📚 Cum e sa traiesti in afara normelor sociale, culturale si traditionale? «Honjok. Arta de a trai singur» – Francie Healey

Posted by

Pe fialul lunii noiembrie, trecând de la filosofie la psihologie, am citit 📚 «Honjok. Arta de a trai singur», o carte scrisă de psihoterapeuta Francie Healey (linkedin | website), Honjok fiind un termen  (și curent omonim) folosit pentru a defini acele persoane care desfășoară singure și de bună voie diferite activități. Locuiesc singure, călătoresc singure, merg la restaurant singure.

Puțin înfricoșător termenul, nu? Curentul pare cu siguranță înfricoșător. 🙂

Înfricoșător mai ales pentru cultura est-europeană, la care mai adăugăm și faptul că vorbim despre asta în perioada sărbătorilor. Bunătate. Familie. Iubiți, iubite. Prieteni. Cadouri. Brad și luminițe! O perioadă plină pentru toți, dar și pentru psihoterapeuți, chiar și cei din România. Mă bucură să aud că lumea trece peste prejudecăți și apelează la ajutor specializat.

Termenul a devenit popular în 2017 (Coreea de Sud), iar cartea lui Francie Healey a fost publicată în 2020. În România a apărut la Publica, are puțin peste 150 de pagini și este împărțiă în 4 capitole care tratează (1) triburile de câte unul, (2) starea de spirit și diferența dintre singur și solitar, (3) arta conștientizării și (4) solitudinea și honjok ca stil de viață.

Honjok înseamnă «trib de câte unul». Este un curent nou, apărut în plin consumerism și dezvoltare a rețelelor sociale, curent care câștigă din ce în ce mai mulți adepți în ciuda faptului că vesticii îl pot considera weird, awkward, sau chiar cringe. Sunt restaurante dedicate, oamenii călătoresc singuri și se sfătuiesc în privința asta de peste 10 ani (am găsit fire pe forumuri până și pe Tripadvisor).

Honjok ne invită să luăm în considerare cine suntem în afara normelor noastre sociale, culturale și tradiționale. Să ne descoperim pe noi și să redescoperim lumea fără presiuni sociale, ori raportări moștenite. Facultate, căsătorie, copil până-n 25, joburi stabile, rate la casă. Vremurile se schimbă, iar ultimele 4 decenii au acomodat alte 4 miliarde de oameni pe pământ.

Curentul are la bază filosofii de la începutul secolului XX – Soren Kierkegaard, Jean Paul Sartre, sau Friedrich NIetzsche. Ați auzit cu siguranță de ei, însă, chiar chiar dacă nu i-ați citit, cunoașteți teoria: ne naștem singuri, călătorim prin viață singuri, murim singuri. Existăm ca ființe separate, iar acest lucru aduce suferință și tristețe, însă și nevoia de a-i găsi un sens vieții.

Sperie, da. Și ne tot repetăm “omul este un animal social” deși nu mai trăim acum sute sau mii de ani când aveam într-adevăr foarte multă nevoie unul de altul. Depindeam unul de altul cu viața. Trăiam puțin, media espectanței de viață la naștere nu a depășit 25-30 de ani până la prima revoluție industrială din anii 1800, iar singura șansă de supraviețuire era împreună.

Cred că generațiile de azi sunt pionieri în multe direcții. Trăim, datorită sau din cauza tehnlologiei, cele mai interesante vremuri ale omenirii din toate punctele de vedere, însă, sub abundența informațională și bombardamentul civilizației, capitalismului (ascuns și-n socialism) și al consumerismului, încercăm să dăm (din nou) sens vieții.

Filosofiile le avem deja, s-au ocupat de ele (de peste 2500 de ani) oameni ale căror teorii au o actualitate uluitoare de cele mai multe ori și le putem privi ca pe niște vehicule de cunoaștere a vieții, în timp ce psihologia ne poate ajuta să ne ținem pe linia de plutire, însă direcția și mai ales sensul sunt într-o continuă mișcare.

Aici și-a făcut locul și Honjok, curent și filosofie care ne poate răspunde la multe întrebări.

Întrebări referitoare la credințele fiecăruia dintre noi, întrebări legate de a înțelege cine suntem noi cu adevărat în afara oricărei alte influențe, în afara conformismului, a presiunilor sociale, a supraviețuirii. Și, de ce nu, a rețelelor sociale. Că ne place sau nu (să recunoaștem), multe dintre stările și emoțiile noastre sunt influențate de social media.

Pe lângă filosofia de a petrece timp cu tine, de a fi prezent, de a fi conștient, cartea oferă exerciții și soluții pentru cei care, din diferite motive, caută răspunsuri, vor să se bucure de prezența lor, ori, dimpotrivă, nu reușesc să petreacă timp singuri. Există un motiv pentru care meditația, de exemplu, nu este la îndemâna tuturor (găsiți în carte un capitol și despre meditație).

«Honjok. Arta de a trai singur» este o carte pe care v-o recomand în ciuda reținerii pe care o înțeleg că ar putea exista. Merge combinată cu alte filosofii, precum minimalismul și stoicismul (vezi Biblioteca pentru titluri ce te-ar putea interesa), însă și cu psihanaliza lui Frankl, despre sens.

Păstrăm legătura!? 🙌

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de mai jos, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS.

O altă recomandare, cel mai probabil mult mai bună decât cea cu emailul, este follow pe Instagram pentru stories și highlights. Sunt mult mai activ pe IG și doar o parte din informațiile de acolo ajung subiectul unor articole pe blogul de față.

Mulțumesc!

Lasă un comentariu: