Te-ai muta din oras? | studiu

Publicat de

Întreb deoarece în pandemie, în contextul #workfromhome, am cunoscuți care au făcut asta. Unii doar o perioadă, deoarece munca de acasă nu li se potrivește (a se citi că trebuiau să se miște prin București), însă alții care-și permit să muncească de acasă s-au mutat de tot.

O prietenă, de exemplu, locuiește în majoritatea timpului într-o casă în vârful munților (spre Brașov). Are internet, proiecte, iar în restul timpului… în restul timpului s-a dat cu placa în iarna asta, de exemplu. Iar activitățile de pe lângă casă o țin destul de activă (într-o seară spărgea lemne).

Am un fost coleg care s-a mutat în mediul rural de dinainte de pandemie cu toată familia (soție, copii). Muncește de acasă, copiii merg la școala din zonă, iar timpul liber și-l petrec cu diferite activități sociale ce jupiterează în jurul copiilor, ori în natură. Pe jos sau pe bicicletă.

În 2018-2019 am locuit pentru un an de zile în Morella, localitate de 2000 de locuitori din munții Spaniei. Soare tot timpul, timp pentru citit, iar zgomotul și agitația orașului erau atât de departe încât atunci când m-am întors în București am fost năuc de cap 3 zile.

În prima zi am văzut mașini cât n-am vazut în 3 ore în acel an. Plus poluarea. Am tușit două săptămâni în continuu de la aerul din București și nu sunt vreun sensibil. M-am născut și am crescut printre blocuri, șantiere și țevi de eșapament.

Și mai întreb dintr-un motiv.

Săptămâna trecută am primit rezultatele Digitalizarea Europei, un studiu comandat de Vodafone Institute și realizat de Kantar, care a cuprins peste 15.000 de persoane intervievate din 15 țări europene, inclusiv România, unde lucrurile stau cam așa:

  • 62% dintre românii din urban intervievați și-ar putea imagina să se mute la țară în 1-2 ani
  • 80% dintre românii consideră apropierea de natură și beneficiile sale pentru un stil de viață sănătos ca fiind cele mai mari câștiguri
  • Doar 19% au indicat nivelul chiriei mai scăzut
  • 69% dintre românii intervievați spun că o conexiune bună la internet este obligatorie, iar pentru 25% este de preferat. o conexiune bună la internet a reieșit ca fiind mai importantă decât
    • o infrastructură bună de servicii de sănătate, pe care 54% dintre românii intervievați o consideră esențială,
    • sau decât un transport public bun, considerat de 42% dintre români ca fiind obligatoriu
    • 46% dintre aceștia consideră că instituțiile bune de învățământ sunt o condiție esențială

Evident, studiul Vodafone urmărește importanța internetului în viețile noastre și existența unei conexiuni bune, de preferat 5G, dar, ca și tine, am aceeași întrebare. 🙂 Ar trebui totuși să ne așteptăm la un exod al populației către mediul rural?

Cred că ar funcționa pentru o perioadă, deși pare că sunt destui care se adaptează destul de ușor.

Tu ai putea renuța la oraș pentru a te muta la țară? Ai putea să trăiești departe de accesul pe care ți-l oferă, de exemplu, Bucureștiul? Și mă refer aici la locurile de muncă, cultură (teatru, cinematograf), activități, oameni, aeroport.

Am postat și un poll pe LinkedIn, iar dezbaterea pe subiect se desfășoară pe Facebook.

* photo by Bas van den Eijkhof on Unsplash

Vezi cum te poți abona pentru a păstra legătura!

🔔  Abonează-te la blog prin email (vezi sidebar), ori antrenează-ți browserul să-ți trimită notificări când public un articol (vezi clopoțelul din bula albastră de jos). Funcționează și pe mobil (iOS și Android), dar și pe Windows sau MacOS. Mulțumesc.

Lasă un comentariu: