Jobs: Ce știi despre Serviciul de Informații Externe din România?

Cinci ore. Și nu știu când au trecut, deși fusesem informat că întâlnirea durează o oră, hai, maxim două, dacă ne vom întinde.

Cinci ore a durat întâlnirea pe care am avut-o luni, alături de alți oameni de digital, cu câteva persoane din cadrul Serviciului de Informații Externe al României.

Și nu am fost obligat.

Cred. 🙂

Sunt multe informații de decantat, însă ce pot să vă spun cu siguranță este faptul că astfel de întâlniri sunt, pentru majoritatea dintre noi, civilii, once in a life time.

Același lucru e valabil și pentru țintele SIE, diferența în acest caz fiind, totuși, costurile pe care acestea din urmă le pot avea în urma unei întâlniri de acest gen.

Dar asta știți deja, ați văzut destule filme și voi. 🙂

Notă: Pentru cei cărora le este neclar ce face SIE, pe scurt, Serviciul se ocupă cu obținerea de informații secrete, necesare României, activitatea acestuia desfășurându-se exclusiv în afara granițelor țării.

SIE este, prin urmare, un furnizor de informație pentru alte structuri ale Statului. Niciodată beneficiarul acestor informații.

Probabil vă întrebați ce am căutat la SIE

Scopul întâlnirii a fost acela de a afla cât mai multe despre SIE ca angajator, Serviciul urmând să desfășoare în perioada următoare o amplă campanie de recrutare.

Vă dați seama că, până acolo, am epuizat rapid curiozitățile pe care le avem cu toții când vine vorba de un serviciu secret, spionaj și altele din seria asta.

Și am aflat, printre multe altele, că…

nu e mereu ca în filmele cu James Bond, unde este prezentat doar spectaculosul meseriei. Și îți trebuie, din câte am înțeles, un minim de 10-15 ani pentru a putea avea experiența necesară să acționezi ca-n filme fără să pui în pericol viața ta, a colegilor, sau a altor persoane implicate într-o acțiune.

telefoanele se pot asculta chiar dacă sunt închise. Nu este un procedeu simplu și la îndemâna oricui, însă sunt instituții, printre care și SIE, care o pot face. Înțeleg că, deși nouă ni s-ar putea părea la îndemână pentru a afla lucruri, SIE nu aprobă astfel de acțiuni în interior decât ca ultim resort. Sunt alte metode mult mai sigure.

nu umblă nimeni mascat pe stradă, nu e nimeni plin de mușchi și de scheme kung-fu, iar fetele nu poartă un pistol mic lipit de picior. Poți afirma lejer contrariul, cadrele fiind oameni cât de poate de normali, care au terminat, de exemplu, filologie, psihologie, politehnică, dreptul, teologia sau medicina.

Au însă abilități, majoritatea dobândite după mulți ani de antrenamente și misiuni, care le permit să analizeze, să acționeze și să gestioneze situații neobișnuite. La fel de neobișnuite ca și abilitățile lor. 🙂

cei care pleacă în misiuni schimbă pașapoartele ca pe șosete, Serviciul având un departament care se ocupă, printre altele, cu așa ceva. Ca-n filme. 🙂 Am întrebat unul dintre interlocutori câte identități a avut până în prezent și mi s-a răspuns 7. Șapte de lungă durată. Nu pot decât să speculez că au fost mult mai multe celelalte identități nesemnificative, de scurtă durată.

nu sunt niște singuratici și au familii pe care nu le ascund cu alte nume deoarece ar exista pericolul de a fi eliminate sau folosite pentru a șantaja cadrele de către omologi din alte țări.

nu te poți angaja pe pile. Nu te urmărește nimeni pe stradă pentru a te descoperi că ai putea fi un agent bun. Nu-ți va șopti nimeni în metrou: „la prima cobori, ieși prin dreapta, te scarpini la urechea stângă de 8 ori și vei găsi o adresa pe un sticker verde, mototolit în pubela de la ieșire”. Trebuie să vrei și să demonstrezi că poți.

Angajările, toate, mai puțin șeful serviciului care este numit în funcție, se fac prin concurs, iar rezultatele se discută cu toată lumea. Cam așa ajungi să lucrezi pentru SIE.

Iar aplicația se face online. 🙂

Din ce am înțeles:
– vârsta este obligatorie (23-35), de preferat fiind cei în jur de 27 (sunt mulți factori aici pe care SIE îi ia in considerare, de la disponibilitatea psihică până la anii pe care i-ar mai avea până la pensie, de exemplu)
– studiile superioare sunt obligatorii
– testele sunt psihologice (inteligență, personalitate), de limbă (engleza obligatorie) și cultură generală, după care urmează interviuri de cunoaștere, screening de securitate și evaluări medicale.

Ce mi-a plăcut maxim în discuția cu persoanele care au avut amabilitatea de a petrece atât de mult timp cu noi a fost claritatea motivărilor, limitelor și procedurilor pe care ni le-au descris.

Mă simt mai sigur.

E prima instituție din România în care intru, discut cu oamenii, iar lucrurile sunt atât de clare / procedurale, încât ai impresia că ești într-o corporație și nicidecum într-o instituție învechită și ostilă cetățeanului.

Zilele viitoare voi mai avea o întâlnire cu mai multe cadre operative de la SIE. Cred că voi avea posibilitatea să pot și filma una-alta, așa că fiți cu ochii și pe vlog.

Altfel, dacă aveți vreo întrebare despre ce înseamnă să lucrezi pentru SIE, lăsați un comentariu la acest articol. Dacă știu, voi răspunde imediat, în caz contrar, stați fără grijă, va fi de ajuns să bag mâna în buzunar.

Cineva sigur îmi va introduce răspunsul acolo, seara, când trec pe la Mega. Sau în metrou. Sau pe scara blocului. N-aș putea spune exact, pentru că nu știu. 🙂

La invitația SIE, blogul costin.ro susține campania de informare și recrutare de noi cadre în cadrul Serviciului. Detalii aici.

Comentarii prin Facebook

comentarii

Published by Costin

Costin Cocioaba is a 39-years-old digital professional launching online projects since 2001. He worked for ProTV S.A. as a Project Manager and also Head of Digital, he started and ran Bakers Digital Communication, a Romanian digital agency with Greek ownership, and he developed 2 MMORPGs. In 2004 he won his 1st prize on Internetics (the biggest award in Romanian industry) as a freelancer with a very popular online MMORPG game (indebara.ro). More «here».

One comment on “Jobs: Ce știi despre Serviciul de Informații Externe din România?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *