De unde provine greutatea in a ne schimba felul de a fi, ori obiceiurile (vechi)?

Publicat de

Uite un subiect bun pentru semnele de carte, secțiune pe care, cumva, o văd mult mai interesantă și cu o altfel de valoare decât cea de recenzii: schimbarea și rezistența pe care o opunem la schimbare, ca și cum aceasta ar fi ceva ce ne poate face rău; un dușman.

Cu toții am ajuns de multe ori în viață într-un moment în care ne-am dat seama că trebuie să schimbăm ceva la noi, fie că vorbim despre comportament, ori obiceiuri, pentru a evolua / ne dezvolta / fi mai bine, orice a însemnat asta pentru fiecare în parte.

Insanity is doing something over and over again and expecting a different result!” zice un citat care tot circulă pe rețelele sociale, atribuit eronat când lui Einstein, când lui Mark Twain*.

Exemple de schimbări pe care ni le-am putea dori? Cunoștințele (o a doua facultate). Sănătatea (lăsatul de fumatul – ori altă dependență, sportul), starea emoțională și socială (ieșirea dintr-o relație toxică, ori dintr-un grup de prieteni ale cărui valori nu – mai – corespund cu ale noastre). Profesia / locul de muncă (o demisie). Credința. Mutatul în alt oraș, ori altă țară.

Și vă propun citatul de mai jos, pe care l-am preluat din «Arta subtilă a disperării» de Mark Manson, un autor care m-a suprins maxim cu această ultimă carte pe care am citit-o, după celelalte două „arte subtile”, ale nepăsării și seducției (vezi biblioteca, găsiți link-urile în august 2021).

Valorile pe care le selectăm pe parcursul vieții se cristalizează, formând un sediment peste personalitatea noastră. Singura cale de a ne schimba valorile este să avem experiențe contrare lor. Dar orice încercare de a ne elibera de valori prin experiențe noi sau contrare va fi în mod inevitabil întâmpinată cu durere și disconfort. De aceea nu există schimbare fără durere și evoluție fără disconfort. De aceea este imposibil sa devii un om nou fără ca, mai întâi, să suferi pierderea celui care ai fost.

Când ne pierdem valorile deplângem dispariția poveștilor definitorii ca și când am pierde o parte din noi – pentru că am pierdut cu adevărat o parte din noi. Suferim așa cum am suferit după pierderea cuiva drag, a unui loc de muncă, a unei case, a comunității, credinței spirituale, sau prieteniei. Toate acestea sunt părți definitorii, fundamentale din noi. Când le pierdem, pierdem și speranța pe care ne-o aduceau, lăsându-ne încă o dată expuși Adevărului Inconfortabii**.

Later edit:

Citesc «Arta de a fi» de Erich Fromm și am dat peste un citat despre decizie, voință și energie, în contextul unei relizări pe care ne-o dorim. Iar această realizare poate fi o schimbare, iar observația psihologului Erich Fromm cred că poate avea o legătură destul de profundă și se completează cu opinia lui Mark Manson de mai sus.

Pentru realizări care să depășească mediocritatea într-un domeniu, inclusiv în cel al arte de a trăi, este să vrei un singur lucru. Să vrei un singur lucru presupune să fi luat o decizie, să te fi dedicat unui scop. […]

Acolo unde energiile sunt dispersate în diferite direcții, nu numai că lupta pentru un țel se duce cu o energie redusă, dar și împărțirea energiilor are efectul de slăbire a lor, de către conflictele constant generate.

Voința unei persoane care stă în cumpănă dacă ar trebui să facă un lucru sau opusul său, a cărei atitudine față de cei mai importanți oameni din viața ei este una extrem de ambivalentă, poate deveni complet paralizată atunci când este vorba să ia o decizie sau chair să acționeze în vreo direcție.

În cazul „normal”, atunci când scopurile nu sunt atât de rigid opuse, se consumă o cantitate mai mică de energie; cu toate acestea, capacitatea de a atinge un scop este mult redusă.

O schimbare majoră în viață precum cele enumerate de mine mai sus (și care fac parte din „arta de a trăi” a noastră) pot fi clasificate că ar putea duce la realizări care depășesc mediocritatea. Iar aici putem vorbi despre mediocritatea noastră, pe care am identificat-o, de care suntem nemulțumiți / frustrați et cetera și vrem să o depășim.

Alte păreri care ar veni în completarea celor de mai sus, ori, ce de nu, împotriva lor?

* Michael Becker, editorialist al unei publicații din Montana, USA, a descoperit că citatul e de prin anii ’80 – Rita Mae Brown’s novel *Sudden Death (1983), sau Narcotics Anonymous “Basic Text,” released in November 1981, ori un pamflet in 1980 – și a scis și un articol pe blogul lui despre asta.

** Adevărul Inconfortabil în «Arta subtilă a disperării» de Mark Manson înseamnă iminența morții.

Păstrăm legătura!? 🙌

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de mai jos, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS. Mulțumesc!

Un comentariu

Lasă un comentariu: