Rutina

Posted by

Cauți un apartament de închiriat, dai câteva telefoane și DM-uri, după care ești preluat de agenții. Clasic. Ai trecut de câteva ori prin asta.

Acum câteva zile am sunat să văd dacă un apartament putea fi vizionat, mi-a răspuns o domnișoară din call-center care m-a informat că o să mă sune un coleg căci ea nu-mi poate da detalii, însă mi-a adresat câteva întrebări standard.

Și m-a sunat, întradevăr. Apartamentul nu mai era de actualitate / nu accepta “cu pisică” și am luat-o iarăși de la capăt cu întrebările. Aceleași, la care am adăugat și zona. Nu știu cum naiba dar, a doua zi, mă suna altcineva de la aceeași agenție să-mi spună că a venit cu forțe noi și că are nevoie de câteva detalii. Ghici care. Bravo, 10. 🙂

Scenariul de mai sus s-a repetat de câteva ori bune în ultimele 3 săptămâni, cu mici variații de personaje, singura prezentă în toate conversațiile fiind eu. Imaginează-ți timp pierdut.

Asta 1.

Și 2, Micky.

Am pisică. Nu e un secret. Ne știm de 10 ani. Ce nu știu și nici nu am înțeles este de ce majoritatea agenților nu se mai opreau pe tema asta.

Unul m-a întrebat mirat de 3 ori (trei!) in a row dacă chiar am pisică și a trebuit să-i răspund că, dacă mă întreabă și a patra oară, să nu se aștepte la alt răspus. Intrase pe repeat și, aparent, asta a fost singura mea șansă să-l scot din buclă.

L-am incurcat puțin, dar nu pentru mult timp.

Avea și partea a doua pregătită.

Cu un ton îngrijorat îmi explică cât de nasol este treaba asta cu pisica, că este cu mult mult mai dificil să găsim ceva de închiriat în condițiile astea, dar că “o să vedem”, ne curge sânge de dac prin vene, nu ne dăm bătuți cu una cu două.

Îmi explică și mie cineva care-i logica? E ceva ce-mi scapă? Am ajuns într-o zonă periculoasă a imobiliarelor, sau ceva? 🙂 Căci lucrurile astea se întâmplă și de câteva ori pe zi.

În prima poză e Micky. Acum, după atâtea discuții cu oamenii ăștia, sunt foaaarte sigur că i-a trecut prin cap să distrugă nu numai laptopul, dar și biroul, măsuța de pe hol, pereții, ușa de la intrare, plus apartamentul vecinului, doar că, aparent, a obosit și a amânat puțin aplicarea planului.

0 likes

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *