• Share on Google+

Ma joc cu empatia de vreo 20 de ani de acum, am o fire curioasa, imi place sa privesc oamenii fara sa intervin. Sa le urmaresc gesturile mainilor, mimica fetzelor, pasii. Sa inteleg, sa simt. Iar dupa ce s-a terminat finala de la Romanii au talent, nu mi-am dorit decat sa ma retrag cateva clipe intr-un colt de scena.

Nu mai ramasese decat unul sau doua reflectoare pornite, care bateau inspre locul unde aveau loc sedintele foto si interviurile video pentru protv.ro si Stirile ProTV. Masa juriului era inconjurata de neni care strangeau niste cabluri, iar peste tot erau copii care vanau autografe, prieteni si rude ale finalistilor, amestecati printre vedetele MediaPro.

Eram inca sub influenta spectacolului, imi era ciuda ca nu au castigat cei de la Ballance, insa cum podiumul nu-i prinsesera si pe ei mi-ar fi placut ca Valentin sa fi iesit macar pe locul 2. Ianau mi s-a parut mereu un arogant si jumatate. Cat despre Tutu, el a ridicat prea mult mana in sus catre cer. Mult prea mult pentru mine.

Si atunci i-am vazut. Fericiti. Uluiti. Zambind tamp, bucurandu-se unul pentru celalalt, imbratisandu-se, batand palmele, felicitandu-se unul pe altul chiar daca nu au prins podiumiul (de parca mai conta), aplaudand si ridicandu-se in brate.

Valentin Luca a fost primul care s-a apropiat in fuga de Adrian sa-l imbratiseze, imediat ce s-a iesit din emisie. Au urmat cei din Akikai, care l-au acoperit pur si simplu, in urale. Ii scandau numele. De undeva din spatele scenei s-a apropiat timida si Medea. Cu Florescu. Iar in bratele celor de la Ballance nu s-a mai vazut nici picior de Eminem din balcani.

Ianau radea fericit. Sunt sigur ca pentru Adrian, pe care-l privea multumit, insa si pentru el. Sora lui Adrian a incercat sa ajunga la el. A fost oprita de un bodyguard, Adrian intrase in interviuri. Nu a durat mult, iar acesta i-a facut semn sa mearga repede la frate-su.

Au stat imbratisati mai bine de jumatate de minut, timp in care Medea si Valentin Luca s-au apropiat iarasi de el, pentru a-l incuraja. Plangea, radea, iar lacrimile-i tasneau iarasi. Aratau toti ca o familie mare si tind sa cred ca devenisera una.

Erau obositi, insa fericiti si veseli. Cu totii.

Marti si miercuri am citit mai tot ce se putea citi online despre finala. La un moment dat, am dat peste opinia unui jurnalist (cred) care, cu o falca in cer si una in pamant, tragea concluzia ca romanul nu a votat talentul, executia, valoare samd, ci povestea.

WOW. Asta da concluzie, mai ales ca nu s-a asteptat nimeni, concluzie apasat argumentata cu citate din Filantropica, in 3500 de caractere. Pielea mea, parca se nascuse intr-o fabrica elvetiana de ceasuri. Ori fusese samurai intr-o alta viata.

Si m-am oprit din citit.

Pana la urma, oricine ar fi iesit, numarul celor nemultumiti ar fi fost acelasi. Majoritatea, si anume. Sa fim seriosi. Un orfan? O dansatoare? Un barman? Niste karatisti? Un copil care face tzaca-bum din buze? Altul care invarte mingi in varful unei cozi de trandafir pentru a impresiona doua gagici intinse pe sezlonguri?

Pai asta-i tzara, bai, nene?!?!?!? Ce eram si ce-am ajuns!

Unde-i, fratioare, Aurel Vlaicu, sa dea doua ture cu-n avion facut de manuta lui prin sala? Unde-i Babes, sa ne mai incante cu o pilula, ceva, poate una sa ne ia mintile de data asta?! Unde-i Eminescu sa ne zica 2 versuri carora studentii la litere le pot dedica o lucrare de dimploma? Astea talente!

Daca e sa ma intrebati pe mine, Romania are nevoie de oameni ca finalistii de la Romanii au talent. De oameni poveste. De oameni care pana la 22 de ani au spalat masini, tinand insa ascunsa o voce care ridica o tara in picioare. De romani care taie respiratii printre straini, necunoscuti fiind insa in propria lor tara. De copii in fata carora ingenunchezi de drag.

Si imi dau seama ca e mai putin important cine castiga, atata vreme cat suntem capabili sa intelegem ca poti lasa ceva in urma ta, indiferent de ceea ce esti sau faci in acel moment. Nu suntem cu totii niste talente, normal, insa cateva inghitituri de optimism ar schimba un pic perspectiva unei mentalitati cenusii. Nu credeti?

Este trist sa observi cum, la mai bine de 20 de ani de la revolutie, romanul are aceleasi frustrari generate de lipsuri ale lui sau ale parintilor, fie ca vorbim de cele materiale, fie ca vorbim de indobitocirea informationala de dinainte de ’89.

Este si mai trist insa sa-ti dai seama ca nici capitalismul pe care ni l-am dorit, impuscat insa de hotiile la care am asistat neputinciosi si care, astfel, au saracit sufletul romanului, nici deschiderea granitelor care ar fi trebuit sa deschida ochi si nu sa tampeasca creiere, nu au ajutat la nimic.

Si am impresia ca nu numai ca incercam, insa si reusim cu succes sa nu ne mai bucuram de nimic, ne strangem chiorchine la gratare si ne enervam de bucuria altora, in fata careia suntem mai perfectionisti decat permite legea si, cum nu mai e deja un secret, mult mai priceputi.

Ne eliberam inutil plamanii inspre o Romanie pe care, aparent, nimeni nu o vrea astfel, insa nu lasam in urma noastra decat un cap rezemat intr-o palma. Saraci si nemultumiti.

0 likes
  • Romanian Voice
    Reply
    Author
    Romanian Voice

    Despre o Romanie cu talent si oameni poveste: Ma joc cu empatia de vreo 20 de ani de acum, am o fire curioasa, i… http://bit.ly/mS7DWX

  • Vali Negoiță
    Reply
    Author
    Vali Negoiță

    respect! RT: @eCostin: Despre o Romanie cu talent si oameni poveste http://t.co/gnFj1VZ (costin.ro)

  • raluca popa
    Reply
    Author
    raluca popa

    v-am mai zis oare cat imi place cum scrie @ecostin? http://costin.ro/despre-o-romanie-cu-talent-si-oameni-poveste.html

  • Bogdan Popescu
    Reply
    Author
    Bogdan Popescu

    Despre o Romanie cu talent si oameni poveste | costin.ro http://t.co/GxVWly4 via @eCostin

  • Lorand R. Minyo
    Reply
    Author
    Lorand R. Minyo

    RT @raluxa: v-am mai zis oare cat imi place cum scrie @ecostin? http://costin.ro/despre-o-romanie-cu-talent-si-oameni-poveste.html

  • Ambele Romanii au talent in final(a) | Ionut Oprea
    Reply
    Author
    Ambele Romanii au talent in final(a) | Ionut Oprea

    […] UPDATE: Raluxa e de-acord. UPDATE: Kristofer e de-acord. UPDATE: Si Costin e oarecum de-acord. […]

  • Alexandra Pleşa
    Reply
    Author
    Alexandra Pleşa

    RT @eCostin: #romaniiautalent http://t.co/gnFj1VZ

  • Stefan Murgeanu
    Reply
    Author
    Stefan Murgeanu

    cred ca a fost o atmosfera foarte faina, chiar imi pare rau ca nu am ajuns… 🙂

  • Costin
    Reply
    Author
    Costin

    Tzapa! 😛

  • Finala nationala Eurovision 2012, live pe internet | refresh.ro
    Reply
    Author
    Finala nationala Eurovision 2012, live pe internet | refresh.ro

    […] Am fost pe platourile din Buftea (Vocea Romaniei – aici -, Romanii au talent 1, 2, 3, 4 etc) si cele ale Kanal D (Cancan TV). La TVR inca nu am ajuns, insa cred ca ar fi o […]