📚 «Incepe cu DE CE» – Simon Sinek

Publicat de

Stăteam deja de 10-15 minute împreună, în fața unei Cola la sticlă, într-un mic bar peste drum de parcul de lângă clădirea ProTV, lângă o gogoșerie de unde mirosea demențial a langoși cu brânză. Era dimineață, răcoare și mă uitam la aburii ce ieșeau din canalul de pe trotuarul de peste drum în timp ce-l ascultam cum îmi povestea despre departametul pe care tocmai ce-l punea pe picioare.

Revenisem în țară de 4 luni de zile, iar de 3 zile lucram ca programator. Urma să primesc o mărire de salariu, depășind milestone-ul de 1000 de euro în mână ca salariat. Vorba aia, neam de neamul meu de la maimuță la robot, deși făcusem mai mulți bani în Spania, cu un joc online datorită căruia am ajuns în prime time la cea mai cunoscută televiziune din Comunidad Valenciana, la radio și prin ziare.

De ce? l-am întrebat, întrerupându-l.
De ce…
Uite ce este. Eu sunt foarte bine acum. Urmează să primesc o mărire de salariu și-mi place ceea ce fac, i-am zis, cu gândul și la vara ce urma și la Vama Veche unde nu mai călcasem de niște ani deja. Sunt ca un câine căruia îi este bine pe canalul acela din care ies aburi. De ce-aș pleca de acolo?, am continuat, foarte mândru de comparația mea.

A tăcut câteva clipe, timp în care a privit canalul de peste drum.

Băi, echipa care se formează este foarte mișto și te asigur că o să facem unele dintre cele mai tari proiecte de TV în online. O să vezi. O să pui umărul la cele mai tari site-uri, cu cea mai tare echipă, la cea mai tare televiziune din România, mi-a spus Robert Berza, cu fața toată un optimism cum nu am văzut niciodată.

Așa a rămas și ne-am despărțit în 5 minute.

Mi-am dat demisia, renunțând astfel la mărirea mea de salariu și am venit (pe mai puțini bani) în ProTV. În 4 ani am avut o agendă care a presupus lansarea și relansarea siteurilor trustului (tv, radio, proiecte speciale), plus zeci de microsite-uri. A fost cea mai dinamică și mișto echipă în care am lucrat până acum și cea mai bună școală pe care am urmat-o.

***

Despre oameni ca Robert Berza vorbește Simon Sinek în cartea „Începe cu DE CE”. Lideri care, înainte de toate, știu să răspundă pe limba fiecăruia la întrebarea DE CE. Despre companii care înainte să ne vândă CE și CUM fac au știut să comunice (din interior) foarte bine DE CE fac acel lucru – lucrurile la care apelăm pentru a explica de ce suntem atrași de un anumit produs și nu de altul.

🛒  O poți cumpăra de aici:
📚  Începe cu DE CE – Simon Sinek

Ți-o recomand împreună cu:
📚  Triburi – Seth Godin (vezi recenzia)
📚  Rutger Bregman – Homo Sapiens, o istorie plina de speranta (vezi recenzia)
📚  Simon Sinek – Jocul infinit (vezi recenzia)

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email introducând adresa în câmpul de la finalul articolului, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Majoritatea noastră, a proiectelor pe care le facem, a companiilor, a modelelor si planurilor de business se zbat in a defini raportul dintre CE și CUM facem, și CE putem obține la final. Dar, când suntem motivati de răspunsul la întrebarea DE CE, succesul vine de la sine, deoarece DE CE poate schimba un joc finit într-unul infinit, ceea ce ne duce la Jocul infinit, tot de Sinek scrisă.

Împărțită pe 6 capitole cartea tratează această teorie a lui Sinek, importanța liderilor în organizații și explică, de altfel, tot procesul care se petrece în noi când luăm anumite decizii care par corecte. Vorbește și despre intuiție, despre sistemul limbic și despre contextul emoțional pe care-l oferă această întrebare pentru luarea deciziilor.

Puterea sistemului limbic este uluitoare.

Nu numai că ne controlează deciziile importante, ci ne poate influența să facem lucruri care par ilogice și iraționale. Să părăsești siguranța propriului cămin pentru a explora ținuturi îndepărtate. Să pleci de la un loc de muncă stabil pentru a începe o afacere de la zero, fără să ai niciun ban pus deoparte.

Mulți dintre noi asistă la asemenea decizii și spun: „Ești stupid, ești nebun. Ai putea pierde totul. Te omori cu mâna ta. Nu te gândești puțin?” Nu este vorba despre logică sau despre cifre, ci despre speranțele și visurile noastre, despre suflet și curaj – elementele care ne determină să încercăm lucuri noi.

Ca și Seth Godin, Sinek dă foarte multe exemple în cărțile sale. Exemple de companii care au înțeles că a comunica DE CE fac ceea ce fac e mult mai important decât a oferi cel mai mic preț de pe piața la un laptop și-și permit să-ș vândă scump. Apple. Mult mai important decât a oferi servicii de livrare instant, precum Harley Davidson pentru care aștepți și jumatate de an.

Despre companii care au înțeles că nu este vorba despre ele, ci despre consumator și nu la nivel de platitudine așezată-ntr-un .ppt ci la faptul că acestea comunică astfel încât consumatorul le percepe produsele și servicile ca fiind despre ei. Dar și despre companii care recurg la manipulări bazate pe scăderea prețurilor, caracteristici (megapixeli? :)), servicii, ori calitate.

«Începe cu DE CE» vorbește (și) despre încredere. Despre cât de rapid o poți pierde, despre cum o poți câștiga și care sunt costurile. Despre încrederea în produsele și serviciile unei companii și decizia de a cumpăra aceste produse chiar dacă nu vin la pachet cu ț caracteristici, despre încrederea în lideri, ori încrederea acestora în oamenii pe care-i inspiră.

Marile companii nu angajează oameni pricepuți și-i motivează, ci angajează oameni motivați, inspirându-i.

Este o carte despre lideri care văd o lume în care oamenii își acceptă viața pe care o duc nu pentru că sunt obligați, ci pentru că nimeni altcineva nu le arată o alternativă. Despre lideri care au înțeles că atunci când concurenzi impotriva tuturor, este posibil ca nimeni să nu te ajute. Dar atunci când concurenzi cu tine însuți, este foarte posibil ca toată lumea să vrea să o facă.

Începe cu DE CE este despre lumea în care (am vrea să) trăim. O lume motivată pe pozitiv, o lume ca cea descrisă de olandezul Rutger Bregman. O lume de business în care deciziile au sens pentru toată lumea, nasc jocuri infinite, inspiră, crează magie. O lume formată din oameni curioși, inspirați sau care inspiră, și care se depășesc pe ei însiși în fiecare zi.

E răspunsul la, probabil, cea mai sănătoasă întrebare pe care o putem și ne-o putem adresa, la care majoritatea renunță imediat după ce se termină ceea ce am convenit social că se numește copilărie, deoarece știm noi mai bine.

Și totuși? DE CE facem ceea ce facem?

🛒  O poți cumpăra de aici:
📚  Începe cu DE CE – Simon Sinek

Ți-o recomand împreună cu:
📚  Triburi – Seth Godin (vezi recenzia)
📚  Rutger Bregman – Homo Sapiens, o istorie plina de speranta (vezi recenzia)
📚  Simon Sinek – Jocul infinit (vezi recenzia)

Păstrăm legătura!? 🙌

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de mai jos, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Lasă un comentariu: