« 6pm to 3am »

Într-una din saptămânile trecute s-au împlinit 6 ani de când am prezentat într-un meeting în Praga, la CME, proiectul unui joc căruia, anul trecut de-abia, i-am găsit și un nume. Operation Cain – The first born. (la Praga a purtat numele de cod Project Phoenix)

Scopul este acela de a reconstrui și controla Europa, jocul fiind o continuare mult mai complexă și addictive a celor două jocuri lansate în urmă cu 10 ani, cel de-al doilea în Spania, datorită căruia devenisem un personaj destul de exotic pentru câteva posturi de televiziune din Comunidad Valenciana.

Din ProTV am plecat după câteva luni de la evenimentul din Praga, iar în următorii 2 ani nu am mai făcut niciun pas în direcția asta.

Acum doi ani am reluat și m-a ținut vreo săptămână ideea, am pus cam totul pe hartie, însă m-am oprit. Între timp am rezolvat problema designului și a programării. Am învâțat, the hard way, că pot face lucrurile să funcționeze și singur, însă până într-un anumit punct.

Așa că am vorbit cu cel mai bun programator din România și vechiul meu prieten Victor, și cu cel mai bun designer din România și fostul meu coleg din Bakers, Leo.

Aș mai avea nevoie (nu neapărat în acest moment) de cineva bun la limba engleză și la scris știri (internațional / Europa). Un fel de fake news. Jocul își are acțiunea în UE, economia internă a acestuia fiind afectată de evenimentele economice și sociale ale tărilor din Uniune.

Evenimentele din viața reală. Yeap. Evil idea. 😀

Însă m-am oprit iarăși din drumul ăsta.

Ideea e că, în toți acești ani, am devenit foarte abil în a-mi găsi scuze pentru nu-l termina (job, lipsa partenerilor, relație, proiecte mai mici, diverse probleme, un stil de viață mai lejer etc), deși e singurul proiect pe care, efectiv, l-am abandonat înainte de a-l începe, deși cred în el foarte tare.

Sau cel puțin așa mă mint singur.

Aseară am recitit articolul ăsta și m-am regăsit în totalitate.

Și am rămas cu citatul de mai jos.

No matter what kind of stuff you tell the world, or tell yourself, your actions reveal your real values. Your actions show you what you actually want.

Ce vreau să zic cu asta.

Weekend-ul ăsta mi-am propus să termin wireframe-urile pentru joc și să le dau băieților de treabă. Altă metodă de a afla dacă mă mint nu cunosc. 🙂

Altfel, sunt curios și ce alte proiecte zac prin sertarele altora. Și de ce zac. Adică, tu la ce o să lucrezi mâine, câteva ore? 🙂

PS: Pentru cei care doar visează la proiecte online (un banal blog, de exemplu) și cred cu tărie că nu au timp să facă lucruri, există o modalitate pe care am aplicat-o și eu la rândul meu, mai puțin în cazul de mai sus.

18pm to 3am. Mai pe larg în clipul de mai jos.

0 Nicio apreciere

Comentarii prin Facebook

comentarii

Leave a Comment