girl-point-down-shutterstock

Exibit A.

Cristina, 23: “Am ştiut mereu că vreau să fac ceva pe cont propriu. Am făcut în facultate internshipuri în tot felul de companii şi de bănci, însă nu m-a atras deloc ideea de a lucra într-o corporaţie. Chiar dacă mulţi dintre colegii mei din facultate au ales drumul acesta, eu nu am avut niciun dubiu că trebuie să mă întorc acasă, să învăţ o perioadă şi apoi să încercăm, Vlad şi cu mine, o afacere a noastră.

S-a intors, a invatat si a incercat, investind 700.000 impreuna cu Vlad intr-o afacere, lucru destul de comun pe la noi. Orice tanara careia nu-i prea surade corporatia pe 800 euro pe luna baga toti banii stransi pana atunci intr-un business in mall-ul de la Baneasa.

Exibit B.

Sorina, 22: “Ideea mi-a venit observand alimentatia mea si a celor din jurul meu. Tineam la un moment dat un fel de dieta fara sucuri carbogazoase si mi-a fost foarte greu, pentru ca sunt fan sucuri acidulate. In timp ce ma uitam la paharul cu apa din fata mea, mi-am intrebat prietenii cu care eram la masa, cum ar fi sa existe un pahar in care desi pui apa, sa simti gustul si mirosul bauturii preferate. De aici am dezvoltat conceptul si am creat si farfuria care poate satisface poftele alimentare[…]

Sorina este unul dintre cei trei romani care ne reprezinta in semifinalele concursului international Electrolux Design Lab, cu Set To Mimic, o intreprindere care pune la dispozitia consumatorului un set format dintr-o farfurie si un pahar care cu ajutorul unui microcip modifica gustul si mirosul mancarii, la cerinta consumatorului. Detalii aici.

♥ foto – Shutterstock.com


Costin

Costin Cocioaba is a 39-years-old digital professional launching online projects since 2001.

He worked for ProTV S.A. as a Project Manager and also Head of Digital, he started and ran Bakers Digital Communication, a Romanian digital agency with Greek ownership, and he developed 2 MMORPGs.

In 2004 he won his 1st prize on Internetics (the biggest award in Romanian industry) as a freelancer with a very popular online MMORPG game (indebara.ro).

More «here».

All author posts