HoReCa: angajarile sunt la nivelul lui 2019

Publicat de

După mai bine de un an în care fie au stopat angajările, fie au fost nevoiți chiar să apeleze la restructurări, angajatorii din HoReCa au reluat recrutările la un nivel similar celui din 2019.

Nevoia lor de a-și reîntregi echipele este cu atât mai mare cu cât a început sezonul estival, au fost reluate evenimentele private și corporate, iar restaurantele, terasele și hotelurile funcționează din nou într-o dinamică normală.

În plus, în acest moment, angajatorii din România au o competiție puternică din partea operatorilor de turism și HoReCa din străinătate, care au nevoie urgent de forță de muncă și care plătesc, totodată, salarii mai mari decât cele de la noi, anunță o comunicare din partea eJobs.

Aproximativ 500 de joburi noi pentru străinătate au fost postate în ultima lună, țările în care s-au căutat cei mai mulți candidați fiind Grecia, Spania, Franța și Italia.

Pentru aceste locuri de muncă, au fost înregistrate aproape 1.500 de aplicări, românii fiind, totuși, interesați, pe lângă aceste țări, și de ofertele de muncă în HoReCa din Marea Britanie, Germania și Olanda.

În ceea ce privește opțiunile pe care le au în țară, cele mai multe aparțin angajatorilor din Capitală (jumătate din numărul total). Urmează Constanța, Brașov, Galați, Cluj-Napoca și Timișoara.

70% din numărul total de aplicări vine din partea candidaților entry-level, cu 0-2 ani de experiență. Sunt urmați cu cei care au nivel mediu de experiență (2-5 ani) și cei fără experiență. Specialiștii și managerii au fost candidații cu cele mai puține aplicări pentru acest domeniu.

* photo by Lee Myungseong on Unsplash

Păstrăm legătura!? 🙌

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de mai jos, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Un comentariu

Lasă un comentariu: