Ce au jucat gamerii la #RamanemImpreuna, un maraton de jocuri video de 12 ore

Posted by

Săptămâna trecută a avut loc Gaming Marathon (#RamanemImpreuna), o inițiativă Bucharest  Gaming Week și Nexus Gaming. Evenimentul a reunit cei mai cunoscuți youtuberi de gaming români, demonstrând astfel că, deși stând în casă, fac parte dintr-o comunitate mare, diversă și unită.

Maratonul a durat 12 ore și a atras peste 150.000 de gameri care au urmărit stream-urile a 24 de youtuberi români: Mădălin,  Imogen, Palash, Andu, Zombilău, Ruxandra JD, Werty, Jaxi, Cancel, Alexa, IceManLucky, Zoozix,  Gereveu, Bobospider, Tedereu, Antonia Nuckle, MoonGaming, Krieppen, String, Skaaro, itsgossiplol, AmyClaire, Baabuska și laylow48. 

Jucătorul de fotbal al Astrei Giurgiu, Denis Alibec, a jucat impreuna cu prietenii sai meciuri de Dota 2 si Counter-Strike: Global Offensive.

Cei de mai sus si-au provocat followerii sa li se alature în cele mai populare jocuri video ale momentului, căci aici am vrut să ajung, organizatorii alegând: FIFA20, Call of Duty: Warzone, League of Legends, Fortnite, Counter Strike : Global Offensive, Brawl Stars, PUBG, TeamFight Tactics, Clash Royale, Doom Eternal și Resident Evil 7.

Îmi tot face cu ochiul Resident Evil 7. L-a jucat cineva? Cum e?

PS. Gaming Marathon a avut și o latură caritabilă, gamerii reușind să strângă în aceste ore 10.000 de dolari, sumă care va merge către Fundația pentru SMURD pentru ajutarea sistemului medical în procurarea de echipamente și consumabile foarte necesare în această perioadă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *