Vrei sa fii observator la vot?

Posted by

În ultimii ani a devenit destul de populară activitatea de observator în secțiile de votare, fiind, de altfel, și singura metoda de a nu ajunge iarăși în situațiile penibile în care descoperim că nici măcar cimitirele din România nu au avut parte de un minim de organizare, cum ar fi o urnă mobilă, ori că, cel mai probabil, ghicitul bate matematica, aceasta din urmă părând să aibă un tratament opțional în școli.

Și fi amuzant dacă nu ar fi adevărat.

Pentru a nu fi atât de complicată toată istoria asta cu prezența într-o secție de votare cu scopul de a urmări desfășurarea alegerilor și de a preîntâmpina fraude de orice fel, au apărut câteva inițiative civice care informează, însă te și pot ajuta cu înscrierea și cu tot ce mai ai nevoie pentru a ajunge unul dintre observatorii dintr-una din cele aproape 19.000 de secții de votare din țară și peste 800 din străinătate.

Știam de fiecarevot.ro, însă zilele trecute am primit o invitație de a mă alătura observatorilor de anul acesta din partea inițiativei Vot nu troc, care intenționează să contrabalanseze, după cum spune și numele, trocul electoral. Prezența micilor și a cârnaților, a făinii, zahărului, mălaiului, ori a uleiului, a banilor sau gecilor de iarnă în procesul electoral.

Dacă mai cunoașteți și alte inițiative, zona de comentarii stă la primire.

0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *