariuri. Bani aruncați aiurea. Dependențe. Alte drame. Punând însă-n balanță, nu știu dacă pariurile au omorât, vreodată, 4-500 de sulfete în fiecare zi. Ne-om ocupa de educație financiară după ce scăpăm de nebunia asta care pare că ne va ține încă destul de multă vreme cu picioarele înțepenite-n primele două trepte ale lui Maslow.

*photo by Nick Fewings on Unsplash

Păstrăm legătura!? 🙌

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de mai jos, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Lasă un comentariu: