De ce am pierdut cu “M**e PSD” şi de ce încă pare amuzant

Posted by

În cartier, o înjurătura dură era întotdeauna însoțită de un pumn, ori un picior. Puteau fi de ambele părți, însă întotdeauna era implicată violența fizică. Nu vă mai povestesc de cazurile în care vreun “inteligent” amintea şi de vreo “mamă” în context. Ne băteam “ca la uşa cortului”, vorba mamei mele.

Cu timpul însă, cuvintele şi-au pierdut din putere, devenind mult mai cuminți. Nu trebuie să ajungi pe un șantier, poți merge chiar şi într-o redacție de presă, ori agenție de publicitate. Impersonalul “dă-o în plm” e un fel de “Hai, noroc! Toate bune?”. Bine, exagerez, însă nu neapărat cu mult.

În plus, multe dintre conversațiile ori discursurile publice (including Facebook), şi nu mă refer numai pe teme politice, sunt pur şi simplu absurde, oamenii diluînd sensul cuvintelor și fracturând orice logică, sau fărâmă de adevăr.

Adevărul e răsucit, amputat și reambalat până pare minciună, iar minciuna vopsită în culorile adevărului.“, subliniază Vlad Petreanu.

Aici şi presa îşi are partea ei de vinã, goana după titluri, ori trusturile (pro-estice, insa si vestice) politice neavând niciun interes în a oferi un adevăr, ci doar în a câştiga audiența necesară departamentelor de vânzări, ori intereselor politice.

În acest context, pentru mulți dintre cei slabiți de proteste cu trandafiri în mâini şi drepturile omului pe buze, însă fără prea mari reuşite reale în îmbunătățirea traiului de zi cu zi, “m**e psd” a apărut ca o gură de apă proaspătă de izvor pe un gât uscat.

Numere pe masini, oameni sau sticle pe plaja din Vama Veche, postit-uri, telefoane aprinse şi câte şi mai câte. A fost cool. S-a râs mult. Doar că nu a fost cool deloc, iar lucrurile nu sunt departe de cartierul din care am plecat acum 20 de ani.

În timp ce unii fredonează bezmetic ceva cu Puie, Mragnea şi PSD, ori se amuză de sărăcia vocabularului unui prim ministru, sau dinții unui şef de partid, pumnii sunt (în continuare) împărțiți de cei vizați. De fiecare dată, chiar dacă nu simți.

Nu-l înțeleg, însă cred că amuzamentul provine din conștientizarea faptului că alternativa nu există. Sau, dacă există, e ilegală, cel puțin pe durata vieții noastre. 🙂 “Cum evadăm?”, întreabă Vlad la final. Nu știu.

Plecarea din țară nu este ușoară.

Cert este că nu poți lupta cu așa ceva.

Nu. Ai. Cum.

2 likes

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *