📚 Multimile sunt impulsive, schimbatoare, extraordinar de influentabile si de credule, functia intelectuala fiind inhibata | «Psihologia colectiva si analiza Eului» de Sigmund Freud

Publicat de

Devine din ce în ce mai interesant să-i citesc pe Freud și Adler, și abia aștept să intre și elvețianul Jung în ecuație. Îmi place cum își definesc și conturează teoriile raportându-o pe una la cealaltă, rezultatul nefiind până la urmă altcumva decât folositor pentru cititor. Chiar și-așa, devine simpatic să le observi subtilitățile pe care sunt sigur că le voi înțelege mai bine cu fiecare carte în plus citită.

Iată, mai jos, cum începe primul capitol din «Psihologia colectivă și analiza Eului» de Sigmund Freud, cartea cu care mi-am început maratonul lunii noiembrie, după «Înțelegerea vieții – Introducere în psihologia individuala» de Alfred Adler cu care am terminat octombrie.

Opoziția dintre psihologia individuală și psihologia socială sau colectivă, care, la prima vedere, poate părea foarte profundă, se estompează când este analizată mai îndeaproape.

Fără îndoială, psihologia individuală are ca obiect individul și cercetează mijloacele de care acesta se servește, căile pe care le urmează, pentru a-și satisface dorințele și nevoile, însă, în această căutare, psihologia individuală nu reușește decât arareori, în condiții cu totul excepționale, să facă abstracție de raporturile dintre individ și semenii săi.

Acest fapt este explicabil prin faptul că „celălalt” joacă întotdeauna în viața individului roul de model, de obiect, de asociat sau de adversar, iar psihologia individuală se prezintă chiar de la început ca fiind în acelși timp și o psihologie socială, în sensul lărgit, dar deplin justificat al cuvântului.

«Psihologia colectivă și analiza Eului» are 110 pagini împărțite-n 12 capitole și tratează pe larg diferite concepții și concepte asupra vieții psihice colective. Dedică capitolele sufletului colectiv, sugestiei și libidoului, mulțimilor artificiale (armata și biserica), iubirii și hipnozei, instinctului gregar, hoardelor primitive, dar și dezvoltării Eului.

În primele capitole citează și analizează și teoriile altor autori precum Scipio Sighele – criminolog italian, pionier al sudiului psihologiei mulțimilor, Gustave Le Bon – sociolog francez cunoscut pentru «Psihologia mulțimilor» publicată în 1896, ori William McDougall – inițiator al teoriei instinctului și al psihologiei sociale.

Ca notă, toți au fost contemporani cu Freud, martori ai efectelor pe care le-au avut în societate prima revoluție industrială a omenirii. Cred, cumva, că psihanaliza nu ar fi putut să fie dezvoltată înainte de aceasta.

Revenind la studiul psihologiei mulțimilor, Freud face însă o remarcă.

Datele oferite de Sighele, de Le Bon și de alții se referă la niște mulțimi trecătoare, formate rapid datorită asocierii unui anumit număr de indivizi uniți printr-un interes comun, însă diferiți unul de altul din toate punctele de vedere. Este sigur că acești autori au fost infuențați în descrierile lor de trăsăturile muțimilor revoluționare, îndeosebi de cele ale marii Revoluții Franceze.

Oare internetul, situația politică și socială, precum și cultura modernă nu fac ca cele de mai sus să nu fie total arhaice și inaplicabile în 2021, ci dimpotrivă? Asocierea este cu mult mai ușoară, comodă și social acceptată astăzi prin utilizarea internetului și a rețelelor sociale. Un exemplu care-mi vine în minte sunt live-urile pe Facebook ale lui George Simion / AUR.

O lectură mai atentă a cărții va favoriza și înțelegerea unor situații inexplicabile apropo de mesaje acceptate de mase, precum succesul pe care-l poate avea senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă, în ciuda teoriilor personale care depășesc atât irealul cât și, de multe ori, penibilul, ori a comportamentului dânsei, aparent la fel de ireal într-o societate patriarhală și tradițională.

Ambele persoane polarizează un public destul de variat în ceea ce privește educația, unul dintre conceptele lui Sighele, ori Le Bon, fiind inhibarea colectivă a funcției intelectuale. Mediul ales este Facebook – o rețea socială îmbătrânită, cu acces comod și target 30+, în căutarea cuiva animat de credințe profunde și voință puternică care să le confirme și reprezinte ideile.

Așadar, estomparea personalității conștiente, orientarea pe calea sugestiei și contagiunea sentimentelor și ideilor în același sens, direcționarea, pe baza sugestiei și a constrângerii, a sentimentelor și a ideilor în același sens, tendința de a transpune în act ideile sugerate – iată principalele caracteristici ale individului făcând parte dintr-o mulțime.

În ipotezele lui Le Bon, observabile de altfel și în exemplele amintite mai sus, mulțimea este impulsivă, schimbătoare și iritabilă. Se lasă condusă aproape în exclusivitate de inconștient. Asemănător liderilor, mulțumea trăiește sentimentul atotputerniciei. Devine astfel extraordinar de influențabilă și de credulă, sentimentele acesteia fiind foarte simple și foarte exaltate.

Mulțimile apelează imediat la extreme. Enunțul unei suspiciuni se transformă de îndată în evidență de netăgăduit. Un început de antipatie sau de dezaprobare care, la individul izolat, ar rămâne puțin pronunțat, devine numaidecât o ură neîmpăcată la individul integrat în mulțime. Oscilând între extreme, mulțimea nu este influențată decât prin excitații exagerate.

Oricine vrea să acționeze asupra ei, nu are nevoie să dea argumentelor sale un caracter logic: trebuie să prezinte niște imagini în culorile cele mai țipătoare, să exagereze, să repete fără încetare același lucru.

[…] Mulțimile respectă forța și sunt puțin impresionate de bunătate, cu ușurință considerată drept o formă de slăbiciune. […] au instincte conservatoare ireductibile și, precum toți primitivii, au respect fetișist pentru tradiție, o oroare inconștientă pentru noutățile capabile să le modifice adevăratele condiții de existență.

Cele de mai sus fac parte, continuând exemplele, din comunicarea lui George Simion. Îmi aduc aminte de un clip postat de acesta pe Facebook în care a făcut un test covid, a ieșit negativ și liniștea populația prin afirmații conform cărora dacă el a trecut prin boală, oricine poate trece și se poate imuniza natural, realitatea din jur devenind automat irelevantă.

Lipsa unui caracter logic al afirmațiilor este dublat de sofisme precum cel menționat mai sus de George Simion. Pe aceeași logică, de exemplu, ghepardul are 4 picioare, ghepardul prinde 80km/h,  orice animal cu 4 picioare prinde 80km/h. Broaștele țestoase ar avea ceva de spus, totuși. Sau, Costin a fost olimpic la matematică. Costin e om. Toți oamenii au fost olimpici la matematică.

Toate aceste afirmații nu pot fi altfel decât inepte.

Închei cu o concluzie a lui McDougall asupra activității psihice a mulțimilor simple, „neorganizate”. Marcarea cu bold a anumitor caracteristici îmi aparține.

Acesta este în general excitabilă, impulsivă, pasionată, versatilă, inconsecventă, indecisă și în același timp gata de acțiune, supusă numai pasiunilor celor mai grosiere și sentimentelor celor mai simple, foarte ușor de sugestionat, superficială în reflexii, violentă în judecățile sale, capabilă de a asimila numai concluziile și argumentele cele mai simple, ușor de condus și de emoționat, neavând nici conștiință și nici respect față de sine, lipsită de orice sentiment de responsabilitate, gata să se lase antrenată de sentimentul puterii sale în toate relele de la care nu ne putem aștepta decât din partea unei puteri absolute și iresponsabile.

Ea se comportă asemenea unui copil prost-crescut sau ca un sălbatic pasional și nesupravegheat, aflat în fața unei situații care-i este străină.

Cam atât cu spoilerele, vă recomand să cumpărați și să citiți «Psihologia colectivă și analiza Eului» a lui Freud dacă vă interesează astfel de aspecte ale mulțimilor. Pe de altă parte, parte dintre conceptele de mai sus, ori întâlnite în carte, pot fi extrapolate și în (influencer) marketing, pentru a explica, într-un mod asemănător (și cu limitările evidente), succesul unor mesaje, ori a unor influenceri.

Bonus. 🙂

Un capitol interesant din carte este și Identificarea, conceptul fiind în psihanaliză explcat ca prima manifestare a unei legături cu o altă persoană, și joacă un rol important în primele faze ale complexului lui Oedip: băiatul manifestă un mare interes pentru tatăl său, prin urmare ar vrea să devină ca el și să-l înlocuiască în toate privințele.

Fără a mai da vreun spoiler mai spun doar că, în acest capitol, Freud oferă și o explicație a genezei homosexualității masculine, la baza căreia o găsim pe mamă, iar pentru o imagine completă vă recomand să citiți și  «Înțelegerea vieții – Introducere în psihologia individuala» scrisă de Alfred Adler, deoarece acesta explică foarte bine importanța fiecărui părinte în dezvoltarea copilului.

Lectură plăcută!

PS. Vezi și Biblioteca, poate te inspiră și altă carte de acolo.

Păstrăm legătura!? 🙌

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de mai jos, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Un comentariu

Lasă un comentariu: