Rezultatele 👋 Clubhouse Romania Survey 2021, primul studiu din Romania realizat pe audienta Clubhouse

Publicat de

În martie, cefaci.online a lansat “👋 Clubhouse România Survey 2021”, primul studiu din România realizat pe audiența Clubhouse. Inițiativa își dorește să ofere companiilor, agențiilor de publicitate, PR, marketing și media, dar și publicului larg interesant de trendurile în Influencer Marketing (marketingul cu ajutorul influencerilor), primul profil al utilizatorului de Clubhouse din România

Chestionarul a avut 302 repondenți și a fost comunicat, în martie 2021, prin intermediul celor mai populare cluburi de pe Clubhouse la vremea respectivă (@CeFaciOnline, @FOMO Trends Talk, @Romania, @SocialPedia, @Romania Identity Club, ori @Concerteaza), prin room-urile organizate de administratori și membri ai acestor cluburi, cele două grupuri de Facebook dedicate Clubhouse și SocialPedia.

Ce este Clubhouse?

Clubhouse este o rețea socială pentru conversații audio, care permite oamenilor de pretutindeni să vorbească, să povestească, să dezvolte idei, să aprofundeze prietenii și să cunoască oameni noi și interesanți din întreaga lume. A fost lansată în aprilie 2020 în Bay Area de Paul Davison și Rohan Seth, doi antreprenori, absolvenți ai Stanford University, este disponibilă momentan doar pentru terminalele cu iOS, iar accesul se face pe bază de invitație de la un alt membru.

În România a intrat în cea de-a doua jumătate a lunii ianuarie 2021 și s-a răspândit rapid printre profesioniști din industriile de comunicare, marketing și e-commerce de la noi, early adopters ai precedentelor rețele sociale. Conform studiului, cel mai bine reprezentat segment a rămas cel din MarComm (23.5%), urmat de IT & Telecomunicații (14.9%), Social Media (9.9%), creatori de conținut / influencers (7%), media online și zone creative (actori, cântăreți) ambele cu 6.3%.

Cine este utilizatorul român de Clubhouse?

Utilizatorul român de Clubhouse are vârsta cuprinsă între 25 și 44 de ani (77.4%), locuiește în București (67.7%), are studii superioare (92.8%), este angajat (58.0%), folosește WhatsApp (83.8%) și petrece minim 2h pe zi pe Clubhouse (54.6%).

Motivul principal pentru care intră pe Clubhouse este acela de a-și îmbunătăți cunoștințele (86.8%), urmat de faptul că, în contextul actual, noua rețea socială le oferă acces la dezbateri și evenimente cu Key Opinion Leaders (54%).

Nota pe care a acordat-o conținutului rețelei sociale este 8.1 (din 10).

Rezultatele sunt împărțite în 3 categorii.

Date demografice

Vârsta

O majoritate covârșitoare a repondențior (77.4%) au vârsta cuprinsă între 25 și 44 de ani. Aproape 13% sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24, în timp ce 10% din totalul celor care au răspuns chestionarului au peste 45 de ani.

În afara Capitalei, care strânge 67.7% din audiența aplicației Clubhouse în România, Cluj-Napoca și Timișoara dețin 5.6% și, respectiv 2.6% dintre utilizatori. Alături de acestea două, Brașov, Constanța și Iași, fiecare dintre ele reprezentate de un procent de 2.1% sunt orașele din care provin aproape 15% din totalul utilizatorilor de Clubhouse din România.

Târgul Mureș raportează 1.5%, iar Arad, Alba Iulia și Buzău au înregistrat, fiecare, câte 1%.

În afara țării locuiesc 8.3% din repondeții studiului, cei mai mulți români fiind relocați în Statele Unite (2.6%), UK (1.4%) și Țările de Jos (1%). Alte țări care au apărut în rezultate cu câte 1-2 înregistrări (sub 1%) sunt Austria, Germania, Italia, Spania, Danemarca și Moldova.

 

Mai mult de jumătate dintre repondeți au terminat un master sau doctorat. Vorbim despre 56.9%, un procent care mă face să cred că majoritatea celor cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani au, de fapt, sub 35 și au prins sistemul de învățământ universitar de tip Bologna, cu 3 ani de facultate și 2 de master. Acest lucru se poate observa și mai jos, la domeniile de activitate.

Conform studiului, când vine vorba de domeniul de activitate, cel mai bine reprezentat segment este Marketing si Comunicare (23.5%), urmat de IT & Telecomunicații (14.9%), Social Media (9.9%), creatori de conținut / influencers (7%), media online și zone creative (actori, cântăreți) ambele cu 6.3%.

Alte 4.6% provin din domeniul financiar-bancar, 3.3% media tradițională, 2.6% din învățământ, în timp ce Comerțul și Sănătatea sunt reprezentate de 2.3% și, respectiv, 2%.

Aproape un sfert dintre repondenții studiului au un business propriu. Dintre angajați, marea majoritate, reprezentată de 32.8% din totalul repondenților, o reprezintă angajații care sunt implicați, ori interesați, de proiecte personale, în timp ce 16.4% sunt angajați într-o funcție de management. Zona freelancerilor raportează 12.8% din totalul repondenților.

 

Folosirea internetului și a tehnologiilor

Instagram, Facebook și Youtube sunt cele mai utilizate rețele sociale de către utilizatorii de Clubhouse din România, cu peste 80% în cazul primelor două și 3/4 dintre repondenți în cazul Youtube. TikTok raportează un sfert, iar clasamentul este închis de Signal, o aplicație de mesagerie instantanee criptată adăugată de un repondent (nu se afla în lista inițială).

Și, pentru că tot am amintit de mesagerii instantanee, Whatsapp este cea mai folosită aplicație, cu 83.8%, în timp ce Facebook Messenger nu depășește 60%.

Laptopul este cel mai folosit device (pe lângă telefonul mobil cu care intră pe Clubhouse, ori au completat acest studiu) de către utilizatorii de Clubhouse din România, procentul fiind de 91.1% din totalul repondenților studiului. Doar 1/3 folosesc un desktop, procentul celor care au o tabletă fiind mai mare (37.7%)

Când vine vorba de sursa de informare, rețelele sociale și presa online domină topul. Dacă procentul generos al presei online vi separe uriaș, vă semnalez ultima raportare BRAT / SATI, în care digi24.ro apare cu 12.894.229 vizitatori unici pe luna martie.

Blogurile au fost semnalate ca sursă preferată de informare de jumătate dintre utilizatorii de Clubhouse din România, în timp ce TV-ul raportează 33.8 procente, un pic mai bine decât jumătatea celor care dețin un TV în casă, ceea ce înseamnă că îl folosesc pentru aplicații (ex. YT, Netflix) și/sau jocuri pe consolă, device deținut de 20.2% din totalul repondenților.

Date despre interacțiunea cu Clubhouse

Mai mult de jumătate dintre utilizatorii de Clubhouse din România au aflat  de existența rețelei sociale cel mai probabil de pe Instagram și Facebook, în timp ce 1/3 dintre repondenți au primit direct o invitație de la un cunoscut care avea numărul acestuia în agenda telefonului. Aproape jumătate și-au făcut cont în luna Februarie.

Peste jumătate petrec peste 2h pe zi pe Clubhouse, iar un procent de aproape 5% petrec peste 4.6h pe Clubhouse. Nu vă mirați, sunt camere cu muzică, de exemplu, și persoane care muncesc de acasă, Clubhouse fiind un mediu perfect pentru a asculta și a discuta din când în când cu alți oameni ce împărtășesc aceeași industrie, de exemplu.

Un procent de 81.1% dintre românii care au cont pe Clubhouse preferă să se conecteze seara în timp ce, la polul opus, doar 1 persoană din 5 poate fi găsită online după amiaza. Ziua preferată este vinerea, urmată de sâmbătă și de miercuri, în timp ce marțea pare ziua cea mai nepotrivită în a deschide un room.

Numărul urmăritorilor utilizatorilor din România de Clubhouse este de ordinul miilor, 4% având între 1001 și 2000 de followers, în timp ce doar 3% au peste 2000 de followers. Altfel, peste 50% urmăresc mai puțin de 200 de alte conturi, în timp ce aproape jumătate au mai puțin de 50 de followers.

Unul din trei repondenți nu este înscris în niciun club, în timp ce 36.4% sunt membri a unui număr de maxim 5 cluburi. Procentul crește la 42.1% când vine vorba despre cluburile pe care le urmăresc, în timp ce un procent de 1.3% urmărește peste 20 de cluburi, iar 2.6% dintre repondenți sunt membri ai unui număr de peste 20 de cluburi.

37.4% preferă doar să asculte în camere de discuții (rooms) publice, iar un procent de 16.6% intenționează să creeze room-uri în perioada următoare. Un procent de 19.2% sunt utilizatori activi, cu nenumărate room-uri create, ori care dețin deja un Club în cadrul rețelei sociale.

Motivul principal pentru care intră pe Clubhouse este acela de a-și îmbunătăți cunoștințele (86.8%), urmat de faptul că, în contextul actual al pandemiei și distanțării, noua rețea socială le oferă acces la dezbateri și evenimente cu Key Opinion Leaders (54%).

44% dintre utilizatorii de Clubhouse din România au declarat că nu vor folosi un serviciu asemănător Clubhuose dezvoltat de o altă rețea socială. 19.2% merg pe mâna Twitter (au fost câteva roomuri în România pentru cei care au primit deja Spaces), în timp ce aproape jumătate vor testa / folosi și varianta celor de la Facebook. Citește și A picat Clubhouse. Facebook lucreaza la o copie a retelei sociale, Twitter testeaza Spaces.

Pentru alte detalii referitoare la Clubhouse ne puteți contacta la telefon 0726.267.846, email stiu@cefaci.online, ori pe Clubhouse (@costinro).

Distribuie rezultatele studiului. Share is ❤️!

Păstrăm legătura!? 🙌

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de mai jos, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Lasă un comentariu: