comportament

Posted by

Cu foarte putine exceptii, toata viata mea am fost alaturi de animale, de la caini, pasari, o broasca testoasa, pana la chiar si un soricel care se suise pe vita de pe bloc si pe care l-am prins si l-am gazduit vreo doua zile intr-un capac rasturnat de vas yena :-).

Dintre toate, pisicile, animalele care mi-au cotropit ultimii 6 ani, au o chestie extrem de interesanta, in ideea in care imprumuta si-si insusesc aproape tot comportamentul stapanului. Si nu stiu despre voi, insa eu cred in treaba asta foarte tare.

Si nu am un studiu facut de catre #cercetatoriibritanici :-), insa am avut ocazia sa intalnesc in tot acesti ani foarte multi posesori de pisici si, evident, pisicile :-), care, intr-o proportie covarsitoare, respectau ideea de mai sus.

Ultima chestie pe care am observat-o a fost faptul ca, in cazul disparitiei uneia dintre pisici, cealalta preia si comportamentul acesteia. Si ma uit la Micky. Nu a mieunat decat de vreo 2 ori in 3 ani. Nu l-am vazut niciodata jucandu-se sarind de fund in sus (e o miscare de atac preferata :-)).

Iar toate treburile astea, cu care aproape ca ma suprinde in ficare zi, au aparut in comportamentul lui dupa disparitia sora-sii, Cleopatra. Chiar in acest moment alearga tot holul, mienunand de mama focului, patinand si izbindu-se la franare de mobila. 🙂

PS. cute 🙂

0 likes

3 comments

  1. Nu te opreste nimic sa te faci cercetator britanic. BTW, interesant ce zici, poate vine de la faptul ca subalterna preia atributiile sefei cand aceasta din urma dispare? Zic si eu, fara sa fiu cercetator…

  2. eu una, am impresia ca animalul care imprumuta comportamentul cainelui este cainele, poate pentru ca imi sunt dragi si ii observ foarte mult

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *