Angajatii vor libertate si mai putin stres: un sistem de munca hibrid, birou plus remote
Vor tot aparea studii referitoare la #workfromhome (câteva le găsiți și pe aici), însă concluzia este aparent vizibilă pentru multe
costin cocioabă – blog personal
Vor tot aparea studii referitoare la #workfromhome (câteva le găsiți și pe aici), însă concluzia este aparent vizibilă pentru multe
Reveal Marketing oferă noi răspunsuri în ceea ce privește starea emoțională a românilor conform unui studiu realizat în perioada 10-17
Ultimele săptămâni mi s-au derulat pe repede înainte, motiv pentru care am scăpat multe lucruri mișto care s-au lansat în
În urmă cu un an, aproape jumătate dintre angajații care lucrau de acasă împreună cu copiii declarau că au dificultăți
Ieri a avut loc conferința Top Social Brands organizată de Revista Biz. Am prins prezentările celor doi reprezentanți din grupul
Potrivit celui mai recent sondaj derulat de eJobs, schimbarea pe care o întrevăd cei mai mulți angajatori, dar și de
Acum 5 zile am postat un poll pe LinkedIn cu întrebarea «De unde preferați să munciți?», cu 3 răspunsuri: de
Luna mai a fost a doua cea mai bună lună (după ianuarie 2021) pentru ejobs.ro, platforma de recrutare parte a
Adăugăm încă un articol sub hashtagul rezultate financiare, de data aceasta pentru grupul eMAG care are în portofoliu: brandul eMAG,
Avem o noua comunicare din partea Bestjobs în ceea ce privește locurile de muncă în luna mai 2021, a cărei