Nici tu si nici viata ta nu sunt lucrurile pe care le ai | 📚 «Adio, lucruri!» de Fumio Sasaki
Am început să scriu mai rar pe blog, iar asta pentru că în luna martie m-am tot jucat cu/pe rețelele
blog personal
Am început să scriu mai rar pe blog, iar asta pentru că în luna martie m-am tot jucat cu/pe rețelele
Există în România persoane care au ca obiectiv să crească obișnuința de consum a românilor când vine vorba de citit
Lider este un alt cuvânt (remember a asuma?) care, în ultimii ani, în plin consumerism și hedonism, și-a diluat /
Lansarea anunțată pentru 15 octombrie s-a întâmplat astăzi, Voxa (ex-Storis) fiind o aplicație de audiobooks și e-books în limba română,
În octombrie am citit trei cărți ale autoarei Brené Brown, care și-a dedicat ultimele două decenii cercetării câtorva emoții și
… pe care am văzut-o eu este clipul Superbet cu Ilie Dumitrescu care rulează pe TV de aproape o săptămână.
Octombrie este cea mai bună lună de până acum în ceea ce privește maratonul de care m-am apucat în primăvară.
Alfred Adler a fost un psihiatru austriac și unul dintre cofondatorii mișcării psihanalitice. Teoriile lui s-au desprins din cele ale
A fost o săptămână plină, prin urmare în puținul timp liber am preferat să citesc în detrimentul blogului. Și am
Well, simt că i-a cam venit vremea lui Freud să-și facă loc personal în lecturile mele. I-am tot dat târcoale
Later edit: 1. INCA nu este o platformă publică. Este o platformă a WPP, nu vinde abonamente de acces pentru
Azi a fost anunțată INCA – o soluție de tehnologie pentru industria de influencer marketing -, parte a GroupM, cel
Dacă ar trebui să fac un top al scriitorilor dintre cei pe care i-am citit, Erich Fromm ar face parte