📚 Eminescu si 28 iunie 1883, cea mai lunga zi a jurnalismului romanesc descrisa in «Asasinarea lui Eminescu» de Ion Spanu

Publicat de

Peste drum de magazinul Victoria din București este Scovergăria Micăi. Foarte posibil să o cunoști, fiind deja celebră pentru cele câteva duzini de tipuri de scovergi, de multe ori coada de așteptare terminându-se pe Lipscani. Iar dacă ai așteptat vreodată la coada aceea, mai mult ca sigur să fi așteptat într-un loc în care, în urmă cu aproape 150 de ani, Mihai Eminescu făcea dreapta pe Victoriei către Capșa, pentru a petrece alături de prietenii lui.

S-a întâmplat să mă mut recent destul de aproape de fostul sediu al redacției Timpul de pe Lipscani, astăzi în reconstrucție și cu o fostă șaormărie la parter, unde Mihai Eminescu a lucrat ca redactor-șef pentru doi ani de zile, după care redacția s-a mutat pe Știrbei Vodă nr. 2, la intersecția cu Calea Victoriei, și recunosc că, în boemia mea, nu de puține ori mi-am imaginat că pășesc pe aceeași piatră cubică care poartă atât pașii dar și gândurile nepublicate ale lui Eminescu și cunoscuților acestuia.

Am descoperit-o în urmă cu câteva săptămâni, având o prietenă pasionată de istorie care, într-o seară, în încercarea de a decanta din emoțiile lăsate în noi de „3 surori” de Anton Cehov, piesă care a suit pe scena TNB câțiva actori din distribuția serialului Vlad, mi-a povestit câteva dintre miturile dar și realitățile datei de 28 iunie 1883, zi în care Titu Maiorescu, cu participarea (soției) lui Ioan Slavici, l-a băgat pe Mihai Eminescu într-un spital de boli mintale condus de psihiatrului Alexandru Suțu.

Dar supriza a venit minute mai târziu când, la un search rapid pe Google, am dat peste «Asasinarea lui Eminescu», proaspăt publicată de Ion Spânu, la CLB. Iar de aici și până la a ajunge în Bibliotecă nu a mai fost decât un pas. Nu sunt mare fan autori români în perioada asta, însă cedez ușor curiozității. Plus că, în trecut, am locuit pentru o scurtă perioadă în blocul de lângă cel construit pe locul redacției Timpul de pe Știrbei Vodă.

Cartea a fost publicată de Editura Măiastră, are 260 de pagini și conține atât interpretarea zilei de 28 iunie1883 prin confruntarea tuturor documentelor pe care autorul le-a cules și le-a și publicat (unele cu scan-uri cu tot) într-un capitol al cărții (Documentar), care însumează jumătate din paginile cărții, cât și a evenimentelor ce au urmat acesteia pe parcusul apriximativ a unui an de zile, ori mitul urban răspândit la vremea respectivă de Grigore Ventura*.

Cum despre Eminescu există cam tot atâtea mituri urbane pe câte strofe are Luceafărul, în «Asasinarea lui Eminescu» Ion Spânu nu face nimic altceva decât să pună cap la cap diferite scrisori din acea perioadă ale prietenilor sau persoanelor / personalităților care l-au cunoscut pe Eminescu, ale lui, jurnalul lui Titu Maiorescu, procesul verbal întocmit de poliție la arestarea poetului în băile Mitrașevschi și articole apărute în presă despre acest subiect.

Este un demers jurnalistic ce mi s-a părut nepărtinitor, cântărit, care scoate la iveală ilegalitățile pe care prietenii lui Eminescu le-au făcut pentru ca acesta să dispară, cel puțin pentru o perioadă de pe scena publică, 1883 fiind anul în care Germania, Austro-Ungaria și Italia au semnat Tripla Alianță, iar senatorul conservator Petre P. Carp, trimis la negocieri, îi scrie lui Titu Maionescu „mai potoliți-l pe Eminescu„. Este o carte despre jurnalistul Mihai Eminescu, viitorul poet nebun.

Până în 1883, Mihai Eminescu nu era cunoscut ca poet decât în cercurile literare ale vremii, în timp ce, public, era un gazetar foarte popular, dar și iubit, judecând după faptul că lui Macedonski (considerat de către Eminescu un arogant incurabil) i s-au spart geamurile de la casă și a fost chiar nevoit, pentru o perioadă, să iasă din viața publică, după ce acesta a publicat celebra sa epigramă despre nebunia lui Eminescu.

„Un X… pretins poet-acum
S-a dus pe cel mai jalnic drum…
L-aş plânge dacă-n balamuc
Destinul lui n-ar fi mai bun,
Căci până ieri a fost năuc
Şi nu e azi decât nebun”.

Mihai Eminescu scria (și era destul de vehement) despre libertatea presei, despre conducerea României din acele vremuri, despre traseismul politic (a scris și despre Maiorescu, pe 30 mai 1883, acesta trecând la liberali, zi în care Titu a scris în jurnalul propriu prima notă în legătură cu nebunia lui Eminescu), dar și despre unirea Transilvaniei cu România, făcând parte, alături de alți scriitori și jurnaliști ai vremurilor, dintr-o sociatate secretă denumită Carpații (pe lângă Junimea).

Pe 28 iunie 1883, Eminescu a publicat un articol destul de dur împotriva regimului care tocmai ce închisese publicația L’Independece roumaine și hotărâse expulzarea directorului și co-fondatorului de origine franceză Émile Galli, pe același motiv pentru care lui Eminescu i s-a înscenat nebunia, arestarea și aruncarea lui într-un ospiciu: erau înlăturați sub orice formă posibilă (închisoare, expulzare etc) toți cei care doreau libertatea României și unirea acesteia cu Transilvania.

Articolul scris de Eminescu este cel din stânga, imediat sub dată, fără să poarte un titlu.

Fiind mult prea public, o arestare a lui Eminescu era destul de riscantă, prin urmare planul a fost pus la cale de Titu Maiorescu și Ioan Slavici, în casa căreia Mihai Eminescu locuia cu chirie, un plan care a plecat pe fondul neînțelegerii dintre soția lui Slavici și Eminescu, acesta trimițându-i în dimineața zilei de 28 iunie o scrisoare lui Maiorescu, în care-i cerea să facă ceva cu acesta, deoarece se comporta rău cu ea, motiv pentru care la ora 8 Mihai Eminescu era deja așteptat la ospiciu.

Istoria face ca Mihai Eminescu să se întâlnească cu Maiorescu în aceeași dimineață, în jurul orei 10, însă, ulterior, să fie cumva anunțat că i se înscenează o arestare; prin urmare acesta se refugiază în băile Mitrașevschi în jur de ora 11, unde este găsit de poliție și, în urma unei lupte inegale, Eminescu încercând din răsputeri să se împotrivească arestării, acesta este îmbrăcat într-o cămașă de forță și dus la ospiciul lui Șuțu, unde era așteptat.

Urmează o serie de evenimente mai mult sau mai puțin cunoscute, care ajung însă în cartea lui Ion Șuțu, grație scrisorilor și însemnările de la vremea respectivă.

  • Mihai Eminescu este internat la ospiciu sub semnătura lui Titu Maiorescu, unde i se administreză de către Șutu un tratament destul de dur (pe bază de mercur) care-l face pe Eminescu din om neom, acesta fiind transferat aproape 3 luni mai târziu la Viena, unde avea să-ți revină. Aparent, acolo a fost tratat ok și nu abuziv ca în România
  • Maiorescu nu răspunde scrisorilor familiei lui Eminescu (+ că nu există nicio semnătura a familiei pe documentele de spitalizare); dimpotrivă, începe un întreg proces de denigrare al fratelui acestuia care dorea să-l ia pe Mihai acasă pentru a avea grijă de el, o măsură riscantă pentru planurile guvernului acelor vremuri (de aici și transferul lui rapid la Viena, pe banii lui Maiorescu)
  • Maiorescu publică un volum de poezii ale lui Eminescu, ducând opinia publică către ideea poetului nebun, moment din care activitatea jurnalistică a lui Eminescu este îngropată, iar istoria îl va marca drept cea mai importantă voce poetică din literatura română, opera sa poetică fiind influențată de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant, ori teoriile lui Hegel

«Asasinarea lui Eminescu» de Ion Spanu este o lectură interesantă, care pare că face lumină în jurul multor teorii, mituri și istorii ce s-au spus despre Mihai Eminescu. Veți citi despre toate personajele și personalitățile care, într-o formă sau alta, au participat la unul dintre cele mai reușite comploturi din istoria României. Este o carte pe care v-o recomand. Este de găsit doar la CLB – atât online, dar o găsiți și offline, dacă vă interesați de stoc -.

* Mitul lui Grigore Ventura, un jurnalist, cadru activ al securității acelor vremuri, susținea (la bere, nu a scris niciodată pe tema asta) că Eminescu ar fi venit la Capșa cu un pistol, amenințând că-l va omorâ pe rege (Carol). A mers cu Ventura la Cotroceni, însă cum regele nu era acolo, i-a propus să meargă să se relaxeze la băile Mitrașevschi, ulterior Ventura plecând de acolo pentru alerta autoritățile. Nu există însă niciun document, ori martor, care să arate veridicitatea celor spuse de Ventura.

Păstrăm legătura!? 🙌

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de mai jos, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Lasă un comentariu: