Divertisment online în România, 2017: « Olimpiada de bătut unguri ». Tu ai râs?

Știți. Sau ar trebui la cât s-a discutat în spațiul public.

Vloggerului Milițianul i se face poftă de mici la micul dejun, dă o fugă până la Odorhei, în secuime, pentru că auzise el că tipa de la mici nu servește celor care vorbesc românește, o enervează de două ori și-i filmează reacția după a treia încercare, după care montează clipul Străin în țara mea (SHARE).

A percutat România TV transmițând clipul ca și cum ar fi o știre verificată, însă nu s-au lăsat mai prejos nici cei cu talkshow-uri sforăitoare (ex 1, ex 2 etc). S-au aprins oamenii pe Facebook. S-au implicat și trusturile de presă serioase, plus jurnaliști cu ștate vechi, pentru a restabili adevărul.

Rescriu faptele.

Vloggerului Milițianul i se face poftă de mici la micul dejun, dă o fugă până la Odorhei, în secuime, pentru că auzise el că tipa de la mici nu servește celor care vorbesc românește, o enervează de două ori și-i filmează reacția după a treia încercare.

Să simpificăm.

Un român s-a dus în Odorhei pentru a enerva o vânzătoare de etnie maghiară și s-a și lăudat cu asta pe internet.

Personal, nu îmi dau seama ce poate fi mai bolnav în toată istoria asta și nu cred că sunt singurul.

Că unui individ chiar i-a dat prin cap ideea asta?

Că același individ a și pus-o în practică, sau că s-a și lăudat cu ea online?

Că există oameni în presă care nu verifică nicio informație și / sau dezinformează constant?

Wait for it…

Că niște băieți au făcut pe Facebook evenimentul Olimpiada de bătut unguri?

Aproape 5000 de participanți și vreo 8000 de interesați.

Poate nu am înțeles eu exact, prin urmare reiau.

Un român s-a dus în Odorhei pentru a enerva o vâzătoare și pentru a-i publica reacțiile pe Facebook, iar alți 12.000 de români au considerat că, în situația dată, e minim o glumă bună să instigi la violență?

Dar nu se termină aici.

După sute de comentarii din care cu greu ai putea crede că Odorhei va mai exista pe hartă după evenimetul respectiv, băiatul ăsta cu grupul de pe Facebook o ține langa pe a lui, crezând cu tărie că e amuzant și că a făcut un pamflet.

Omenirea a ajuns să stea cu săptămânile în spațiu, să conducă mașini electrice, să, iar ăștia se bucură că ar putea da cu pumnul, ori că au făcut un meme pe care l-au postat online, meme în care au făcut-o curvă pe angajata de la Kaufland.

Sau că au avut ideea de a crea un loc pentru ca toate acestea să aibă loc.

0 Nicio apreciere

Comentarii prin Facebook

comentarii

Leave a Comment