Despre real-time marketing, psihologia colectiva a lui Freud si Squid Game (2021)

Posted by

Later edit: Judecând comentariile de pe Facebook, cred că este necesară o precizare. Mie Squid Game mi-a plăcut. Este o metaforă / reprezentare bună a dezumanizării despre care vorbesc psihanaliștii neo-freudieni în cărțile lor (ex. Erich Fromm). Real time marketing-ul mi s-a părut de porc. End of Later edit.

Mi-am reactivat contul de Netflix pentru a vedea o serie de filme și seriale care-mi tot sunt recomandate. Am început cu Squid Game și un mic maraton al celor 9 episoade ale primei serii (și singura, de altfel), profitând de zilele mai liniștite din jurul datei de 1 decembrie.

Nu este neapărat o idee nouă pentru un film: un grup de oameni bogați pariază sume mari de bani în funcție de diferite criterii și se distrează organizând și controlând un joc al morții la care participă oameni din diferite alte clase sociale – infractori, săraci etc.

Sunt noi în ecuație Netflix și localizarea coreană a poveștii.

Curiozitatea mea a plecat de la nenumăratele branduri care au reacționat pe final de septembrie – început de octombrie în social media, acestea publicând conținut relaționat la Squid Game pentru a capta audiență de pe urma vizibilității fenomenului devenit viral la nivel internațional.

Iată câteva dintre ele.

Asocierea mi s-a părut destul de ironică încă de la vremea respectivă și m-am amuzat când am dat recent peste acest articol. Real time marketing it’s a thing, într-adevăr, iar orice marketer ar fi fericit să prindă o astfel de campanie a cărei componentă virală este, cel puțin teoretic, asigurată, însă câștigul efectiv al brandului nu ar trebui scos din ecuație.

Panta nu tocmai prietenoasă pe care poate aluneca marketerul este aceea de a fi chiar el părtaș la și de a valida mulțimea care participă la viralitate – trăgând brandul după el (există un motiv pentru existența departamentelor de PR), mulțimi al căror comportament este explicat de Scipio Sighele, Gustave Le Bon și Sigmund Freud în «Psihologia colectiva si analiza Eului».

Iar Squid Game poate fi un exemplu bun și pentru a extinde teoriile din carte la mulțimile digitale, care, în mare parte, pot păstra caracteristicile explicate de cei de mai sus: mulțimile pot fi influențabile și credule, irelevantă fiind educația participanților, deoarece conceptul pe care îl adresăm este cel de inhibare colectivă a funcției intelectuale.

Revenind la Squid Game, întreg filmul se bazează pe diferența dintre bogați / corporații și săraci, pe decalajul de bogăție și pe reacțiile emoționale defazate dintre cele două categorii. Există un singur punct comun între cele două categorii, punct care este subliniat de către unul dintre personajele principale (organizatorul), spre finalul ultimului episod:

– De ce ai făcut așa ceva? îl întreabă câștigătorul jocului pe cel care l-a organizat, acesta din urmă fiind pe patul de moarte (tumoră cerebrală).
– Știi ce are în comun cineva fără bani cu cineva cu prea mulți bani? Viața nu este distractivă pentru niciunul dintre ei.

Nu este de mirare că filmul a ajuns rapid #1 în țări în care diferența despre care vorbim este foarte mare, diferență pe care olandezul Rutger Bregman o relaționează (demonstrând) cu protestele sociale violente din ultimii ani («Utopie pentru realiști»). Și nu l-am amintit de pomană pe Bregman, finalul scenei de mai sus aducându-mi aminte de concluzia teoriilor lui: suntem buni unii cu alții.

Dar dacă tot vorbim de Bregman, Squid Game mi-a adus aminte și de Stanford prison experiment pe care Bregman îl desființează în cartea sa «Homo Sapiens, o istorie plina de speranta» (carte pe care v-o recomand cu ambele mâini), rezultatul experimentului, ca și în cazul Squid Game, fiind influențat de către gardieni, în cazul Squid Game de către organizatori.

Revenind la marketeri, punctul culminant al derapajelor de asociere cu Squid Game este marcat de către Hyundai care a participat pe contul de pe Twitter al companiei la valul de conținut viral cu #squidgame. Pentru cei care nu au văzut filmul, personajul principal, cel care a și câștigat jocul, era un fost muncitor al unei fabrici de mașini care asistase la uciderea unui coleg în timpul unei greve.

Una dintre probele din film a fost desprinderea unei figuri geometrice de pe un biscuit cu ajutorul unui ac de cusut în 10 minute. Participanții care distrugeau din greșeală / neatenție / nepricepere figura geometrică  erau împușcați pe loc (în cap), în timp ce ceilalți participanți se chinuiau să termine proba la timp și fără greșeală, pentru a nu avea aceeași soartă.

Cringe, nu? Au realizat asta și cei de la Hyundai, ștergând postarea.

Iar filosofia – căci ea s-a ocupat de logică, etică, ori de concepte precum simetria și asimetria -, filosofia ar avea și ea de adăugat câteva lucruri, însă tind să cred că ne-am dat cu toții seama care ar fi acelea.

Nu cumva cringe sunt toate exemplele de conținut de mai sus?

Păstrăm legătura!? 🙌

🔔  Abonează-te la blog prin RSS, prin email (recomandat) introducând adresa în câmpul de mai jos, ori folosește clopoțelul din bula albastră de jos pentru ca browserul (Chrome?) să-ți trimită notificări când public un articol. iOS / Android / Windows / MacOS.

O altă recomandare, cel mai probabil mult mai bună decât cea cu emailul, este follow pe Instagram pentru stories și highlights. Sunt mult mai activ pe IG și doar o parte din informațiile de acolo ajung subiectul unor articole pe blogul de față.

Mulțumesc!

3 comments

  1. Citesti prea multe carti in ultima vreme, in loc sa spui daca ti-a placut sau nu, ai ajuns pe la psihanaliza, real time marketing si alte nebunii de nu mai intelege nimeni ce ai vrut sa spui.

Lasă un comentariu: