📚 «Dark Cockpit» – Emil Dobrovolschi & Octavian Pantis

Publicat de

Despre Emil Dobrovolschi am aflat săptămâna trecută de la câțiva colegi care au participat la o prezentare pe care acesta a susținut-o în compania pentru care lucrez și care s-au întors foarte entuziasmați după acest eveniment, dar și împreună cu cartea din titlu. Comportamentul lor mi-a vândut-o instant și am profitat de ocazie pentru a face rost de un exemplar.

Emil Dobrovolschi este pilot la Tarom din 1994 și a urcat toate treptele ierarhiei profesionale, de la copilot, comandant, instructor, până la comandant al unor misiuni speciale. Cartea, publicată de Publica în 2019 (206 pagini) a fost scrisă împreună cu Octavian Pantis, unul dintre cei mai vechi antreprenori de pe piața de training și consultanță din România.

Nu aveam de gând să citesc prea curând (alte) cărți scrise de autori români, însă am fost atras de efervescența colegilor și faptul că am un mic istoric cu pilotajul, în urmă cu mulți ani urmând cursurile școlii de la Stejnic de lângă Ploiești, pe Zlin 726 și Zlin 142, două avioane de agrement pe care nu cred că aș fi în stare să le aterizez, dar de ridicat de la sol cred că pot să o fac. 🙂

🛒  O poți cumpăra de aici:
📚  «Dark Cockpit» – Emil Dobrovolschi & Octavian Pantis => 🛒

Ți-o recomand împreună cu alte două cărți scrise de un fost membru al trupelor SEAL ajuns amiral al forțelor armate ale USA și un ex-negociator din cadrul FBI:
📚 «Fa-ti patul» – Wiliam H. Mcraven | 🛒
📚 «Arta negocierii» – Chris Voss | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Probabil vă întrebați de la ce vine tilul cărții; ce înseamnă, de fapt, dark cockpit.

Acesta este termenul pe care îl folosim în aviație pentru situația în care nu este aprinsă nicio lumină – nici de consum, nici de avertizare, nici de pericol. Totul merge strună. Totul este sub control și totul funcționează în parametri normali. Avionul zboară liniștit, iar pasagerii își văd de treaba lor – citesc, se uită la film, iau o gustare, pigulesc un Excel, își fac noi prieteni sau doar trag pe dreapta.

Așa vrem să fie zborurile, în dark cockpit. Așa e și designul cabinei, ca luminile să nu ne distragă atenția pentru ceva ce funcționează normal.

V-ați prins, cel mai probabil, că Dark Cockpit este o carte despre care am putea spune că se încadrează pe raftul celor de dezvoltare personală, sau self help. În fond, ce ar putea să caute unul dintre cei mai buni piloți de la Tarom într-o corporație, dacă nu să povestească despre experiențele personale obținute în urma unei cariere ce durează de peste un sfert de secol?

În contextul acestei cărți, dark cockpit este acel stil de viață în care te străduiești să ții lucrurile sub control, să anticipezi și să previi problemele și să navighezi cu un nivel redus de stres.

Uneori nu ai dark cockpit. Sunt situații în care nici nu poți avea, de exemplu, când ți se naște primul copil. În acel moment am putea spune că ai un Christmas cockpit, nu un dark cockpit, pentru că e plin de becuri de toate culorile care se tot sting și se aprind.

Presărată de multe ori cu umor fin, cartea tratează în cele trei capitole câteva teme ale căror idei le putem implementa și în viețile noastre personale, dar mai degrabă în cele profesionale: comunicarea, asumarea responsabilității și profesionalismul, firul roșu care leagă paginile laolaltă fiind leadershipul, într-o industrie în care greșeala costă vieți omenești.

Se citește ușor mai ales dacă ești pasionat, ori curios, de aviație, în ideea în care este presărată cu multe întâmplări personale ale autorului (chiar și momente extreme pentru o cursă comercială – ex. fum în cabină), dar și explicații despre cum funcționează un avion, ori industria în sine. Eu am terminat-o sâmbătă spre duminică, în mai puțin de 5h.

Am să închei cu un citat din carte referitor la faptul că în aviație există ceea ce se cheamă non punishment evironment (sau just culture), în cazul în care se comit greșeli, greșeli care, oricât de mici ar fi, fac subiectul unui raport la finalul cursei, precum și a unei analize a lucrurilor care nu au fost aplicate conform procedurilor, abordarea fiind neutră.

Nu vor fi pedepse sau amenzi, pentru că nu vrem ca piloții să urce a doua zi în avion cu frica să nu greșească și nu dorim ca aceasta frică să crească nivelul de stres când ei trebuie să ia decizii bune pe moment. Pe vremuri, într-o astfel de paradigmă de pregătire, ajungeai să te temi mai mult de o întrevedere cu pilotul-șef pentru cine știe ce eroare minoră decât de un motor în flăcări. Astăzi preferăm să-i antrenăm pe piloți să ia decizii corecte pentru zborul respectiv și să se concentreze la asta, și nu la altceva, pentru că preocuparea noastră principală este ca ei să aducă pasagerii și aeronava în siguranță la sol.

PS. Mi-a plăcut mult finalul cărții. Nu-l mai reiau aici, l-am dat pe IG stories sâmbătă noaptea după ce am terminat cartea. 🙂

🛒  O poți cumpăra de aici:
📚  «Dark Cockpit» – Emil Dobrovolschi & Octavian Pantis => 🛒

Ți-o recomand împreună cu alte două cărți scrise de un fost membru al trupelor SEAL ajuns amiral al forțelor armate ale USA și un ex-negociator din cadrul FBI:
📚 «Fa-ti patul» – Wiliam H. Mcraven | 🛒
📚 «Arta negocierii» – Chris Voss | 🛒

Vezi și Biblioteca, poate te mai inspiră și altele.

Păstrăm legătura!? 🙌

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de mai jos, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Lasă un comentariu: